Despre vorbitul în public

Publicat în Dilema Veche nr. 427 din 19 - 25 aprilie 2012
Ce ştii să faci? jpeg

Una dintre cele mai perfide agresiuni împotriva semenilor noştri este proasta administrare a discursului public. Totul, în viaţa culturală curentă, e mai uşor de suportat decît oratoria incontinentă, verbiajul torenţial, limbuţia încîntată de sine. Cunosc foarte puţini oameni capabili să-şi dozeze cuviincios exerciţiile retorice. Cei mai mulţi se lăfăie impudic în propriile panglici verbale, dinaintea unui public tot mai nerăbdător, exasperat, gata să fugă sau să se refugieze într-o igienică picoteală.

A ţine discursuri prea lungi e simptomul unei boli complicate, greu de schiţat în cîteva rînduri. Mai întîi, e limpede că vorbitorul e fericit să se audă vorbind. Fie că, în viaţa zilnică, e nevorbit, fie că are o părere excelentă despre talentele sale, despre cuvintele şi ideile de nepreţuit care îi trec prin cap sau prin gură, insul cu pricina e, practic, de neoprit. Publicul asistă înmărmurit la un îndelung orgasm solitar, la o specie de nevindecabilă impudoare. Subiectul discursului devine neesenţial, ca şi bunăstarea ascultătorilor. Esenţială este exaltarea de sine a celui care vorbeşte, sentimentul lui că are de spus lucruri decisive, că nici un preţ nu e prea mare pentru cine vrea să se adape de la neţărmuritele sale competenţe. Viciul de primă instanţă al ipochimenului locvace este impoliteţea. Nu se gîndeşte nici o clipă dacă cei din sală mai au sau nu răbdare, dacă n-au obosit, dacă nu cumva mai au şi alte treburi. Auditoriul e tratat, de fapt, ca o simplă masă de manevră; carne de tun anonimă, şeptel bun de jertfit. Mai grav e că vorbitorul egolatru dispreţuieşte, fără să vrea, subiectul propriei peroraţii. Nu contează despre ce sau despre cine vorbeşte. Că tema e Shakespeare, Newton, doctrina corporatistă, sau flora sud-africană nu contează. Ceea ce contează e „expertul“ de la pupitru, vasta lui pricepere, farmecul lui inegalabil, măreţia prezenţei sale, fragedele lui trăiri şi sentimente. În cele din urmă însă, cel lovit de această patimă îşi dăunează deopotrivă sieşi: devine antipatic, de nesuportat, nefrecventabil.

Există unele indicii de natură să avertizeze, încă de la început, asupra unui discurs lung. Vorbitorul începe, de pildă, cu un anunţ graţios: „Voi fi scurt...“ (Variantă: „E foarte greu să mai adaugi ceva după minunatele cuvinte ale antevorbitorului, aşa că vă voi împărtăşi, doar, cîteva gînduri...“). De cîte ori aud o asemenea introducere intru în panică. Ştiu că nu mai e nimic de făcut, că, în numele acestei drăgălaşe captatio, retorul va socoti că îşi poate permite orice (şi oricît!). De menţionat sînt şi cîteva artificii de parcurs (admit că, la răstimpuri, le-am practicat eu însumi). Cînd discursul e deja răscopt şi publicul aşteaptă cu sufletul la gură adierea anticipativă a vreunei fraze de încheiere, oratorul îşi ia seama şi spune: „un ultim cuvînt“, sau „încă două propoziţii şi voi încheia“, sau „aş mai avea doar o problemă de amintit, dacă mai suportaţi...“ „Nu, nu mai suportăm!“ – strigă mut cei din sală, dar îşi continuă, neputincioşi, martirajul. Căci, de regulă, după astfel de fente şmechere, discursul continuă nestingherit.

Logoreea poate avea însă şi alte explicaţii. Uneori, e damblaua colaterală a celor care stau prost cu situarea în timp: pur şi simplu nu realizează cît vorbesc, pierd contactul cu ceasul, nu se pot acomoda la mecanica strictă a duratei. Alţii sînt atît de absorbiţi de subiectul de care se ocupă, încît uită de ei şi de lume, îşi abandonează ascultătorii, nu mai percep situaţia concretă în care se află. Practic, monologhează somnambulic, în transă, atenţi numai la desfăşurarea completă şi definitivă a argumentaţiei proprii. Nu ţin o conferinţă, ci scriu un capitol de carte, dacă nu toată cartea. Au un aer genialoid, uşor smintit. Oricum, pentru ei, ceilalţi nu există decît ca pretext: o colecţie de spectre pentru o vorbire spectrală...

O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor. Mulţi vorbitori nu fac nici o diferenţă între o intervenţie la o masă rotundă, o lansare de carte cu patru-cinci prezentatori, o comunicare la un congres sau colocviu şi o conferinţă propriu-zisă. Tendinţa generală e, la noi mai mult decît în alte ţări, unde disciplina expunerilor publice e mai severă, să faci din toate aceste genuri distincte unul singur: totul e construit după tipicul unei ample conferinţe. E un mod de a dezavantaja pe toţi cei care vorbesc după tine şi de a-i ofensa, în fond, prin verbiajul tău prepotent. Despre public nu mai vorbesc. E, oricum, ultima roată la căruţă.

Prin urmare – şi ca să n-o lungesc eu însumi peste măsură – recomand tuturor conferenţiarilor să facă din concizia expunerilor lor un inflexibil criteriu de eficienţă. Sănătos este ca ascultătorul să plece din sală nesătul, ca oaspetele de la o masă îmbelşugată. Restul e indigestie...

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.