Despre „sminteala“ filozofilor moderni

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
Frica lui Putin jpeg

Filozofii, în general, au o rea reputație politică. Foarte mulți dintre ei – și dintre cei mai mari – au susținut sau chiar au imaginat sisteme politice autoritare sau totalitare. Platon, Hobbes, Rousseau, Hegel, Marx, Hei-degger, Sartre (dar și la noi, Cioran sau Noica, în tinerețe) n-au fost partizanii libertății, ba dimpotrivă, fie au susținut public diferite forme de autoritarism, fie, mai subtil și mai periculos, au încercat să resemantizeze ideea de libertate, transformînd-o practic în contrariul ei.

Filozofia – ar putea spune cineva –, mai ales în varianta ei „continentală“, a fost prea ideologizată și idealist-utopică, de unde și obsesiile sale liberticide și antidemocratice în epoca modernă. N-ar sta atunci mai bine ramura „analitică“, practicată mai ales în țările anglo-saxone și care pretinde un ideal de claritate conceptuală, de rigoare argumentativă și de analiză minuțioasă și obiectivă a presupozițiilor latente ale limbajului? Filozofia respectivă în sine poate ar fi mai lipsită de ideologie (dar asta, ar spune criticul, fiindcă în raport cu viața e ca apa distilată față de vin), dar filozofii respectivi sigur nu sînt astfel. Cel puțin așa arată, cu un lux de exemple elocvente, un filozof de origine croată, Neven Sesardic, într-o carte teribilă în felul ei, Cînd rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în politică, tradusă și publicată la Humanitas, în 2018.

Dacă ne făceam vreo iluzie că mințile cele mai agere, mai subtile, mai creative în domeniul lor din ultimul secol ar fi judecat relativ corect marile evenimente ale istoriei contemporane lor, Sesardic ne-o răpește cu totul. Începînd cu „părinții fondatori“ ai filozofiei analitice – Otto Neurath, Rudolf Carnap ori Ludwig Wittgenstein – și continuînd cu reprezentanții de frunte mai tîrzii ai aceluiași curent sau cu cei asimilați lui, Kurt Gödel, Imre Lakatos, Michael Dummet, Hilary Putnam, Donald Davidson etc., „smintelile“ politice pe care le documentează foarte solid Sesardic sînt pe cît de numeroase, pe atît de uimitoare; ele sînt, de regulă aproape, de tip stîngist. Unii „analitici“ au susținut direct stalinismul, cîte unul (Putnam), mai tîrziu, a devinit adept înflăcărat al lui Mao, alții au echivalat regimul democratic american cu cel nazist, alții au introdus în publicațiile de specialitate pe care le coordonează cenzura la adresa așa-numiților „reacționari“ (adică a unor gînditori situați mai la dreapta). Pe bună dreptate îți spui, împreună cu autorul: dacă asemenea oameni erau cei mai în măsură să supună orice teorie unei gîndiri critice necruțătoare, cum de n-au făcut același lucru cu stalinismul, cu comunismul sovietic în general ori în general cu radicalismul stîngist mai tîrziu, după căderea comunismului? Cum de au acceptat ceea ce, conform propriei lor filozofii, era sofistică grosieră? Sau în alte cazuri, cum de și-au exercitat atît de partizan gîndirea critică, aproape numai împotriva curentelor de extremă dreaptă, dar nu a a celor de extremă stîngă, deși o abundență de date empirice le stătea la dispoziție?

Autorul oferă unele răspunsuri, dintre care cel mai interesant a fost inspirat de o remarcă a lui Thomas Hobbes, filozoful englez din secolul al XVII-lea. Ideea ar fi că oamenii foarte inteligenți și specializați în domenii abstracte și foarte teoretice, precum filozofia analitică în zilele noastre, logica, matematica, și poate filozofia în general, tind să fie „smintiți“ cînd e vorba de de politică, deoarece „extrema“ într-o direcție (gîndirea) atrage în chip natural o compensare prin „extrema“ în cealaltă direcție: stupiditatea, cînd e vorba de viața practică. Așadar, nimeni (sau aproape nimeni) nu i prea „deștept“ undeva fără să plătească un preț cu o prostie altundeva, iar excesul într-o direcție (o specializare într-o teorie abstractă) e contrabalansat de un exces de semn contrar: pierderea simțului realității.

La asta – drept cadru și condiție generală de posibilitate – aș adăuga și o circumstanță agravantă a filozofiei moderne, nu numai în varianta ei analitică: spre deosebire de filozoful antic, cel modern nu-și mai concepe viața (proprie și a discipolilor) și opera teoretică drept formînd o unitate, ori, mai bine spus, el nu-și mai vede viața proprie ca făcînd parte din operă și ca centru al acesteia. Epicurienii, stoicii, cinicii, scepticii ori platonicienii pledau cîndva, deopotrivă prin recomandările de viață și prin operă ori sentințe orale, pentru un anume tip de om unitar, pentru un fel de viață aparte, pentru o comunitate omenească model. Era inimaginabil sub raport filozofic să susții o teorie pe care tu însuți, în primul rînd, să nu o respecți în practica zilnică, iar felul în care trăiai nu se putea opune doctrinei, ci trebuia să decurgă din ea. Însă în epoca modernă și contemporană, filozofia a devenit doar una dintre disciplinele academice, valabilă doar în sălile de curs, la seminare și în publicații savante. Există „un fel de viață“ neurathian sau wittgensteinian sau rortyian, pe care adepții să-l urmeze cu atenție și devoțiune, așa cum a existat un fel de viață socratic, epicurian, stoic sau cinic? Bineînțeles că nu. Zenon, Epicur, Pyrrhon, Epictet, Plotin se simțeau obligați să trăiască conform propriei filozofii; ce filozofie modernă mai pretinde așa ceva?

Iată de ce, cred, ruptă programatic de orice obligație de a oferi un exemplu concret de viață înțeleaptă, filozofia modernă și-a atenuat și apoi pierdut simțul pentru legătura cu realitățile nemijlocite ale vieții și cetății. Adresîndu-se în exclusivitate inteligenței ab-stracte, nu i-a mai păsat că omul complet e și carne, dar și comuniune cu alții. Și astfel, fugind de vechea răspundere de a fi el însuși întruparea vizibilă și majoră a propriei doctrine prin felul în care umblă, vorbește, se îmbracă, face amor, mănîncă, suferă ori chiar moare, filozoful de azi, programatic dezlegat de propria teorie, a putut susține orice absurditate practică și politică. Căci nimeni nu-l judecă profesional, nu-l avansează, nu-i oferă burse și catedre ținînd seama de viața sa de familie și de modelul uman pe care îl întruchipează la mensa, la un party sau în vacanță, iar răspunderea sa profesională pentru toate aceste acte, devenite azi private și „profane“, e nulă. Ceea ce nu înseamnă că mulți oameni nu continuă să-l privească ca pe un guru. Amăgiți de prestigiul academic, ei cred că smintelile proferate de el în sfera politică și socială sînt vorbe de preț, fără să vadă că uneori chiar și hulitul „băcan“ are judecăți mai sănătoase.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cine a fost Vera Putina, presupusa mamă biologică a liderului de la Kremlin
Vera Putina, care a murit, miercuri, 31 mai, la 96 de ani, a ieșit din obscuritate în 1999, pretinzând că este mama biologică a lui Vladimir Putin, pe care a pretins că l-a abandonat când era copil.
image
Frații Tate și interlopii din „Familia DMS“, un sindicat de crimă organizată din România
Andrew și Tristan Tate, anchetați pentru trafic de persoane și viol, au câștigat bani din săli de jocuri de noroc în colaborare cu cel mai mare sindicat de crimă organizată din România, arată o investigație realizată de Rise Project.
image
Ce zodii sunt adevărate mașini de făcut bani. S-au născut pentru asta
Unii dintre nativii zodiacului se mulțumesc cu un serviciu sigur și cu un venit stabil, în timp ce alte semne zodiacale sunt făcute să producă bani pe bandă rulantă.

HIstoria.ro

image
George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX.
image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.