Despre „sminteala“ filozofilor moderni

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
Frica lui Putin jpeg

Filozofii, în general, au o rea reputație politică. Foarte mulți dintre ei – și dintre cei mai mari – au susținut sau chiar au imaginat sisteme politice autoritare sau totalitare. Platon, Hobbes, Rousseau, Hegel, Marx, Hei-degger, Sartre (dar și la noi, Cioran sau Noica, în tinerețe) n-au fost partizanii libertății, ba dimpotrivă, fie au susținut public diferite forme de autoritarism, fie, mai subtil și mai periculos, au încercat să resemantizeze ideea de libertate, transformînd-o practic în contrariul ei.

Filozofia – ar putea spune cineva –, mai ales în varianta ei „continentală“, a fost prea ideologizată și idealist-utopică, de unde și obsesiile sale liberticide și antidemocratice în epoca modernă. N-ar sta atunci mai bine ramura „analitică“, practicată mai ales în țările anglo-saxone și care pretinde un ideal de claritate conceptuală, de rigoare argumentativă și de analiză minuțioasă și obiectivă a presupozițiilor latente ale limbajului? Filozofia respectivă în sine poate ar fi mai lipsită de ideologie (dar asta, ar spune criticul, fiindcă în raport cu viața e ca apa distilată față de vin), dar filozofii respectivi sigur nu sînt astfel. Cel puțin așa arată, cu un lux de exemple elocvente, un filozof de origine croată, Neven Sesardic, într-o carte teribilă în felul ei, Cînd rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în politică, tradusă și publicată la Humanitas, în 2018.

Dacă ne făceam vreo iluzie că mințile cele mai agere, mai subtile, mai creative în domeniul lor din ultimul secol ar fi judecat relativ corect marile evenimente ale istoriei contemporane lor, Sesardic ne-o răpește cu totul. Începînd cu „părinții fondatori“ ai filozofiei analitice – Otto Neurath, Rudolf Carnap ori Ludwig Wittgenstein – și continuînd cu reprezentanții de frunte mai tîrzii ai aceluiași curent sau cu cei asimilați lui, Kurt Gödel, Imre Lakatos, Michael Dummet, Hilary Putnam, Donald Davidson etc., „smintelile“ politice pe care le documentează foarte solid Sesardic sînt pe cît de numeroase, pe atît de uimitoare; ele sînt, de regulă aproape, de tip stîngist. Unii „analitici“ au susținut direct stalinismul, cîte unul (Putnam), mai tîrziu, a devinit adept înflăcărat al lui Mao, alții au echivalat regimul democratic american cu cel nazist, alții au introdus în publicațiile de specialitate pe care le coordonează cenzura la adresa așa-numiților „reacționari“ (adică a unor gînditori situați mai la dreapta). Pe bună dreptate îți spui, împreună cu autorul: dacă asemenea oameni erau cei mai în măsură să supună orice teorie unei gîndiri critice necruțătoare, cum de n-au făcut același lucru cu stalinismul, cu comunismul sovietic în general ori în general cu radicalismul stîngist mai tîrziu, după căderea comunismului? Cum de au acceptat ceea ce, conform propriei lor filozofii, era sofistică grosieră? Sau în alte cazuri, cum de și-au exercitat atît de partizan gîndirea critică, aproape numai împotriva curentelor de extremă dreaptă, dar nu a a celor de extremă stîngă, deși o abundență de date empirice le stătea la dispoziție?

Autorul oferă unele răspunsuri, dintre care cel mai interesant a fost inspirat de o remarcă a lui Thomas Hobbes, filozoful englez din secolul al XVII-lea. Ideea ar fi că oamenii foarte inteligenți și specializați în domenii abstracte și foarte teoretice, precum filozofia analitică în zilele noastre, logica, matematica, și poate filozofia în general, tind să fie „smintiți“ cînd e vorba de de politică, deoarece „extrema“ într-o direcție (gîndirea) atrage în chip natural o compensare prin „extrema“ în cealaltă direcție: stupiditatea, cînd e vorba de viața practică. Așadar, nimeni (sau aproape nimeni) nu i prea „deștept“ undeva fără să plătească un preț cu o prostie altundeva, iar excesul într-o direcție (o specializare într-o teorie abstractă) e contrabalansat de un exces de semn contrar: pierderea simțului realității.

La asta – drept cadru și condiție generală de posibilitate – aș adăuga și o circumstanță agravantă a filozofiei moderne, nu numai în varianta ei analitică: spre deosebire de filozoful antic, cel modern nu-și mai concepe viața (proprie și a discipolilor) și opera teoretică drept formînd o unitate, ori, mai bine spus, el nu-și mai vede viața proprie ca făcînd parte din operă și ca centru al acesteia. Epicurienii, stoicii, cinicii, scepticii ori platonicienii pledau cîndva, deopotrivă prin recomandările de viață și prin operă ori sentințe orale, pentru un anume tip de om unitar, pentru un fel de viață aparte, pentru o comunitate omenească model. Era inimaginabil sub raport filozofic să susții o teorie pe care tu însuți, în primul rînd, să nu o respecți în practica zilnică, iar felul în care trăiai nu se putea opune doctrinei, ci trebuia să decurgă din ea. Însă în epoca modernă și contemporană, filozofia a devenit doar una dintre disciplinele academice, valabilă doar în sălile de curs, la seminare și în publicații savante. Există „un fel de viață“ neurathian sau wittgensteinian sau rortyian, pe care adepții să-l urmeze cu atenție și devoțiune, așa cum a existat un fel de viață socratic, epicurian, stoic sau cinic? Bineînțeles că nu. Zenon, Epicur, Pyrrhon, Epictet, Plotin se simțeau obligați să trăiască conform propriei filozofii; ce filozofie modernă mai pretinde așa ceva?

Iată de ce, cred, ruptă programatic de orice obligație de a oferi un exemplu concret de viață înțeleaptă, filozofia modernă și-a atenuat și apoi pierdut simțul pentru legătura cu realitățile nemijlocite ale vieții și cetății. Adresîndu-se în exclusivitate inteligenței ab-stracte, nu i-a mai păsat că omul complet e și carne, dar și comuniune cu alții. Și astfel, fugind de vechea răspundere de a fi el însuși întruparea vizibilă și majoră a propriei doctrine prin felul în care umblă, vorbește, se îmbracă, face amor, mănîncă, suferă ori chiar moare, filozoful de azi, programatic dezlegat de propria teorie, a putut susține orice absurditate practică și politică. Căci nimeni nu-l judecă profesional, nu-l avansează, nu-i oferă burse și catedre ținînd seama de viața sa de familie și de modelul uman pe care îl întruchipează la mensa, la un party sau în vacanță, iar răspunderea sa profesională pentru toate aceste acte, devenite azi private și „profane“, e nulă. Ceea ce nu înseamnă că mulți oameni nu continuă să-l privească ca pe un guru. Amăgiți de prestigiul academic, ei cred că smintelile proferate de el în sfera politică și socială sînt vorbe de preț, fără să vadă că uneori chiar și hulitul „băcan“ are judecăți mai sănătoase.

O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.
index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.

Adevarul.ro

image
„Capra cu trei iezi“, locul 1 pe Netflix. Publicul fie îl iubește, fie îl urăște: „Un film ce n-ar fi trebuit să existe“ FOTO
La fel ca alte pelicule românești lansate pe platforma de streaming, producția horror „Capra cu trei iezi“ a împărțit telespectatorii în două tabere.
image
image
Vremea se schimbă radical: un val de aer polar lovește România. Ce ne așteaptă: unde se anunță viscol și îngheț
Schimbare radicală a vremii. De astăzi, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul Europei. Se anunță frig neobișnuit, îngheț la sol și ninsori.

HIstoria.ro

image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.
image
Cauza morții lui Ludwig van Beethoven, dezvăluită de un studiu ADN / VIDEO
Examinarea unor mostre de ADN, extrase din câteva șuvițe de păr ale lui Ludwig van Beethoven, a dezvăluit cauza morții legendarului compozitor german.
image
Aventurile lui Landolfo Rufolo, un bancher medieval imaginat de Boccaccio
Deşi Landolfo este un personaj fictiv, numele familiei este cât se poate de real, Rufolo fiind, pe la 1280, una dintre cele mai bogate familii din sudul Italiei.