Despre compromis – pagini de memorialistică (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 892 din 13 -19 mai 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Acum vreo trei ani, dl Alin Fumurescu, autorul unei exemplare lucrări pe tema compromisului, apărute la Cambridge University Press (2013) și tradusă în românește la Humanitas, în 2019, mi-a făcut onoarea să-mi propună un interviu pe tema de care se ocupase. Interviul a apărut pe site-ul PRESS ONE în august 2018. Reiau cîteva fragmente din acel interviu, cele referitoare la anumite episoade frecvent „dezbătute” din biografia mea.

...Simt nevoia, dacă vorbim despre compromis, să spun cîte ceva și despre propriile mele compromisuri.

Mai întîi: refuz să mă laud că am practicat „rezistența prin cultură”. Pentru mine, rezistența adevărată e ceva ofensiv. Adică faci ceva, reziști, te opui. Dacă un mare chirurg operează magistral sub comunism, nu se cheamă că el rezistă prin chirurgie. La fel și profesionistul scrisului. Rezistența prin cultură, cîtă vreme înseamnă să refuzi să scrii texte omagiale, să refuzi să scrii la comandă, să-ți vezi de profesia ta, e OK și e de apreciat. Dar nu numi asta disidență sau luptă! E drept, cei care nu s-au compromis prin texte jenante politic sînt mai bine plasați, moralmente, decît cei care și-au pus, oportunist, condeiul în slujba puterii comuniste. Există grade ale compromisului.

Dar trebuie să recunoaștem că majoritatea românilor – și mă includ în această majoritate – n-au întreprins nimic spectaculos pentru a se opune. (...)

Sînt feluri și feluri de a ambala compromisul sau rezerva prudentă. În general, la noi se găsesc ușor soluții de dezvinovățire cînd alții se dovedesc mai curajoși. E adevărat că, spre deosebire de polonezi sau de unguri, am avut un regim mai urît și era mai greu să se cristalizeze o opoziție articulată. Solidaritatea nu era subînțeleasă. Amintiți-vă ce reacții subterane au apărut cînd s-a difuzat, de pildă, Scrisoarea celor șase (Corneliu Mănescu, Brucan și ceilalți). Unii ziceau: „Trebuie să fie mîna rușilor, e o șmecherie aici!”. Alții: „Ia mai dă-i încolo, la vîrsta lor nu mai au nimic de pierdut; au dus-o bine toată viața și acum se dau bătăioși!”. Țineți minte că în momentul revoltei muncitorilor de la Brașov, în ’87, nu s-au auzit decît două voci de susținere publică? Doina Cornea și – asta e! – Silviu Brucan, care era deja în atac… Iar cînd a ieșit pe ring Dinescu, auzeai inși gata să declare: „E nebun!”. Sau e mîna rușilor, a ungurilor etc.

Nu e bine, cred, nici să eroizăm tot, nici să condamnăm de-a valma pe toată lumea. Pot apărea, mereu, surprize. Este ceea ce povestește fostul șef al serviciilor secrete din vremea lui De Gaulle. A răsfoit arhivele Rezistenței franceze și a tras concluzia – comunicată președintelui – că publicarea lor n-ar fi oportună, date fiind unele ambiguități în tabăra „rezistenților”… „Dar de ce?”, a întrebat De Gaulle. Ce-ai găsit acolo? Răspunsul a fost: „La France, mon Général!”. Revenind: mă simt vinovat că, în vremuri grele, n-am fost un „cetățean” adevărat, responsabil, ofensiv, gata să asume riscuri. N-am fost în linie cu Paul Goma, cu Doina Cornea, cu Dorin Tudoran, cu Dan Petrescu, cu Gabriel Andreescu, cu Dinescu, cu minunatul Radu Filipescu (pe el îl admir în mod special pentru curaj, candoare și suferință). Deschidem astfel subcapitolul situațiilor de compromis în care ne-am aflat fiecare dintre noi. Eu, de pildă, am acceptat, în 1968, să intru în partid. (Chestie care mi se amintește adesea drept dovadă a timpuriei mele „impurități”.) Această „promovare” făcea parte dintr-o serie începută devreme. Mai întîi, cam prin clasa a II-a, te făceau pionier. Nimănui nu-i trecea prin cap să culpabilizeze acceptarea cravatei roșii. E ceea ce aș numi normalizarea compromisului, respectiv patologizarea firescului. Lucrurile erau privite mai curînd cu umor. Părinții se amuzau ce mîndru te dai arborînd semnul înregimentării. Pe urmă, în mod automat, te făceau utemist, respectiv utecist. La urmă, venea − în anumite condiții, e drept − primirea în partid. Aici începea o selecție mai severă. Unii voiau să fie membri de partid, dar, din cauza dosarului, nu erau acceptați (iar acum, de multe ori, se laudă că n-au fost pătați politic...). Alții – uneori, nume mari – cereau insistent – și cu succes – să fie primiți, iar alții ori nu erau întrebați și o lăsau baltă, ori – foarte puțini – spuneau „nu”. Mie mi s-a făcut oferta în anul II de facultate. Eram un student foarte bun și mi s-a adus o adeziune gata completată, numai s-o semnez. N-am stat prea mult pe gînduri. Familia m-a sfătuit și ea să mă conformez: „Nu sta pe gînduri, că fără asta nu se poate face carieră…”. Astăzi, îmi reproșez cît se poate de drastic această delăsare, această superficialitate morală. Nu am nici măcar scuza că, tot atunci, în 1968, au intrat în partid oameni de toată lauda (Paul Goma, de pildă), păcăliți de puseul „patriotic”, antirusesc, al lui Ceaușescu, de după invadarea Cehoslovaciei. Eu am tratat lucrurile pur și simplu birocratic: era pasul trei, inevitabil, după pionier și utecist. A urmat însă un compromis și mai grav. Angajat, după facultate, la Institutul de Istoria Artei, am fost „ales” șef de grupă, care era o secțiune a organizației de partid de la Facultatea de Arte Plastice. Colegii au socotit că, pentru liniștea noastră, era o soluție „rezonabilă”. Nu eram genul combativ, angajat, cu aspirații politice. N-am făcut, de altfel, în noua mea calitate, nici o ședință de grupă, nu am „prestat” în registru activistic. Dar acceptul meu nu a fost mai puțin o formă de nesimțire conjuncturală, un compromis de care mă puteam lipsi, și n-am făcut-o! Faptul că am intrat în partid a fost o inerție de parcurs. Faptul că am acceptat funcția asta a fost un derapaj vinovat. M-a spălat, ca să zic așa, „norocul” că, în 1982, din cauza unei participări accidentale la o conferință despre „meditația transcendentală” de la Institutul de Psihologie al Academiei, m-au dat afară din partid, într-o ședință furtunoasă, condusă de o activistă celebră în epocă, Olivia Clătici. A fost unanimitate, cu doar două abțineri: Anca Oroveanu și un student (sau o studentă?) de la secția de sculptură. Ceilalți s-au conformat, ba unii au făcut chiar exces de zel. Profesorul meu Raoul Șorban − domn fin, viitor membru PRM − m-a făcut mormon, alt profesor al meu, Dinu C. Giurescu, m-a „înfierat” principial, după ce, mai întîi, în pauză, mă luase la closet ca să-mi spună, pe șest, că regretă, dar n-are ce face. Sorin Ulea, ulterior militant al Pieței Universității, a avertizat că sînt un personaj subversiv, iar profesorul de anatomie al școlii a demonstrat că am trăsături de eredo-sifilitic. Continuarea – săptămîna viitoare.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.