De „pe surse“

Ar fi trebuit să ne bucurăm, dacă înțelegerea ar fi fost una reală, iar nu să bombănim supărați și să-i tratăm pe politicienii respectivi drept blatiști infecți. Ar fi trebuit să răsuflăm ușurați și să vedem aici o probă de raționalitate politică, în fine, răsărită tîrziu și pe la noi. Iar „analiștii“ care se plimbă seară de seară pe la televiziuni și umplu paginile ziarelor pe hîrtie și electronice ar fi trebuit să laude întreprinderea – indiferent de partea căruia dintre parteneri s-ar fi situat. Dar nu, îndată ce s-a propagat știrea – „pe surse“, cum altfel – că între PNL și PSD ar fi existat o înțelegere –, respectiv, primul o lasă mai moale cu alegerile primarilor în două tururi și pune legea la asumare, ca să poată fi respinsă, și nu la OUG, celălalt e de acord să urgenteze procedura care duce la alegeri parlamentare anticipate –, au început mîrîielile și cîrtelile (inspirate, pare-se, și de USR, s-o admitem). De atunci, o tot ținem cu „deal-uri murdare pe la spate“, „lipsă de transparență“, „blat“, „încălcarea prmisiunilor“, „USL#2“, „PNL-PSD, aceeași mizerie“, „toți politicienii sînt o apă și-un pămînt“ și așa mai departe. Internetul e plin de  denunțuri furioase de acest tip și, deși se întrevede că nu vom avea nici alegerea primarilor în două tururi, nici alegerile anticipate nu sînt sigure, isteria blatului continuă.

Eu nu cred că a existat vreun blat în acest sens între PNL și PSD, respectiv între Orban (sau Iohannis) și Ciolacu. Nu există alte dovezi deocamdată decît celebrele afirmații „pe surse“, de care jurnaliștii au ajuns să abuzeze și care, dacă nu sînt susținute mai solid, par simple minciuni interesate. Iar desfășurarea ultimelor evenimente, fără să infirme total deocamdată ipoteza blatului, nu prea tinde să o confirme. Dar repet: bine ar fi să existe într-adevăr o înțelegere prin care să ajungem fără hîrtoape la alegeri anticipate și să scurtăm criza politică în care sîntem de multe luni! A o numi acuzator „blat“ e totuna cu a numi „blat“ faptul că doi competitori sportivi sînt de acord cu regulile competiției. Dar „blat“ înseamnă, de fapt, ca unul să-și vîndă celuilalt meciul, anulînd chiar sensul competiției; or nu despre ceva asemănător e vorba la noi acum. Căci e greu de crezut că, odată alegerile declanșate, partidele nu se vor lupta pe viață și pe moarte, ca să aibă mai multe șanse de a păstra puterea – unii, de a accede la ea – ceilalți. De fapt, ținînd seama de procedura atît de complicată a declanșării alegerilor anticipate, e clar că fără un pic de blat nu va ieși nimic. Și, în general, fără acorduri de principiu între partide asupra regulilor jocului sau a unor chestiuni mai generale, viața politică nu poate funcționa satisfăcător.

Fie, vor zice unii, dar de ce partidele nu fac înțelegeri transparente? Desigur, fiindcă, își vor răspunde singuri, au schelete de ascuns în dulap. Dar de unde știm asta? Știm de „pe surse“, vor veni ei cu argumentul infailibil.

Ca să ne fie clar de ce la noi politicienii din tabere opuse nu fac înțelegeri transparente, cînd totuși fac unele înțelegeri, să ne imaginăm un moment cum ar arăta, în condițiile de acum, scena prezentării publice a unei înțelegeri transparente. Conferință de presă mare-mare: premierul Orban alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu; Raluca Turcan alături de Lia Olguța Vasilescu, Violeta Alexandru alături de Gabriela Firea. Etc. Se semnează înțelegerea pentru anticipate. Își dau mîna toți cu toți. Unii rîd mînzește. Alții stau demni. Alții par jenați. Se țin mici discursuri. Se invocă binele țării. Se răspunde anticipat posibilelor obiecții. Se amintește de valorile europene. Apoi reporterii, flămînzi, sar să sfîșie, cu întrebări de tipul: „Ce ați mai convenit?“, „Ce ați promis PNL-ului, respectiv PSD-ului?“, „Veți forma împreună guvernul după alegeri?“, „Cum veți împărți țara?“, „Ce fonduri ați promis primarilor PSD?“, „Ce înțelegeri de susținere electorală cu PNL veți face împotriva USR-PLUS și unde?“, ba chiar „Există un USL#2?“. În zilele următoare, scandalul se generalizează. Adică nimeni, absolut nimeni nu va crede că înțelegerea anunțată – cu valoare simplu conjuncturală, de a grăbi alegerile – e chiar totul și că nu mai există nimic altceva ascuns și mai compromițător. Suspiciunea generalizată va fi că nu vedem decît vîrful vizibil al aisbergului. Orice ar spune politicienii, toată lumea – de la marii jurnaliști ai nației la taximetriști – va ști sigur că s-au negociat mult mai multe lucruri secrete. De unde va ști? Din dovada supremă: de „pe surse“.

Prin urmare, în țara de balamuc în care trăim, fie că ești secretos, fie că nu ești, e cam același lucru, că oricum nimeni nu te crede că nu ești. Așa că devine preferabil chiar să fii, fiindcă măcar ești mai protejat. Măcar se va spune că ascunzi, poate, numai secrete veniale, nu și grozăvii, care nu au putut fi dezvăluite. Așadar, taci sau vorbești, vorbești rău sau bine, spui cîte ceva corect sau minți pe față – pentru mulți a devenit totuna. De unde știu ei asta? Din revelație divină, poate? Nu. Din demonstrație logică? Nu. Din experiență și fapte probate, cumva? Nici vorbă. Ci de „pe surse“, ați ghicit!

Foto: wikimedia commons