De la Anaxagoras la „James Webb”

Valoarea principală a științei – credeau cei vechi în frunte cu Aristotel – nu constă în aplicațiile practice, așa cum cred modernii în general, ci în cunoașterea însăși, născută din uimirea dinaintea spectacolului Universului. „Căci și acum, și la început, oamenii au început să filozofeze datorită uimirii... Însă, dacă e adevărat că oamenii au filozofat pentru a scăpa de ignoranță, este clar că tocmai pentru a ști au luat urma cunoașterii, și nu de dragul unui folos practic” (Aristotel, Metafizica, I, 2). (Desigur, „filozofie” însemna pe atunci pur și simplu știință teoretică, așa cum erau matematica, astronomia, fizica, dar și știința „primelor principii” – metafizica.)

Modernii, spuneam, cred mai rar asta, încă de la Francis Bacon. Pentru noi, științele își au meritul precumpănitor de a ne înzestra cu putere asupra naturii, cu abilitatea de a o utiliza în avantajul nostru. Interesul pentru aplicații motivează cel mai mult sponsorizarea științei, atrage preocupările sau îngrijorările publicului și solicită aproape în exclusivitate curiozitatea presei. Discursul public și mediatic despre științe este aproape total dominat de aplicații, de costuri și, eventual, de pericole evitate sau preconizate. Sau, pentru a invoca un film recent (Don’t look up), „privim în sus” – dacă totuși o facem – strict pentru a căuta mijloacele de a ne feri de asteroizi distrugători. Nu din acest motiv „au privit cerul” Thales din Milet sau Anaxagoras (deși majoritatea anticilor se temeau și ei de catastrofe cosmice), ci, cum ar fi spus odată cel de-al doilea, „pentru a-și vedea patria cea de sus”.

Și totuși, nu sîntem întotdeauna chiar atît de departe de cei vechi, deși ne ferim să recunoaștem deschis, cînd e cazul. Iată această minune a științei și tehnologiei –  telescopul spațial James Webb, care, în timp ce scriu aceste rînduri, se îndreaptă spre așa-numitul punct Lagrange 2, aflat la 1.500.000 km de Pămînt, de unde va orbita în jurul Soarelui pe o orbită specială, rămînînd mereu la aproximativ aceeași distanță față de Pămînt. S-a scris ceva despre imensa oglindă parabolică a telescopului cu un diametru de 6,5 m, construită din mici hexagoane din beriliu și placată cu un strat extrem de subțire de aur, oglindă care a fost pliată și care acum s-a deschis în bune condiții. Există și un parasolar enorm format din cinci straturi de polimer extrem de subțiri. Scopul lui este de a păstra oglinda foarte rece (-235° C), deoarece telescopul a fost destinat să funcționeze mai ales în spectrul infraroșu. Care e menirea acestui instrument minunat? Să culeagă informații despre primele galaxii și stele ale Universului, formate acum cca. 13 miliarde de ani (și aflate acum la 13 miliarde de ani-lumină de noi, din cauza expansiunii Universului) și al căror spectru, din cauza efectului Doppler, a ajuns în banda undelor infraroșii; să descopere exoplanete, eventual asemănătoare Pămîntului, eventual purtătoare de viață. Pe scurt, sperăm la modul maximal, cu ajutorul lui James Webb, mai întîi să înțelegem mai bine cum a luat naștere Totul (testînd diferite teorii) și apoi să cîntărim mai adecvat dacă sîntem sau nu singuri în acest Tot.

Or – iar lucrul acesta n-a fost deloc subliniat de presă –, toată această cunoaștere (care a costat deja sute de milioane de dolari) e perfect inutilă sub raport practic. Desigur, sînt aplicații care pot și vor fi folosite și la lucruri mai terestre, dar asta e colateral. Nu vom fi nici mai sănătoși, nici mai ecologici, nici mai avuți grație telescopului James Webb. Nici sub raportul prestigiului Americii în raport cu concurenții rus și chinez nu e nimic comparabil cu programul Apollo pe Lună din anii ʼ70 ai secolului trecut. Cînd nu sînt oameni la mijloc – „eroi” –, publicul mare rămîne dezinteresat. De altfel, subtilitățile tehnologice ale telescopului, cît și obiectivele sale științifice depășesc adesea înțelegerea unei mari părți a publicului, care mai curînd crede în astrologie și în tot felul de pseudoștiințe.

Așadar, lucrul cel mai frumos, mai fascinant în toată această întreprindere atît de costisitoare rămîne inutilitatea ei funciară sau – dacă vreți – dezinteresul ei față de o utilizare practică previzibilă. Și tocmai din acest motiv, pe unii dintre noi – puțini – a afla mai multe despre Tot și locul nostru în el îi va face mai fericiți, dar pe cei mai mulți îi va lăsa complet indiferenți. Dar chiar și atîta e bine, că permit, fie și prin impozitele pe care le plătesc, ca asemenea întreprinderi dezinteresate să aibă loc, spre gloria umanității în ansamblu.

„De ce ar trebui omul să trăiască? ar fi fost întrebat același Anaxagoras, filosoful antic. Ca să privească cerul și cele ce sînt pe cer, a răspuns el, ca și cînd nimic altceva dintre toate cîte sînt n-ar avea vreun preț” (Aristotel, Protrepticul).