De ce nu-i credem pe ruși nici cînd spun adevărul?

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Frica lui Putin jpeg

Nu demult, Alina Mungiu-Pippidi a publicat un articol în România Curată, intitulat destul de provocator: „Nu-i credem pe ruși nici cînd spun adevărul”. Teza ei este să nu-i mai provocăm pe ruși – noi, dar și aliații NATO în general. Să le garantăm o zonă neutră și „de influență” – Ucraina, Belarus, Georgia etc., exact așa cum vor ei. Să admitem că cererile lor foarte unilaterale transmise către NATO sînt „un exercițiu de franchețe pe care îl consider binevenit”. Să nu mai provocăm Rusia cu exerciții militare ale NATO în Marea Neagră (ceea ce Rusia a cerut de fapt). Pe scurt, deoarece NATO s-a tot extins spre Est, Rusia are ceva dreptate să fie indignată. De altfel, oricum un război eventual cu Rusia este „dinainte pierdut” – ceea ce, spune dînsa, o știu și șoferii de taxi din București. Pe scurt, autoarea ne invită  (pe noi, România, și NATO în general, pare-se) la un apeasement tipic, dacă e să folosim celebrul termen.

Mi se pare inutil de comentat conținutul argumentativ sau registrul stilistic al articolului, scris în maniera inconfundabilă a A.M.-P. (aruncînd preemtiv săgeți otrăvite asupra unor competitori nenumiți). Totuși, merită de luat în serios un moment titlul (și ceea ce rezultă din el). El spune un adevăr de netăgăduit. Da, chiar și atunci cînd rușii au dreptate, sau chiar dacă ar avea dreptate în unele privințe (și, obiectiv vorbind, trebuie să admitem că uneori adevărul este și la ei, fie și parțial), „noi” – „esticii”, americanii, NATO, occidentalii în general – nu-i credem. Într-adevăr, îi suspectăm mereu că urzesc ceva malefic, indiferent ce ar spune și ce ar face. După A.M.-P., e o atitudine eronată. După mine, atitudinea e firească și justificată, chiar dacă uneori, în anumite cazuri, s-ar putea să nu fie rușii singurii vinovați. Suspiciunea de principiu are două motivații rezonabile (ignorate senin de A.M.-P.).

Mai întîi e vorba despre politica imperială rusă, de la Ecaterina a II-a la Putin. Indiferent dacă pretextul a fost ortodoxia, slavofilia, comunismul sau pur și simplu nevoia de securitate, Rusia a încercat mereu să înainteze în Europa de Est, Centrală și de Sud-Est, cît a putut – mai exact cît au permis celelalte mari puteri, care periodic au fost nevoite să facă războaie (războiul Crimeii) sau să amenințe cu război (Germania în 1877 și 1917, SUA după 1948), ca s-o oprească. Mai mult, după cel de-al doilea război mondial, Rusia lui Stalin și chiar Hrușciov, deja stăpînă peste jumătate din Europa, și-a dorit să meargă mai departe, nu fără a-și exporta și regimul, și numai NATO a oprit-o. Agresivitatea Rusiei devenite URSS s-a arătat în 1948-49 (blocada Berlinului), în 1956 (invadarea Ungariei), în 1968 (invadarea Cehoslovaciei), în 1980 (invadarea Afganistanului, care, spre deosebire de mai tîrziu, nu adăpostea pe atunci teroriști); după căderea URSS, Rusia n-a întîrziat prea mult să-și reia agresiunile – Cecenia, Georgia, Crimeea și, acum, amenințarea la adresa Ucrainei și care, probabil, se va concretiza în vreun fel.

Dar poate, va spune cineva, și alte mari puteri (Marea Britanie, Germania, Franța) au dus politici imperiale. De ce să ne supărăm mai mult pe Rusia? Simplu, fiindcă în timp ce celelalte puteri și-au lichidat imperiile coloniale, au renunțat de facto și de drept la colonialism, ba chiar și-au turnat și își toarnă continuu cenușă în cap și își fac autocritica (nu puțini spun că exagerează), nici un guvern rus n-a făcut și nu face ceva similar. Dimpotrivă, Vladimir Putin a declarat de mai multe ori căderea URSS drept „marea catastrofă geopolitică a secolului XX”. Să nu suspectezi atunci că Rusia intenționează să ia înapoi ce a pierdut, manu militari, dacă altfel nu poate?

Celălalt motiv pentru care nu se poate avea încredere de principiu în guvernul rus este caracterul nu numai nedemocratic, dar de-a dreptul fascistoid al statului rus din „era Putin”. Un regim care își asasinează disidenții, unde competitorii politici sînt otrăviți, care înăbușă vocile critice ale jurnaliștilor independenți, care marchează cu semnul infamiei – „agent străin” – ONG-urile independente și critice, precum, recent, celebrul Memorial, un regim unde președintele și-a construit o putere personală enormă și pe viață, unde alegerile sînt o farsă, un asemenea regim opresiv, violent și antidemocratic nu va fi crezut nici dacă, din întîmplare, ar spune o mie de adevăruri. În fond, dacă Rusia vrea să fie crezută, dacă sincer dorește pacea și cooperarea între națiunile „vecinătății apropiate”, de ce nu urmează exemplul postbelic al Germaniei? Să renunțe oficial la orice intenții imperiale, să se democratizeze cu adevărat, să permită vocile critice și o opoziție autentică, după cum a părut un moment posibil în anii ’90. Așa cum, pentru Germania de azi, nazismul e tratat drept o catastrofă și nu prăbușirea lui, tot așa ar trebui să trateze lucrurile și elita rusă: nu surparea URSS e marea catastrofă, ci comunismul care a făcut, poate, peste 20 de milioane de morți numai în URSS și nenumărate suferințe. Cît despre căderea acestuia, petrecută pașnic, ea ar trebui prezentată ca o binecuvîntare pentru Rusia în primul rînd, ca o biruință a libertății asupra opresiunii.

Iar dacă aceasta va deveni cîndva poziția oficială a guvernelor ruse, atunci Alina Mungiu-Pippidi poate fi liniștită: vom tinde să-i credem pe ruși, indiferent de cum ne vor povățui unii sau alții, fie ei „experți la Georgetown sau Harvard” ori chiar numai cu „bunul-simț” al șoferului de taxi.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.