De ce nu-i credem pe ruși nici cînd spun adevărul?

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Frica lui Putin jpeg

Nu demult, Alina Mungiu-Pippidi a publicat un articol în România Curată, intitulat destul de provocator: „Nu-i credem pe ruși nici cînd spun adevărul”. Teza ei este să nu-i mai provocăm pe ruși – noi, dar și aliații NATO în general. Să le garantăm o zonă neutră și „de influență” – Ucraina, Belarus, Georgia etc., exact așa cum vor ei. Să admitem că cererile lor foarte unilaterale transmise către NATO sînt „un exercițiu de franchețe pe care îl consider binevenit”. Să nu mai provocăm Rusia cu exerciții militare ale NATO în Marea Neagră (ceea ce Rusia a cerut de fapt). Pe scurt, deoarece NATO s-a tot extins spre Est, Rusia are ceva dreptate să fie indignată. De altfel, oricum un război eventual cu Rusia este „dinainte pierdut” – ceea ce, spune dînsa, o știu și șoferii de taxi din București. Pe scurt, autoarea ne invită  (pe noi, România, și NATO în general, pare-se) la un apeasement tipic, dacă e să folosim celebrul termen.

Mi se pare inutil de comentat conținutul argumentativ sau registrul stilistic al articolului, scris în maniera inconfundabilă a A.M.-P. (aruncînd preemtiv săgeți otrăvite asupra unor competitori nenumiți). Totuși, merită de luat în serios un moment titlul (și ceea ce rezultă din el). El spune un adevăr de netăgăduit. Da, chiar și atunci cînd rușii au dreptate, sau chiar dacă ar avea dreptate în unele privințe (și, obiectiv vorbind, trebuie să admitem că uneori adevărul este și la ei, fie și parțial), „noi” – „esticii”, americanii, NATO, occidentalii în general – nu-i credem. Într-adevăr, îi suspectăm mereu că urzesc ceva malefic, indiferent ce ar spune și ce ar face. După A.M.-P., e o atitudine eronată. După mine, atitudinea e firească și justificată, chiar dacă uneori, în anumite cazuri, s-ar putea să nu fie rușii singurii vinovați. Suspiciunea de principiu are două motivații rezonabile (ignorate senin de A.M.-P.).

Mai întîi e vorba despre politica imperială rusă, de la Ecaterina a II-a la Putin. Indiferent dacă pretextul a fost ortodoxia, slavofilia, comunismul sau pur și simplu nevoia de securitate, Rusia a încercat mereu să înainteze în Europa de Est, Centrală și de Sud-Est, cît a putut – mai exact cît au permis celelalte mari puteri, care periodic au fost nevoite să facă războaie (războiul Crimeii) sau să amenințe cu război (Germania în 1877 și 1917, SUA după 1948), ca s-o oprească. Mai mult, după cel de-al doilea război mondial, Rusia lui Stalin și chiar Hrușciov, deja stăpînă peste jumătate din Europa, și-a dorit să meargă mai departe, nu fără a-și exporta și regimul, și numai NATO a oprit-o. Agresivitatea Rusiei devenite URSS s-a arătat în 1948-49 (blocada Berlinului), în 1956 (invadarea Ungariei), în 1968 (invadarea Cehoslovaciei), în 1980 (invadarea Afganistanului, care, spre deosebire de mai tîrziu, nu adăpostea pe atunci teroriști); după căderea URSS, Rusia n-a întîrziat prea mult să-și reia agresiunile – Cecenia, Georgia, Crimeea și, acum, amenințarea la adresa Ucrainei și care, probabil, se va concretiza în vreun fel.

Dar poate, va spune cineva, și alte mari puteri (Marea Britanie, Germania, Franța) au dus politici imperiale. De ce să ne supărăm mai mult pe Rusia? Simplu, fiindcă în timp ce celelalte puteri și-au lichidat imperiile coloniale, au renunțat de facto și de drept la colonialism, ba chiar și-au turnat și își toarnă continuu cenușă în cap și își fac autocritica (nu puțini spun că exagerează), nici un guvern rus n-a făcut și nu face ceva similar. Dimpotrivă, Vladimir Putin a declarat de mai multe ori căderea URSS drept „marea catastrofă geopolitică a secolului XX”. Să nu suspectezi atunci că Rusia intenționează să ia înapoi ce a pierdut, manu militari, dacă altfel nu poate?

Celălalt motiv pentru care nu se poate avea încredere de principiu în guvernul rus este caracterul nu numai nedemocratic, dar de-a dreptul fascistoid al statului rus din „era Putin”. Un regim care își asasinează disidenții, unde competitorii politici sînt otrăviți, care înăbușă vocile critice ale jurnaliștilor independenți, care marchează cu semnul infamiei – „agent străin” – ONG-urile independente și critice, precum, recent, celebrul Memorial, un regim unde președintele și-a construit o putere personală enormă și pe viață, unde alegerile sînt o farsă, un asemenea regim opresiv, violent și antidemocratic nu va fi crezut nici dacă, din întîmplare, ar spune o mie de adevăruri. În fond, dacă Rusia vrea să fie crezută, dacă sincer dorește pacea și cooperarea între națiunile „vecinătății apropiate”, de ce nu urmează exemplul postbelic al Germaniei? Să renunțe oficial la orice intenții imperiale, să se democratizeze cu adevărat, să permită vocile critice și o opoziție autentică, după cum a părut un moment posibil în anii ’90. Așa cum, pentru Germania de azi, nazismul e tratat drept o catastrofă și nu prăbușirea lui, tot așa ar trebui să trateze lucrurile și elita rusă: nu surparea URSS e marea catastrofă, ci comunismul care a făcut, poate, peste 20 de milioane de morți numai în URSS și nenumărate suferințe. Cît despre căderea acestuia, petrecută pașnic, ea ar trebui prezentată ca o binecuvîntare pentru Rusia în primul rînd, ca o biruință a libertății asupra opresiunii.

Iar dacă aceasta va deveni cîndva poziția oficială a guvernelor ruse, atunci Alina Mungiu-Pippidi poate fi liniștită: vom tinde să-i credem pe ruși, indiferent de cum ne vor povățui unii sau alții, fie ei „experți la Georgetown sau Harvard” ori chiar numai cu „bunul-simț” al șoferului de taxi.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.