Dacă aş (mai) fi consilier...

...Aş supune domnului preşedinte următoarele comentarii legate de ultimele evenimente: l-aş asigura, mai întîi, că sînt gata să cred că n-a ştiut nimic despre "aranjamentul" cu Vadim Tudor. Dar că, pe de altă parte, nu trebuie să-l mire neîncrederea altora. Cine îi cunoaşte temperamentul, cine îşi aminteşte de istoria raporturilor sale cu PDL, cine a avut felurite probe ale modului "disciplinat" în care procedează, de regulă, Emil Boc, are dreptul să pună la îndoială - nu neapărat cu rea-credinţă - veridicitatea mărturisirii prezidenţiale. Cînd dl Băsescu stabileşte că presa n-ar trebui să-şi permită a pune la îndoială o declaraţie reiterată a "şefului statului", Domnia Sa e de o neaşteptată naivitate. Într-o democraţie, nimeni, nici chiar şeful statului, nu e perceput ca infailibil şi imaculat. Presa are voie să pună la îndoială, preferabil cu argumente, orice declaraţie politică. Chiar şi şefii de stat pot greşi, pot minţi, pot vorbi în bobote. Aş adăuga că, într-o democraţie, e cu totul neigienic, ca să nu spun periculos, să califici o opinie, orice opinie, drept principial interesată şi, deci, impură. Da, există gazetari corupţi, da, există campanii necinstite, murdare, întreţinute de politicieni şi patroni rău-voitori. Dar a spune: "toţi cei care mă contestă, toţi cei care au reacţii critice la spusele şi la faptele mele, o fac pe bani" echivalează cu a instaura delictul de opinie. Cu alte cuvinte, nici un cetăţean român n-are dreptul să fie în dezacord cu preşedinţia, fără să rişte calificativul de mercenar. I-aş aminti domnului preşedinte că, încurajînd acest mod de gîndire, procedează exact ca aceia pe care îi incriminează. Se poate subînţelege că nu doar detractorii sînt plătiţi, ci şi susţinătorii. Am citit destule inepţii despre angajamentul suspect al unor publicişti ca Traian Ungureanu sau Sever Voinescu, dispuşi, chipurile, să-l laude pe Traian Băsescu în perspectiva unor privilegii: posturi de ambasadori, de pildă. Îi cunosc suficient de bine pe cei doi, ca să garantez că n-ar face nimic pe bază de troc. De altfel, deşi n-au ajuns ambasadori, opiniile lor nu s-au schimbat. S-a spus că şi insignifianta întîlnire de la Neptun a cîtorva intelectuali cu preşedintele tot un tîrg a fost: am vrut cu toţii să profităm de avionul prezidenţial pentru a vedea, fie şi numai pentru cîteva ceasuri, litoralul Mării Negre, care, altfel, ne-ar fi rămas inaccesibil. Care va să zică, prezumţia de mercenariat odată instalată, se poate spune orice despre oricine şi se poate culpabiliza orice atitudine. De aceea, cred că preşedintele trebuie să se gîndească de două ori înainte de a profera acuzaţii generale de acest tip. Mi-aş îngădui să-i sugerez dlui preşedinte încă ceva, de ordin tactic, de această dată. De vreme ce n-a ştiut nimic despre păgubosul aranjament al PDL cu şeful PRM, ba mai mult, s-a simţit "umilit" de întreaga împrejurare, atunci prima sa reacţie după trista gafă trebuia să fie promptă şi radicală. Or, Domnia Sa n-a spus decît: "N-am ştiut, nu mă ocup de fleacuri!". Abia după cîteva zile a apărut tema umilinţei. Dar cum să fii umilit de ceea ce, într-o primă instanţă, ai calificat drept fleacuri? Nu-mi rămîne decît să presupun că, la început, după ce a aflat de troc, dl preşedinte nu l-a socotit prea grav. Delimitarea drastică n-a survenit decît cînd lucrurile au luat o întorsătură publică incomodă. Cel puţin asta e impresia creată, o impresie de stîngăcie şi inconsecvenţă. În loc să focalizeze, cam previzibil, asupra păcatelor (multiple de altfel) ale presei, dl preşedinte ar fi trebuit mai curînd să facă suma daunelor colaterale ale situaţiei. Ele sînt severe: 1) Votanţii PDL erau, în bună măsură, partizani ai lui Traian Băsescu şi mizau pe armonia perfectă dintre preşedinţie şi "partidul prezidenţial". În momentul în care semnele disjuncţiei dintre Cotroceni şi Modrogan se adîncesc, în momentul în care Traian Băsescu se dezice apăsat de strategiile foştilor săi colegi, electoratul PDL se va împuţina, prin retragerea "pro-băsescienilor"; 2) Marele cîştigător al învălmăşelii este PRM. Tocmai cînd opinia publică răsufla uşurată, constatînd că această nefastă încropire politică e pe cale de a dispărea, PDL i-a oferit o nesperată şansă de revigorare: Vadim, marele caraghios al anilor post-revoluţionari, rămîne al treilea om în stat şi oferă, la schimb, preşedinţia unei comisii economice. Iar noul preşedinte al acestei comisii, propus de PDL, este dl Onaca, intrat în parlament pe listele PRM (şi, vai, unul dintre apropiaţii de campanie ai dlui Băsescu). Vadim Tudor stă, vreme de două ceasuri, pe ecranele Realităţii TV, dnii Funar şi Bolcaş sînt mai vocali ca niciodată, şeful statului e "umilit" şi luat peste picior de liderul PRM drept "slab de înger", gata de sinucidere politică, demn de milă. Iată beneficiile unui gest politic "strict tehnic", "punctual", "pur administrativ". Curat administrativ!