Cum trebuie să fie un om politic?

Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Lee Hamilton, jurist american, membru al Congresului vreme de peste 30 de ani (din partea Partidului Democrat), a încercat să dea răspuns unei întrebări asupra căreia ar trebui să zăbovească, poate, și politicienii noștri: „Care sînt atributele unui bun om politic?”. M-a amuzat să pun față-n față imaginea ideală, propusă ca soluție la această întrebare, cu realitatea nemăsluită a scenei publice autohtone. Cum ar trebui să fie și cum este politicianul român?

Este de la sine înțeles că un politician adevărat trebuie să fie un bun comunicator. Adică: să fie accesibil, ușor de abordat cînd i se cere un comentariu, disponibil, fără discriminare, dinaintea oricărui interlocutor, capabil să asculte și să dialogheze, înzestrat cu abilități retorice minimale: claritate, cordialitate, umor. La noi, lucrurile sînt mai simple. Politicianul obișnuit nu stăpînește decît stilistica discursului vid și pe aceea a agresivității. Or vorbește mult și spune puțin (sau nimic), ori se răstește la preopinent, fie el gazetar sau adversar politic. Cînd mai mulți politicieni sînt adunați laolaltă, vorbesc tare, toți odată, pe o claviatură restrînsă, de la bășcălie ieftină la injurie groasă. Să precizăm și că buna cunoaștere a limbii materne nu face parte, pentru „ai noștri”, din calificările obligatorii ale unui bun comunicator.

O altă calitate socotită potrivită pentru rolul de parlamentar sau de ministru este, după Lee Hamilton, conștiința că nu este instalat pe viață în postul cu pricina. Mai devreme sau mai tîrziu, va fi inevitabilă o retragere, o ieșire din peisaj. Or, la noi, fiecare demnitar se comportă, aproape candid, ca unul care ne va păstori veșnic. Nu-i dă prin cap că nici el, nici „rețeaua” loialităților din jur nu au stabilitatea eternității. Vremea contestației, a bilanțului, a evacuării mai mult sau mai puțin blînde nu intră în calculele demnitarului român. Lui nu i se poate întîmpla să fie luat la întrebări. Nu lui! De unde aerul suficient, suveran, impenitent al comportamentului său. Cînd o pățește, are două soluții: se declară ori victimă politică, ori cotropit de boli drastice, necesitînd tratament imediat și prelung.

Politicianul inteligent – mai spune congresmanul american – trebuie să renunțe, măcar strategic, dar dacă se poate și sincer, la ideea că are întotdeauna dreptate. Infailibilitatea afișată non-stop nu convinge. Ba dimpotrivă, te face antipatic. În patria noastră, dimpotrivă, treci de prost dacă „cedezi”, dacă asumi posibilitatea de a fi în eroare. E musai să fii clipă de clipă victorios, îndreptățit, stăpîn pe situație. Incapacitatea de a admite că, uneori, poți greși și că nu e nimic rușinos în asta coincide  și cu o altă caracteristică a politicianului nostru, în contrast cu portretul ideal sugerat de Lee Hamilton: necunoașterea limitelor proprii. A limitelor personale și a limitelor tehnice impuse de funcția deținută. E nerealist să crezi că poți face mai mult decît îți îngăduie anvergura proprie și pîrghiile puterii pe care o deții temporar. Pentru a fi eficient, este, de asemenea, important să știi bine regulile și modul de funcționare a „sistemului” din care faci parte, astfel încît să-l poți folosi adecvat pentru a-ți realiza obiectivele. Pe scurt, e esențial să știi pe ce butoane ai de apăsat, pentru a atinge rezultatul scontat. La noi, știința „butoanelor” e departe de a fi sofisticată. Tot ce trebuie să știi se reduce la o scurtă listă de „relații” și numere de telefon. Reguli? A se slăbi! Nu sîntem sclavii lor! Sînt și ele făcute de oameni ca noi! Scopul scuză mijloacele! Cu asemenea „machiaverlîcuri” nimic nu e imposibil. Cine nu face uz de ele „nu știe politică”.

Nu se prea vorbește despre faptul că omul politic trebuie să dispună și de o bună condiție fizică, de un rezervor energetic bine garnisit. Trebuie să reziste la stres, să aibă o putere de concentrare promptă și intensă, să nu se irosească, în timpul mandatului său, în prea multe „angajamente” colaterale. Pe agenda unui om politic responsabil nu e prea mult loc pentru hobby-uri. În ce mă privește, nu-mi plac politicienii-colecționari (ceasuri, bijuterii, terenuri, case, mașini, lucrări de artă), sau cei care, hodoronc-tronc, se reped să vadă un meci de fotbal prin străinătăți, sau să joace handbal, sau să participe la curse de automobil. În asemenea cazuri, are loc, de fapt, o răsturnare culpabilă de priorități: munca politică e cea care devine un hobby, în vreme ce bunăstarea personală, capriciile private, „pasiunile” centrifugale, „loisir”-ul devin axa mobilizatoare a fiecărei zile.

Inutil să adăugăm că lista lui Hamilton și a oricărui om de bun-simț include, printre virtuțile obligatorii ale politicianului, onestitatea, credibilitatea, motivația profesională autentică. Cu onestitatea stăm… acomodant. (Vorba lui nenea Iancu: „Toți sîntem români…”.) Credibilitatea are de a face, din punctul meu de vedere, cu o competență dovedită, într-un domeniu sau altul. Cu alte cuvinte, normal este ca, atunci cînd intri în politică, să ai deja în spate un inventar de isprăvi durabile. Trecerea din anonimat direct la instanță decizională nu e sănătoasă… Cît despre motivație, ea trebuie să se susțină prin altruismul spontan al implicării tale publice. Și pofta de onoruri sau obsesia carierei pot „motiva” aprig efortul de a da din coate, ambiția de a parveni. Dar dacă vrei să faci politică bună trebuie să ai „strania” înclinație de a face bine altora. Celorlalți. Și să pornești la drum cu o viziune, adică orientat spre o țintă utilă și înarmat cu un instrumentar funcțional. Restul e „ambîț” primitiv, mitocănie făloasă, impostură.

Dacă e să rezumăm în două cuvinte toate atributele de mai sus, am putea spune că un adevărat om politic nu trebuie să aibă decît două calități, necesare, de altfel, în orice meserie: bunătatea și inteligența. Carevasăzică, ți se cere să-ți meargă mintea (ceea ce e altceva decît să fii „băiat dăștept”) și să-ți placă să ajuți. Să-ți ajuți aproapele, departele, țara. Să fii un om „ales”, nu doar prin rutina mașinăriei de vot, ci prin fire și prin uitare de sine. E greu? E ușor? Nu știu. Din păcate, privind în jur, mi se pare cvasi-imposibil…

(Decembrie 2015. Degeaba.)

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.