cu dilema la croitor
Pe noi cine ne ascultă? S-au dus vremurile fericite, cînd băieţii stăteau cu stetoscopul lipit de zidul Casei Scriitorilor ca să adulmece palpitul intelighenţiei dîmboviţene. A ruginit frunza din vii, dar şi microfonul înşurubat în farfuriile din care îşi sorbeau supa poeţii la madam Candrea. Ultimii dumicaţi ai respectului faţă de literatura română s-au păpat prin anii '90-'91, cînd securiştii, trăgîndu-şi pe corp costumele din noua colecţie a casei de modă Măgureanu, au mai mişcat cît de cît, asemenea piciorului de broască tăiat, băgîndu-şi ultimele microfoane în ceştile de ceai ale cîtorva intelectuali famelici, scîrbiţi de emanatul Iliescu. Între timp lucrurile au degenerat pînă la pragul discriminării şi mă mir că uniunile de creaţie nu s-au autosesizat vizavi de dispreţul de care dau dovadă organele, cărora li se ofilesc urechile cînd vine vorba de mîzgălici. Ca să fii astăzi filat şi amuşinat, e obligatoriu să treci peste pragul onorabilităţii de a avea cel puţin zece mii de dolari în cont. D-aia prăpastia dintre cei ce taie mămăliga cu aţa şi cei ce taie cozonacul cu laserul la balul vienez e plină de intelectuali pe care nu-i mai ascultă nimeni.
