Criză. De subiecte

Îi rog pe cititori să se pună, din cînd în cînd măcar, și în pielea mea. Și a oricărui editorialist. Trebuie să fii cît de cît inteligent o dată pe săptămînă. La dată fixă. Nu e ușor. (Comentariu pe forum: „Păi dacă nu e ușor, taci dreac’ din gură, neam săturat de fițele tale, plimbă burdihanul!”.) Uneori (ca acum), la mare nevoie (și hărțuit de același context), reiei cîte un text mai vechi, încă actual după părerea ta (Forumist: „Iar vii cu marfă expirată? Iar vrei să sugi banii mogulului degeaba?”.) Dacă te hotărăști să scrii despre un subiect de actualitate, intri în alte „dileme”. În fond, zi de zi, piața e dominată de cîteva teme: criza (și caftul) de pe scena politică, sau previzibile breaking news (cutremure, înzăpeziri, secetă, scumpiri, decese, adulteruri, șmecherii ș.a.m.d.). Toate zguduitoare și insolubile... Ce faci? Nu prea ai cum să vii cu lucruri sau cu opinii noi. Chiar e nevoie de o voce în plus care să înjure Primăria, Prefectura, Guvernul (Justiție, Finanțe ș.cl.), Președinția, Opoziția, soarta? Sînt destui, prin ziare și pe ecrane, plătiți pentru asta. (Forumist: „Da’ de comentatorii care-ți convin, de pe la GDS sau Digi nu zici nimic?  Pupincurist ai fost, pupincurist ai rămas!”.) Să-l înjuri pe Băsescu? (Forumist: „Păi nu tu lai făcut președinte? Mă p... pe intelectualii lu’ pește! Huo! La ștreang! Țigani nenorociți, care vă umflați pe banii noștri!”. Sau: „Cam tîrziu te-ai trezit, nea Pleșule! Sau simți că se scufundă barca și vrei să-ți asiguri o sinecură și sub guvernarea următoare? Mi-e scîrbă!”. Sau: „Nu te mai preface că-l înjuri pe șefu’. Tu și cînd îl înjuri îi sugi pwoohlaa“.) Să-l înjuri pe cutare politician? (Forumist: „Tu vorbești, care la-i lins în buci pe Ceaușescu? Ia ui-te ce scrisoare ia-i scris“ – urmează site compromițător, cu un memoriu tratat ca scrisoare de amor. „Ia-i slujit pe toți, traseistul dracului, profitor nenorocit, pleșu-leșu!”.) Să comentezi protestele de pe străzi? Da, dar cu o condiție: să fie un comentariu patetic, înaripat, „civic” la culme. Dar chiar și așa riști să enervezi pe cineva. Pe unii pesediști supărați pe „pegră” sau pe forumistul „de sens opus”: „Domnule Pleșu, te credeam un om echilibrat. Cum poți să intri în gașca mercenarilor lui Voiculescu? Încă o dezamăgire! Nu voi mai citi Dilema!”. (Alt glas de pe forum: „În loc să fii în piață alături de popor, stai și faci filozofie de pe margine! Halal societate civilă! Auto-intitulată! De-alde Liicheanu, sau Ligheanu, un plagiator notoriu, de-alde Patapievici, băsistul zis HÎRC, de-alde matale, bulibașă găunoasă care lași pe alții să dea zăpada, toți niște lifte kaghebisto-mossado-CIA-iste. Elitiști puturoși, cripto-comuniști, extremiști, reacționari, monopoliști, la cimitir cu voi!”.) (Mă gîndesc, adesea, să fac o antologie de înjurături și „portrete” cu care m-am ales de-a lungul anilor: securist, sorosist, țigan, mîncător de ecleruri, ovrei, nulitate zgomotoasă, îmbuibat, profitor, mason, agent străin, antiromân aservit ocultei mondiale – și tot așa pînă la garanția că mă va înghiți iadul...)

Poate că, în aceste condiții, te gîndești, cu destulă îndreptățire, să lași altora gazetăria „de actualitate”. (Vorba forumistului: „De ce te bagi, filosofule, unde nu-ți fierbe oala? Nu ți-e jenă să te uiți atîta la televizor? Ți s-au terminat ideile? Lasă-ne! Vezi-ți de speculațiile tale!!“.) OK! Să scriem deci pe teme atemporale: despre oameni interesanți, despre cărți, despre iubire, suferință și înțelepciune. (Forumist: „Nu ți-e rușine? Afară mor oameni de foame și de frig, ne pleacă creierele, iar tu te retragi în turnul de fildeș a lu’ măta! D-aia merg toate brambura. În loc să veniți cu soluții, să vă implicați, frecați menta! Mă c... pe așa-zisele voastre idei. La muncă boșorogule! Țara piere și baba se piaptănă!”. Sau: „Comentariu dezactivat din motive de securitate/spam”.)

Una peste alta, îl înțeleg pe Mircea Cărtărescu. Omul renunță la opinie în materie de subiecte politice la zi. Dar iată că nici așa nu e bine: vine un om citit și cumsecade și îl invocă pe Edmund Burke: „Tot ce-i trebuie răului ca să reuşească este ca oamenii buni să nu facă nimic…“. Parol? Oricît de simpatic mi-ar fi Burke, cred că vorbele lui sînt de o nobilă inexactitate. Cînd e la o adică, răul reușește indiferent cît se mobilizează „oamenii buni”. Nu cunosc nici o mare catastrofă istorică, contramandată prin agitațiunea „eficace” a unui comando de good guys. Fie că ei tac, fie că vociferează, fiarele și lichelele își văd de treabă. „Oamenii buni” sînt, de obicei, ridicoli. (Ca să nu mai vorbim de faptul că e greu de decis care sînt ăia! Și ticăloșii se cred, adesea, „oameni buni”.) Cu gesticulația lor nevrotică, oamenii „buni” nu sînt, de regulă, prea simpatici semenilor lor. Tot ce pot spera e că vor căpăta un calificativ cît de cît înțelegător la Judecata de Apoi...

(reluat, cu reeditări și adaosuri, din Dilema veche, februarie 2012)

P.S. Greșelile de ortografie din citatele de pe forum nu aparțin autorului acestui articol. Le-am lăsat așa cum le-am găsit adesea, din respect pentru libertatea de exprimare.