Credință vs. rațiune sau credință vs. credință?

Publicat în Dilema Veche nr. 879 din 11 - 17 februarie 2021
Frica lui Putin jpeg

„Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred”, auzim că se spune adesea, spre a ne încuraja, presupun. Mă gîndesc însă că formularea e fie greșită, fie măcar induce în eroare. Mai bine am vorbi despre dialogul sau controversa dintre cei ce cred într-un fel și cei ce cred într-alt fel. Controversa ori dialogul ar fi, așadar, între cei ce cred diferit.

Necredință ca atare nu există în sens absolut, ci numai credințe diferite. Într-adevăr, chiar raționaliștii sînt obligați să admită că ceea ce numim viziunea științifică asupra lumii se bazează și ea pe un set de credințe implicite, admise fără demonstrație: de pildă, ei cred că există legi uniforme ale naturii, inteligibile și avînd o expresie simplă, eventual matematizabilă, că există cauzalitate, că Universul nu are, la scară macroscopică, porțiuni privilegiate (e izotrop) etc. Or, aceste credințe nu pot fi demonstrate rațional ori empiric. Unii merg chiar mai departe, precum Hawking, cu credința sa în „teoria finală”, în filigranul căreia ghicim un crez deist, pitagorico-platonician. Să amintim și de cazul „deplasării spre roșu”: cînd s-a constatat că spectrele galaxiilor îndepărtate sînt deplasate înspre roșu, s-a admis îndată explicația prin efectul Doppler, ceea ce a dus la presupunerea îndepărtării galaxiilor de noi și între ele. Dar la baza acestei ipoteze stă credința în uniformitatea în timp și spațiu a legilor naturii, ceea ce e indemonstrabil. Nimeni nu a explicat deplasarea spre roșu prin presupunerea alternativă (deloc absurdă în sine) că, la mari depărtări (sau în urmă cu mult timp), universul este (era) altfel decît în apropiere (acum), ori că legile naturii sînt altfel la distanță –  iar asumarea explicației prin efectul Doppler a reprezentat un act de credință.

Știu, se va spune că asemenea credințe științifice sînt sau pot fi atestate experimental. E adevărat: existența îngerilor nu poate fi atestată experimental, în timp ce existența găurilor negre – da. Și totuși uniformitatea legilor naturii, la care mă refeream mai sus, nu poate fi atestată experimental, fiindcă însuși experimentul respectiv ar presupune fie această uniformitate, fie un alt principiu congruent cu ea. Așadar, la capătul drumului există un act de credință pură, chiar și atunci cînd știința admite și probează existența găurilor negre. Întrebarea deci nu este dacă oamenii cred sau nu, ci în ce anume cred: într-un Dumnezeu personal, în astrologie, în Tora, în darwinism, în uniformitatea legilor naturii, în Nostradamus, în medicina științifică, în șamani etc. Așadar, la baza tuturor construcțiilor noastre științifice, culturale ori teologice etc. stau, în ultimă instanță, niște credințe. Sînt însă aceste credințe (și altele) echivalente? În sens strict, numai în calitate de credințe – da. Altminteri, ele pot fi apreciate diferit în funcție de mediu, repere culturale, situație și, desigur, efect asupra celui care crede și a altora. Se aduc probe în unele cazuri, dar, așa cum sugeram înainte, trebuie să crezi mai întîi că probele sînt relevante, apoi care anume și după ce metodă sînt relevante, pentru a accepta probele. Pe de altă parte, și cei ce cred în miracolele relicvelor sau icoanelor obișnuiesc să aducă anumite probe pe care alții le resping cu totul. Firește, adesea credințele pot fi judecate dintr-o perspectivă etică sau utilitară, ceea ce nu le face la fel de dezirabile. Sub acest aspect, credința în medicina științifică este cu mult mai utilă decît cea în vrăjitoare. Totuși, adesea putem crede lucruri dezavantajoase chiar pentru noi înșine sau apropiații noștri, dar asta nu ne face mai puțin convinși că avem dreptate. Sînt oameni care au murit de COVID-19 fiind încredințați pînă la capăt că acest virus nu există. Cel care crede ferm în ceva aproape nu poate fi convins că nu are dreptate, oricîte probe i s-ar furniza; iar dacă este totuși convins, de fapt nu mai crede în ceea ce credea înainte, ci în altceva.

Cum putem atunci conviețui împreună sau dialoga dacă avem credințe diferite, ba chiar incompatibile uneori? Uneori nu putem și rezultă „războaiele” religioase, indiferent sub ce formă le întîlnim. Dar, în general (din fericire), credințele marii majorități a oamenilor nu sînt blocuri compacte și omogene, ci conglomerate eterogene și complexe: cutare e cercetător într-un laborator de biologie, dar se cunună religios și nu numai din oportunism social; cutare consultă uneori horoscopul într-o chestiune foarte personală, dar altminteri crede în astronomie. Sînt oameni care cred în conspirația QAnon sau alte năzdrăvănii, dar altminteri sînt buni profesioniști. Cunosc un fizician remarcabil în SUA care, în același timp, este evreu ultraortodox. Contradicțiile acestea nu sînt noi. Istoricul Paul Veyne spunea că grecii antici știau că preoții „aranjează” oracolele Pythiei, fiind corupți de politicienii diferitelor state, dar credeau totodată și că Pythia arată voința zeilor. În templul din Ierusalim, pînă la reforma lui Iosia din secolul VII î.Chr., oamenii se rugau și lui Iahve, și zeilor astrali, fără a vedea o contradicție. Creștinii din primele veacuri îi criticau pe păgîni fiindcă se închinau unor obiecte pe care, chipurile, le divinizau, dar ei înșiși venerau relicvele sfinților și credeau că există icoane nefăcute de mînă omenească. Politicienii noștri europeni credeau mai demult în „flacăra violetă”, iar apoi, unii dintre ei, au în crezut în „statul paralel”. Oamenii cred adesea, cumva simultan, în lucruri contradictorii, incompatibile, cum ar fi o lume în care miracolul este imposibil și o lume în care miracolul este posibil. Disonanța cognitivă este cu mult mai comună decît ne-am dori uneori și ea se întîmplă și celor mai știutori. Cunosc oameni care își dau seama că probele în favoarea darwinismului sînt covîrșitoare și totuși nu pot renunța la teleologie și chiar la creaționism. Faptul că există și au existat mari savanți teiști sau deiști nu demonstrează deloc că știința și religia merg sau pot merge împreună, așa cum se susține uneori, ci numai că noi, fie și cînd sîntem de profesie savanți (sau teologi, de ce nu?), sîntem inconsecvenți în credințele noastre, care, repet, sînt în general conglomerate lipsite de unitate și nu blocuri.

Desigur, există și excepții: printre acestea sînt fanaticii, fundamentaliștii, dar ei sînt puțin frecventabili. Ce ne deranjează la aceștia nu e că ei cred prea intens, ci faptul că ei cred prea consecvent și univoc, ceea ce îi face inflexibili, periculoși și poate chiar ne creează un straniu sentiment de culpabilitate (fapt ce explică, poate, atractivitatea fundamentalismului): noi, ceilalți, nu sîntem consecvenți, ceea ce în mod fals ni se pare a fi un defect, dar în realitate e adesea o calitate adaptativă.

Astfel, credințele noastre se armonizează prin faptul că anumite componente ale conglomeratului se regăsesc în foarte multe cazuri. Dar ele se deosebesc în măsura în care dominanta și cantitatea acestor componente ale conglomeratului variază. „Antinomiile credinței” sînt de găsit în aproape fiecare dintre noi sau, mai bine, sîntem aproape fiecare dintre noi un cîmp de luptă pentru credințe diverse. De aici rezultă un lucru foarte bun pînă la urmă: dacă putem finalmente dialoga, aceasta se întîmplă fiindcă sîntem eterogeni, divizați, incongruenți și inconsecvenți. „Conglomeratul” se fisurează, chiar se sparge relativ ușor, iar componentele sale se pot schimba în timp. Cumva, în cei mai mulți dintre noi există simultan „toți zeii”: trăiește în fiecare un întreg panteon. Din fericire.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.