Coincidențe?
„Nu sînt copil ca să cred în coincidențe“, a rostit, pătruns, dl Dragnea nu de mult. Referința era la inflație: au crescut salariile și – ce să vezi – au crescut și prețurile foarte multor bunuri de consum, anulînd aproape creșterile de salarii. Îngrijorător. Noi eram de părere că e vorba despre o lege economică și că, pur și simplu, fiind mai mulți bani pe piață, valoarea lor scade în raport cu cea a mărfurilor. Legea cererii și a ofertei se numește asta. Dar se pare că a invoca legile economice cînd nu ne merge bine reprezintă o dovadă de infantilism; explicația autentică nu e economia de piață, ci conspirația: dl Dragnea e convins că băncile, de conivență cu multinaționalele și, desigur, cu „statul paralel“, s-au înțeles în mod mîrșav să crească prețurile, numai pentru ca să discrediteze politica Guvernului.
Dl Dragnea așadar nu-i un „copil“, dar se pare că e un „primitiv“: vede pretutindeni forțe malefice, duhuri rele șușotind și conspirînd prin toate ungherele țării. Dacă un măr cade din pom și-l pocnește în cap, cauza nu-i legea lui Newton combinată cu o întîmplare, ci blestemul unui inamic, să-i spunem „Soros“, pentru conveniență. Iar „Soros“ ăsta, veritabilă reîncarnare a diavolului, a infectat totul – „rîul, ramul“, plus Sănătatea, unde „revoluția fiscală“ a condus, pare-se, la amenințarea cu greva generală.
Ei bine, ne-am hotărît să-i luăm în serios îndemnurile la „maturizare“. Nu vom mai vedea nici noi coincidențe, întîmplări, hazard în diferite locuri și situații. Vom refuza gîndirea leneșă. Vom învăța să nu mai fim „copii“.
De exemplu, n-o să mai credem ceea ce și el, și dl Iordache ne spun mereu, anume că preconizatele modificări în Codurile Penal și de Procedură penală nu au drept scop imediat să-i scoată din bucluc chiar pe dînsul, Dragnea Liviu, cît pe comilitonul său, Tăriceanu Popescu Călin. Noi, în naivitatea noastră, chiar am crezut că dînșii au drept motivație pentru toate aceste schimbări numai binele public și că este numai o coincidență că unele interese private – mici, mărunte, limitate – coincid cu sensul unora dintre modificări. De asemenea, n-o să mai credem că nu există nici o legătură între campania împotriva „protocoalelor SRI“ și iminența unei sentințe în procesul dlui Dragnea, ca și în cazul altor procese cu răsunet. Nu, nu vom mai avea infantilismul să credem – dacă am crezut vreodată – că există o coincidență între faptul că România e guvernată de „penali“ și cel că România e guvernată prost. Și, ca să nu uităm de noutatea zilelor trecute, în decizia dlui Dragnea de a muta sediul ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim (împotriva deciziilor rezoluțiilor ONU și ale UE) nu vom mai vedea nici un act pragmatic în folosul României, nici o viziune de mare om de stat, nici măcar o coincidență; vom vedea aici doar încercarea de a intra pe sub pielea lui Netanyahu, pentru ca acesta să-i pună „o pilă“ la Trump și astfel să scape și de Kövesi, și de „anticorupție“ în ansamblu. Planul nu-i rău deloc: un condamnat penal conspiră cu un altul care ar putea ajunge oricînd în această situație (Netanyahu), spre a-l convinge pe un al treilea, aflat sub investigația unei procuror special (Mueller). Dacă se realizează, nu-i nici sionism de Teleorman, nici coincidență, ci conspirație pe bune, nu-i așa?
Dl Dragnea ne învață, așadar, să fim suspicioși – semn al maturității, pare-se. Păcat însă că lecția e diferențiată: este suspicios în cazul lucrurilor și întîmplărilor care nu-i convin, care îi deranjează planurile, și ne vrea creduli acolo unde asocierile și faptele îi sînt pe plac sau i-ar putea fi de folos. Trăsătura asta nu-i caracteristică numai dlui Dragnea, nici numai actualei puteri. În general, se observă că așa-numiții „conspiraționiști“ cred cu tărie că numai „ceilalți“, inamicii, urzesc conspirații în umbră, nu și ei înșiși. Conspirația e numai a „celorlalți“, niciodată a lor înșile. Invers, buna intenție e numai proprie, potrivirile, cînd sînt ale lor, sînt numai întîmplări, iar suspiciunile altora la adresa lor sînt considerate absurde.
Pînă una-alta și pînă a lămuri aceste implicații nu tocmai elementare, poate ar fi bine ca dl Dragnea – ca o dovadă supremă că „nu mai este copil“ – să înceapă prin a se întreba dacă repetatele pociri ale limbii române, datorate celei pe care a făcut-o din neant prim-ministrul României, sînt doar efectul școlarității precare ce a „coincis“ cu dna prim-ministru; îi recomandăm să nu fie naiv, crezînd că totul se explică simplu: nu cumva este vorba de ceva mai grav, despre un plan diabolic, neapărat sorosist, de a discredita Guvernul și țara? Mie, unuia, inocența (pentru a vorbi eufemistic) dnei Viorica Vasilica mi se pare de-a dreptul suspectă…
