Cleptomania

Competenţele trebuie valorificate. Dacă tot se fură atît de abundent, de consecvent, de impenitent, de impertinent, n-ar trebui să brevetăm cîte ceva? Să transformăm porecla în renume? Aud că, în Israel, evreii de origine românească sînt numiţi "hoţii de români". Avem, deci, o dexteritate, care bate la porţile "brand-ului de ţară". A se slăbi cu prejudecăţile, cu demagogia onestităţii, cu mîndria naţională de paradă. Un viciu bine executat e aproape o virtute. Ce-ar fi America fără istoria gangsterilor ei, Sicilia fără mafioţi, Parisul fără cerşetorii de sub podurile Senei sau Amsterdam-ul fără bordeluri? De ce să aspirăm doar la intangibilul premiu Nobel? Un loc în Guinness Book, la o rubrică, nou-înfiinţată, de cleptologie (chiar cleptosofie dacă-mi permiteţi!) ne-ar strica? Experienţa noastră e imens diversificată, pe toate palierele anvergurii şi ale ingeniozităţii. Studiile comparative în domeniu sînt încă la început, dar cred că putem conta, încă de pe acum, pe cîteva performanţe unice. Avem furtul cu panaş, nonşalant, la lumina zilei, al "elitei" politice (cleptocraţie care va să zică). Avem furtul obidit, năuc, sinucigaş, al oamenilor amărîţi, care iau "ochii de pisică" de pe autostrăzi ca să-i pună la căruţă sau la closetul din curte, iau ţevile de la sistemele de irigaţii ca să le pună la cişmea, lemnul din pădure - pentru foc şi petrolul din conductă - pentru contrabandă. Puţin le pasă că pot provoca, astfel, neplăcute efecte colaterale, cum ar fi accidentele rutiere, seceta, prăbuşirile de teren etc. Avem furtul tehnocratic, al speculanţilor hiper-ingenioşi, al informaticienilor geniali, al bricoleur-ilor plini de fantezie. Se pun micro-camere de luat vederi la bancomate, se manevrează astuţios subtile cicluri de vînzare-cumpărare, se exersează pînă la virtuozitate fenta fiscală. Iată o capodoperă de acum cîţiva ani: s-a observat că, dacă umpli cu apă de izvor capacele unor sticle de bere şi le pui în congelator, obţii mici monede de gheaţă, care se potrivesc la fix cu anumite distribuitoare automate de mărfuri - bagi lentila îngheţată şi pică prompt sticla de cola sau ciocolata sau pachetul de ţigări. Avantaj: după ce îşi îndeplineşte funcţia, gheaţa se topeşte şi apa se evaporă; nu rămîne nici o urmă, nici un semn de brutalitate. Crimă perfectă! (Cititorii, adulţi sau minori, sînt rugaţi să nu încerce!) Asta nu înseamnă că ne lipsesc muşchii pentru acţiuni în forţă, de o eficienţă bolovănoasă. În loc să piardă timpul cu laborioase decodificări in situ ale unor seifuri bancare, cîţiva români de ispravă au preferat, de pildă, să priponească seiful nedeschis de un camion (furat) şi l-au scos din clădire direct prin zid, tîrîndu-l, în puterea nopţii, pe asfaltul neted al şoselei, pînă acasă, unde se puteau ocupa de el în tihnă. Nu e de mirare că vigoarea noastră adaptativă e, practic, nelimitată. Ne-am format în condiţii dure, de front, pe vremea lui Ceauşescu. Cine nu-şi aminteşte de marele talent al fabricantului de vinuri Ştefănescu sau de transportatorul de găini care, pe lungile drumuri de la crescătorie spre pieţele de desfacere, poposea o noapte la căsuţa lui de la ţară, exact cît era necesar ca găinile să se ouă?! Cum la încărcare se făceau acte pentru păsări, iar la descărcare se preluau tot păsări, ouăle nocturne intrau tacit, cu miile, în proprietatea şoferului. Uneori, furtul se practică, prestidigitatoriu, din nevoia de antrenament. Alteori - versiunea Jean Valjean - motivaţia e foamea pură şi simplă. Sau foamea de cultură. În perioada "destinsă" a dictaturii, se puteau vizita, la răstimpuri, expoziţii de carte străină, din care vizitatorii autohtoni subtilizau masiv şi competent, sub privirile tolerante ale organizatorilor. Există şi furtul paradoxal, născător de dileme. Cum să judeci femeia de serviciu care îţi fură o carte de rugăciuni? De curînd, la Colegiul "Noua Europă", unde, cu mari eforturi logistice şi financiare, s-a născut, în ultimii doisprezece ani, o foarte utilă bibliotecă academică, inventarul anual a constatat dispariţia a peste cincizeci de volume, majoritatea foarte preţioase. Asta nu mai are nimic de a face cu Jean Valjean şi trebuie să recunosc că resursele mele de umor au intrat, brusc, în regim de asfixie. În biblioteca cu pricina nu intră decît oameni "fini": bursieri, studenţi sau profesori. Fie că e vorba de vreun savant paranoic, care fură nu numai pentru nevoile proprii, ci şi din dispreţ pentru ceilalţi, fie că e vorba de un negustor vulgar, bucuros să scoată bani din orice, fie că e vorba de un fanatic kitsch al "ştiinţelor oculte", care vede în Hermes Trismegistul, Ficino şi Bruno antecesori ai doamnei Blavatsky şi ai lui Allan Kardec, avem, oricum, de-a face cu gestul, de nescuzat, al unui suflet strîmb. Nici lecturile (acestea) nu-l vor salva, nici contravaloarea lor în bani. Cu aşa ceva nu poţi intra nici măcar în Guinness Book. Pînă şi ticăloşia trebuie să aibă mai multă clasă şi oarecare ingenium. La acest nivel, e necompetitivă. Oricum, rezultatul e antipatic. La intrarea în bibliotecă s-a montat un sistem anti-furt. Aşa începe recuperarea statului poliţienesc...