Cîteva specii de imbecili

Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Note, stări, zile jpeg

Textul de mai jos a fost scris în timpul unei călătorii la Berkeley, California. Mi se pare plauzibil în continuare, mai ales după discuţia despre prostie, găzduită, de curînd, de Televiziunea Română. Evident, subiectul e inepuizabil… 

Ca şi moartea, imbecilitatea e democratică: nu distinge între săraci şi bogaţi, între prostime şi aristocraţie, între est-europeni, vest-europeni şi americani. Cu alte cuvinte, întîlneşti imbecili peste tot şi la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginaţie: ea valorifică în chip diferenţiat resursele de întunecime ale fiecărui individ şi ale fiecărei naţii, aşa încît rezultatul să fie sau să pară multicolor. 

În latura ei cinică, nocturnă, orice călătorie este o explorare a imbecilităţii universale: descoperi neîncetat noi variante şi le percepi mai limpede pe cele de-acasă. Din America, de pildă, imbecilul român mediu se vede foarte bine decupat, ca o umbră chinezească perfectă, ca o efigie. El străluceşte prin cîteva indemolabile certitudini: e sigur că e deştept, e sigur că, vreme de cinci sute de ani, a apărat Occidentul de turci şi e sigur că e victima unei conspiraţii mondiale. Imbecilul român mediu se identifică intim cu toate gloriile neamului. El a cîştigat la Călugăreni, el a murit la Mărăşeşti, el i-a bătut pe americani la fotbal. Ca atare, pretinde un respect unanim, necondiţionat. Are aerul că e credincios; în realitate, mai mult decît să creadă în Dumnezeu, el e ocupat să demonstreze că Dumnezeu crede în el, în el mai mult decît în alţii. Cum altfel s-ar explica virtuţile excepţionale cu care a fost dăruit? E un unicat preţios, într-o lume de moftangii. Asta nu înseamnă că imbecilul român mediu nu are şi oarecare insatisfacţii: în perioada de tranziţie mai cu seamă, el percepe dezgheţul ca pe o disoluţie. E trist că nu se conservă „realizările“ anterioare („rod al muncii şi suferinţei noastre“) şi reuşeşte să intoneze un „ce“ ironic ori de cîte ori se referă la „privatizare“ (şi „privatizaţi“), „democraţie“, „economie de piaţă“ sau „FMI“. Imbecilul român mediu declară frecvent că „orice s-ar zice, Ceauşescu a fost un patriot“ şi că Vadim Tudor „o fi cum o fi, dar în chestia ungurească are dreptate“. În aceeaşi suită de convingeri se mai pot cita fraze de genul: „Casa Poporului e o dovadă a creativităţii naţionale“, „Iliescu e prea moale“ sau „eram şef de serviciu şi am ajuns taximetrist“. Evident, citind aceste rînduri, imbecilul român mediu nu înţelege de ce e socotit imbecil. 

Există, se subînţelege, şi imbecilul superior: el se recoltează, în genere, dintre intelectuali şi preferă, demagogiei patriotarde, delirul egolatru. Imbecilul superior se simte un erou al eticului, un inspirat, un om al misiunii. El confundă subtilitatea mentală cu acţiunea politică şi îşi ia reveriile drept soluţii constituţionale. Cînd constată că utopia sa nu e împărtăşită de mase, că Montaigne n-are succes la Paşcani, e dezamăgit şi acuză de imbecilitate masele şi Paşcanii. Imbecilul superior crede sincer că toţi cei care-l contestă sau au alte păreri decît el sînt imbecili. El mai crede că intransigenţa opozantă postrevoluţionară e suficientă ca să ne facă să uităm dizgraţioasa lui cuminţenie prerevoluţionară. Imbecilul superior e un campion al nesincronizării, al inadecvării, al suficienţei lunatice. Adeseori, sub aparenţa sa fragilă şi romanţioasă se ascunde o dezmăţată poftă de putere, pofta de putere a imbecilului de rînd... 

Dar să nu fim vanitoşi. Să vorbim şi de imbecilii altora. Există, de exemplu, imbecilul mediu american: se declară liber-cugetător şi crede în fantome, consacră chifteaua fără mirodenii drept vîrf al artei culinare, bea lapte la friptură, crede că tot ce se spune la televizor e „ştiinţific“ şi că nu America a fost descoperită de europeni, ci viceversa. 

Mult mai interesanţi sînt însă imbecilii americani superiori. Am cunoscut cîţiva, întruchipaţi în profesori universitari, de preferinţă politologi. Ei au o sumedenie de păreri uluitoare: califică dezastrul comunist drept un „experiment istoric interesant“, descalifică drept răuvoitoare invocarea Gulagului în contextul unei analize „obiective“ a stalinismului, refuză să admită că ţările est-europene au trăit sub sisteme politice totalitare. La urma urmelor, comunismul nici n-a fost aşa rău (dovadă că, în fostele ţări comuniste, comuniştii sînt realeşi de „popor“ drept cîrmuitori legitimi şi credibili). Stalin, la rîndul lui, a fost un personaj extrem de „complex“: e ruşinos, intelectualmente, să-l compari cu Hitler. Nici Ceauşescu nu trebuie demonizat abuziv: în unele privinţe, Ronald Reagan s-a dovedit mai dăunător. Imbecilul american superior nu citeşte decît Derrida şi crede că îi flatează pe muzicanţii polinezieni dacă îi compară cu Mozart. De altfel, modul în care un asemenea imbecil înţelege să-şi manifeste „deschiderea“ intelectuală, lipsa nobilă de prejudecăţi, e mai curînd jignitor pentru cei cu deprinderi „convenţionale“: manierele curtenitoare sînt suspectate de „condescendenţă“, declaraţia de amor e un act terorist, de macho discriminator. Aparţinătorii „pieilor roşii“ trebuie numiţi native Americans, dacă nu vrei să treci drept rasist, negrii trebuie numiţi African-Americans (ceea ce dă senzaţia că a pomeni de culoarea pielii e a pomeni un detaliu infamant). Vrei să invoci un gras, îl vei defini horizontally challenged (greu de tradus: „solicitat pe orizontală“, „pus la încercare pe orizontală“?). Cineva prea înalt e – după acelaşi tipic – vertically challenged. Teama (psihanalizabilă) de a nu leza susceptibilităţile minorităţilor a creat – pe lîngă asemenea forme de păsărească – noi şi paradoxale minorităţi, net dezavantajate: minoritatea fumătorilor, „minoritatea“ heterosexualilor, minoritatea albilor ş.a.m.d. Din fericire, America depinde în mai mică măsură de imbecilii ei decît depindem noi, deocamdată, de imbecilii noştri. E însă un fapt că există o internaţională a imbecilităţii, în care riscăm să intrăm mai repede decît în Europa... 

Apărut în Dilema,  nr. 96, 11-17 noiembrie 1994

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Riscurile alcoolului la plajă: deshidratare, leșin, accident vascular, înec. Cum să bei prudent, dacă nu te poți abține
Deși e tentant și poate părea distractiv, consumul de alcool în apropierea apei și sub un soare arzător vine cu unele riscuri reale de siguranță. Yahoo Life a publicat sfaturile unor experții în sănătate pentru a evita deshidratarea, bolile cauzate de căldură și accidentele.
image
Un cunoscut economist român oferă un premiu de 100.000 de euro, cu o singură condiție. „Vi-i dau eu, mă angajez aici”
Economistul Andrei Caramitru se angajează să ofere un premiu de 100.000 de euro. Există însă și o condiție importantă pusă celor care ar vrea să se bucure de acești bani.
image
Ce ne spun accidentările repetate ale lui Halep: doctorul Alin Popescu a explicat cazul Simonei ca la carte EXCLUSIV
Accidentările repetate cu care se confruntă Simona Halep sunt des întâlnite în cazul sportivilor care revin în competiții după absențe îndelungate.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.