Cîteva întrebări despre autoritatea morală

Publicat în Dilema Veche nr. 912 din 30 septembrie – 6 octombrie 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Uneori, des, adică mai tot timpul, lucrurile se amestecă în politica şi publicistica românească în aşa fel, încît peisajul moral în care ne mişcăm devine una selva oscura... În ultima vreme, de pildă, s-a repus pe tapet problema autorităţii morale a unor jurnalişti sau a unor „intelectuali publici“, în al căror trecut se pot descoperi oarecari pete, mari, mijlocii sau mici. În acest context, apar ca inevitabile următoarele întrebări:

1. Are dreptul cineva care, înainte de 1989, n-a făcut nici un gest de opoziţie faţă de dictatură să gesticuleze amplu pe scena publică de-acum, etalînd ţîfne, radicalităţi şi îndrăzneli de care n-a făcut uz înainte?

2. Are dreptul cineva care, înainte de 1989, s-a comportat obedient şi omagial cu regimul comunist să practice astăzi un discurs anticomunist vehement?

3. Are dreptul cineva care, înainte de 1989, a făcut compromisuri de un fel sau de altul să mai aibă opinii politice în ziua de azi?

Cu aceste întrebări, luate ca punct de plecare, se poate alcătui un sofisticat tratat de etică. Cititorul va înţelege că n-am de gînd să livrez într-un articol de gazetă substanţa unui astfel de tratat. Voi risca, totuşi, cîteva reflecții rapide. Mai întîi, la toate întrebările de mai sus, răspunsul meu e afirmativ. Da, indiferent de comportamentul tău în vremurile anormale ale dictaturii, ai dreptul să te comporţi, în vremurile mai normale ale tranziţiei, cum crezi de cuviinţă. Laşitatea dinainte nu te condamnă la laşitate perpetuă, înregimentarea speriată dinainte nu-ţi interzice, astăzi, să-i taxezi drastic pe cei care te-au terorizat, absenteismul politic sau minciuna ipocrită de ieri nu-ţi iau dreptul să devii, azi, un cetăţean autentic, cu opinii şi atitudini intens asumate. Dacă toți românii ar trebui să-şi plătească somnolenţa pre-revoluţionară cu o „decentă“ somnolenţă post-revoluţionară, nu ne-ar mai rămîne decît plăcerea discutabilă de a defila mioritic pe plaiuri abstracte. Ba mai mult. Tocmai cei care au fost umiliţi de vechiul regim, cei care au fost puşi în situaţia să abdice de la demnitatea proprie, prin metodele sîngeros-perfide ale poliţiei politice, tocmai ei au dreptul să fie, astăzi, mai furioşi decît alţii. Pentru că au fost desfiguraţi, au o motivaţie în plus să acuze dezlănţuit. Pentru că au fost constrînşi să ofere tot ce era mai rău în ei, pot simţi acum nevoia, compensatorie, de a aduce la rampă, fie şi răstit, partea lor bună sau, măcar, nevoia lor de bine. Această convertire la normalitate poate avea, e drept, în unele cazuri, subterane impure. Că unii devin vocali pentru a se recompune dinaintea conştiinţei proprii se poate accepta. Mai trist e cînd noua „angajare“ publică nu e decît strategia optimă a unei în sfîrşit posibile parveniri politice şi morale, sau cînd curajul civic recuperat cu oarecare întîrziere nu e decît curajul destins al celui care se bizuie pe absenţa oricărui risc. Greu de acceptat e și cazul celor care, destul de cuminței sub dictatură sau supuși, ca mai toată lumea de-atunci, unor hărțuieli mai mult sau mai puțin dezonorante, se străduiesc, dintr-odată, să-și confecționeze, retroactiv, un portret nu doar „decent“, ci și vitejesc! Orice speriat se recompune ca Havel sau ca Michnik.

Dar faptul că asemenea derapaje sînt posibile nu trebuie să ne transforme în inchizitori. Într-o ţară cît de cît normală, în vremuri cît de cît normale, nimănui nu i se poate lua dreptul la conduită, chiar dacă are în spinare o colecţie de eşecuri şi demisii inavuabile. Invocarea „drepturilor“ nu are ce căuta aici. Ceea ce vrem să legiferăm printr-un sever discurs exclusivist trebuie lăsat în seama conştiinţei individuale. Se vor găsi, poate, unii care, ştiindu-se scadenţi moralmente înainte de 1989, vor alege, în noul context, un ton mai discret, mai puţin erectil. Îi vom privi cu respectul cuvenit. Dar asta nu înseamnă că îi vom delegitima pe ceilalţi, înclinaţi, temperamental, spre postură monumentală şi glas mare. În joc nu e nici dreptul lor, nici legitimitatea lor. În joc e, cel mult, credibilitatea lor, a cărei responsabilitate le revine, însă, integral.

Pînă aici, lucrurile mi se par relativ clare. Ceea ce, desigur, nu anulează unele, persistente, nedumeriri. Iată, de pildă, trei întrebări, cred, legitime:

1. De ce eventualele episoade stingheritoare din biografia cuiva nu ies pe piaţă decît cînd insul cu pricina devine antipatic sau chiar incomod, politic? E asta limpezire a trecutului sau o banală răfuială de gaşcă?

2. De ce trecerea de la compromisul de sub comunism la anticomunismul făţiş e socotită imorală, în vreme ce „consecvenţa“ în rău, respectiv încăpăţînarea de a lăuda şi azi, impenitent, binefacerile dictaturii şi geniul politic al lui Ceauşescu, nu supără pe nimeni? Care va să zică, scatofagia impusă e o crimă, iar scatofagia voluntară şi continuată pînă azi e eroică.

3. De ce cîte o pagină concesivă, căznit omagială, a unui publicist oarecare e infamantă şi un vagon de hîrtie maculată marca Adrian Păunescu ni-l aduce pe protagonist, în glorie, pe soclul unuei statui în Grădina Icoanei? Şi, în general, de ce tot soiul de bad guys, vajnici slujitori ai oficialității comuniste, au devenit the good guys ai presei „democratice“? (...)

(Variantă a unui text din 2008, readusă în atenția celor care mă acuză că bombăn justițiar gesticulația post-revoluționară a unor foști „rezistenți (doar) prin cultură“. Nu mă socotesc îndreptățit să practic o asemenea intransigență. Dovada: rîndurile de mai sus.)

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.