Cît de nou va fi Anul Nou
Noi şi noi succese, sau noi şi noi eşecuri? Optez pentru „la même Jeannette…“ A face noduri suplimentare pe aceeaşi sfoară nu înseamnă a veni cu noutăţi. Nu prevăd schimbări esenţiale pe scena noastră publică. România ultimilor ani poate breveta o invenţie spectaculoasă: a descoperit surpriza anticipabilă! Adică ceva care pare nemaivăzut, dar la care, de fapt, te aşteptai! Trăim, mereu, într-o inflaţie de breaking news răsuflate: Ponta i-a zis-o lui Crin, Crin i-a zis-o lui Ponta, Băsescu i-a zis-o ba lui Crin, ba lui Ponta, useliştii PSD se plîng de useliştii PNL (şi viceversa), dar se străduiesc toţi, de-a valma, să dea impresia unei păci durabile (cu mici altercaţii conjugale), în folosul naţiunii. Europa e cînd beştelită, cînd linguşită, Antena 3 cultivă, alternativ, stilul războinic („Jos Băsescu şi băsiştii!“), stilul creştin („Salvaţi cîinii, bolnavii şi infractorii!“) şi stilul înalt cultural („Interviuri amare sau duioase, cu mari figuri ale neamului)“, Mircea Badea „Teoftici“ se distrează copios, orice-ar fi, şi iese, din cînd în cînd, la una mică, alături de colegi şi de patron, Gâdea îşi joacă, inocent, rolul de predicator „sufletist“, B1 TV îşi consolidează neobosit echipa de analişti experţi, oameni de bun gust, de mare cultură şi de nestăvilit patriotism (Condurăţeanu, Marius Marinescu, Lazarus etc.), România TV luptă în lacrimi pentru recuperarea umanistă a memoriei Ceauşeştilor, astrologia concurează, pe mai toate posturile, jurnalele de ştiri, din cînd în cînd, cîţiva anonimi pasionaţi şi sufocaţi de certitudini ne dezvăluie secretele daco-traco-geţilor, divertismentul de cancan – cu bancuri deocheate, fete doborîte de propriii muşchi fesieri şi zemoase isprăvi de alcov – e ubicuu şi foarte îndrăgit. Cîţiva actori, sastisiţi, probabil, de meseria pe care au învăţat-o, şi-au descoperit năvalnice vocaţii civice şi competenţe universale. Apar nonstop pe micile ecrane şi ne vorbesc despre dreptate, cu aplombul unor iniţiaţi (cazul cel mai vizibil – dar nu singurul – e dl Eugen Cristea, un fel de Mircea Diaconu 2). Printre ştiriste şi moderatoare mai mult sau mai puţin simpatice a apărut un trend al carierei lucrative. Agreabila şi, pînă la un punct, discreta doamnă Cristina Ţopescu s-a hotărît să intre în luptă şi să se dea în bărci, despre te miri ce, în ringul emisiunilor voiculesciene. De ce nu? De ce Alessandra Stoicescu da şi ea nu? Doamna Firea a aflat brusc despre sine că e un politician de viitor. Madam Thatcher cum a reuşit? Ia să ieşim noi pe post, de data asta nu ca om de televiziune, ci ca invitat de partid, şi să dăscălim naţiunea.
Guvernul va avea acelaşi purtător de cuvînt cu vocabular de birt, PNL-ul va face aceleaşi propuneri tulburătoare pentru diferite portofolii, PDL-ul va tot anunţa că reface dreapta fără Băsescu, şi Băsescu, la rîndul lui, va tot anunţa că reface dreapta fără PDL. Sorin Ilieşiu îşi va pune la punct volumul 23 de Apeluri şi comunicate cu care îşi continuă opera de disident începută sub comunişti, parlamentarii îşi vor amplifica nestingheriţi declaraţiile de avere şi portofoliul de agramatisme.
Mi-am dat seama că lucrurile vor rămîne, ca să zic aşa, neschimbate în rău, încă de cînd am zapat, obosit, programele oferite de Revelion, pe toate canalele: un uriaş bordel ambulant, de o vulgaritate, de o plictiseală, de un infantilism ireparabile. O nesfîrşită galerie de fetiţe nărăvaşe, cu un sex-appeal de material plastic, muzici „de-ale noastre“, izvorîte patriotic de sub fălci stîncoase şi pîntece vitejeşti, scene de club „îndrăzneţ“, cu mici numere de magie bleagă, jocuri vesele de societate, în care jucătorii nu se distrează decît pe ei înşişi, glume de gang, dansuri din buric, manele autentice şi americanisme „de fiţe“, totul într-o atmosferă de iarmaroc periferic.
Nu. Nu se va întîmpla nimic cu adevărat nou. Pentru că nu se poate întîmpla nimic nou cu aceiaşi oameni. Or, oamenii vor rămîne aceiaşi: în alte combinaţii, pe alte scaune, gata de „noi“ acomodări, dar inapţi să-şi depăşească portretul, să-şi schimbe „făina“.
Cît despre mine, aş minţi să promit eu însumi vreo înnoire semnificativă. Ca şi pînă acum, voi căuta în fiecare săptămînă, fără succes, un subiect cît de cît util, cît de cît interesant pentru editorialele la care m-am angajat. Mă voi întreba, exasperat, dacă are sens să trec mereu prin condei aceeaşi criză, aceleaşi meschinării, aceleaşi personaje, aceleaşi grosolănii şi aceleaşi inepţii. Voi recidiva, totuşi, chiar dacă, din cînd în cînd, voi tatona cărări colaterale, atemporale, note, stări, zile din altă istorie decît cea la care sînt, ca toţi compatrioţii mei, condamnat. Dar în mod sigur nu voi pretinde că sînt nou, dacă nu sînt. Şi nici nu mă voi căzni să fiu nou cu orice preţ. Noutatea nu e o valoare în sine. Dar inerţia, lipsa de imaginaţie, lehamitea, cinismul, „încremenirea în proiect“ sînt, cel puţin la noi, cu mult mai rele.
