Cețuri cotidiene

Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Cețuri cotidiene jpeg

În mod normal, loialitățile oarbe și interesele personale (legate de „carieră“ și avere) dăunează cu siguranță caracterului, dar n-ar trebui să destructureze cu totul facultățile intelectuale. Ba chiar din contră. Cel puțin așa credeam pînă de curînd. Constat însă, din ce în ce mai des, că m-am înșelat. Oameni pe care îi socoteam cît de cît inteligenți, maturi, capabili de oarecare coerență logică se dovedesc, adesea, încețoșați mintal, deîndată ce au de apărat un șef, un partid, o strategie  oarecare de  promovare personală. În astfel de situații, ei cad rapid sub nivelul înzestrărilor lor curente, pentru a intra în categoria nătărăilor aproape candizi. Îmi îngădui să dau două exemple, din multele pe care scena politică de la noi le oferă zilnic.

Un membru PSD, fost ministru, reactionează „înțelept“ și credincios disciplinei de partid, deîndată ce președintele Iohannis cere demisia dnei prim-ministru. Pot înțelege divergența de opinie, pot înțelege susținerea cvasi-obligatorie a unui premier desemnat de partidul din care faci parte. Ceea ce nu pot înțelege este argumentația de „începător“ a fostului ministru. Ceva de genul: „Nu se poate demite un prim-ministru așa, nitam-nisam. Un prim-ministru înseamnă o întreagă rețea instituțională, o structură administrativă complexă, un întreg aparat… Prin demitere pripită, riști, deci, să provoci haos!“ Iată un mod de a argumenta la care partidul domnului cu pricina nu pare să se fi gîndit, cînd a schimbat, nitam-nisam, trei premieri într-un singur an. Decizia „din scurt“ e deci legitimă dacă e decizia șefului meu, dar iresponsabilă dacă e o propunere a șefului statului. Iată un caz în care loialitatea politică produce o stingheritoare adumbrire mintală, un soi de nebuloasă logică, cu efect opus celui scontat.

Alt caz: președintele Iohannis cere guvernului să răspundă „clar și documentat“ dacă mai au „bani pentru pensii și salarii pînă la sfârșitul anului“. Ei bine, un ministru direct implicat în afacere se grăbește să reacționeze după o logică stupefiantă: „Am căutat să văd care sînt atribuţiile preşedintelui României şi n-am găsit nicăieri atribuţia să întrebe dacă sînt bani pentru pensii şi salarii. Atribuţiile dlui Iohannis sînt să asigure funcţionarea instituţiilor statului.“

Nu e tare? Care va să zică, în Constituție, nu e prevăzut dreptul Președinției de a întreba cum e cu finanțele țării! Eu credeam că nu numai președintele, dar orice alt cetățean al României are dreptul să fie informat cu privire la politica economică a guvernului, mai ales dacă această politică îl atinge la buzunar. Ba bine că nu! Unde, în Constituție, e menționat expressis verbis, acest drept? Guvernul își vede de treaba lui, noi de nevoile noastre! Țanțoșul ministru pe care l-am citat e de părere că dl Iohannis trebuie să-și restrîngă activitatea „doar“ la asigurarea bunei funcționări a instituțiilor statului. Aha! Prin urmare a avea bani de pensii și salarii pentru cetățeni n-are legătură cu buna funcționare a instituțiilor statului! Să mai zică cineva că nu sîntem pe mîini bune! Că inteligența și constituționalitatea nu sînt confiscate definitiv de o mînă de oameni care, din fericire, ne conduc! Încep să mă întreb dacă dl Iohannis nu mai comite, în viața lui zilnică, și alte „abateri“ de la legea fundamentală a țării. De pildă: scrie undeva în Constituție că are voie să zîmbească? Sau să meargă cu bicicleta? Sau că soția domniei sale poate apărea în public cu rochii și poșete „neconforme“? Sau că poate convoca la Cotroceni vreun ministru pentru consultări? Cum adică? Păi ce, miniștrii sînt niște școlari pe care îi scoți, cînd vrei tu, la tablă?!

Nu vreau să mai dau și alte exemple. Mă tem puțin să nu fiu urecheat de o categorie de drept gînditori care înclină să privească duios, înțelegător, creștinește, greșelile demnitarilor. Mai ales cele de logică, gramatică, educație și cultură. A observa că dna Dăncilă nu se prea poate exprima omenește e, pare-se, o formă de misoginism. (Deși de comentarii „răutăcioase“ de același tip au avut parte și dnii Liviu Pop, Valentin Popa etc). Pe scurt: să-i lăsăm în pace pe guvernanți cu bombănelile noastre meschine! Să-i lăsăm să lucreze! Au multe de făcut și, slavă Domnului, se descurcă…

Un anumit coeficient de „ceață“ cerebrală ne invadează cotidian și pe canale mai „mondene“, mai puțin pretențioase, decît cele ocupate de „elitele“ politice. De pildă, în presă. Și mă voi referi, deocamdată, la nivelul cel mai de jos (dar și cel mai „popular“) al gazetăriei autohtone. Cititorul e, adesea, „prostit“, fie în mod voit, fie prin simplă inaptitudine profesională. Scopul? Creșterea, cu orice preț, a rating-ului. De luni de zile, văd, uimit, știri „teribile“ despre cunoscutul cuplu Andra-Măruță. Ideea generală e că ne aflăm în plină catastrofă. Andra “dă, în sfîrșit, din casă“, „Măruță e zdrobit“, „Andra îl înșală“, „Măruță o înșală“. Dacă ai slăbiciunea să dai „click“ pe titlu (însoțit, de regulă, de o poză în lacrimi a celor doi), afli că, de fapt, totul e în regulă. Că nu s-a întîmplat nimic! „Andra pleacă din România!“ înseamnă doar că va avea un concert la Londra… Alteori se alunecă spre lugubru: „Ion Iliescu în doliu! A pierdut-o!“ Alături, o poză a fostului președinte lîngă soția sa. În realitate, e vorba despre un mesaj de condoleanțe al lui Ion Iliescu pentru Hildegard Puvak. Un mare prilej de lovituri mediatice (și o mare demonstrație de prost gust și lipsă de imaginație) sînt anunțurile funebre. Moartea unui muzician se anunță, poetic, astfel: „X s-a dus să cînte în ceruri“. În aceeași notă optimistă, ni se spune și despre balerini, regizori, poeți, că tocmai au decis să-și continue activitatea „dincolo“. Ce frumos! Ce performanță gazetărească! Ce sondaj abisal în teologia vieții de apoi!

Cețuri sus, cețuri jos, cețuri în preajmă! Aud comentatori mereu întristați că am ajuns o simplă „colonie“ (a UE, a SUA, a „străinilor“ în general ș.a.m.d.). Eu unul mă simt colonizat, deocamdată, de cețurile mioritice: cîteva turme de oi și cîțiva ciobănei…

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

lucian viziru nicoleta luciu jpg
Lucian Viziru a uimit internetul într-un live cu Nicoleta Luciu. Ce i-a spus actorul în fața tuturor
Lucian Viziru a stârnit un val de reacții în mediul online după cel mai recent live făcut pe TikTok alături de Nicoleta Luciu. Cei doi foști colegi de platou au fost urmăriți de sute de persoane, însă un moment petrecut chiar la finalul transmisiunii i-a surprins pe internauți.
Maria Zaharova foto Amabasada Rusiei în România jpg
Moscova amenință cu măsuri după decizia României de a expulza un diplomat rus
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova a confirmat că țara sa va recurge la "represalii" în urma declarării consulului rus la Constanța drept „persona non grata”.
Conferința comună de presă a președinților României și Poloniei și sosirea secretarului general al Nato, Mark Rutte, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
România a optat pentru dialog informal în loc de Articolul 4 NATO. George Râpă: „Oana Țoiu s-a antepronunțat înaintea CSAT, un gest neloial”
România a ales să nu activeze Articolul 4 din Tratatul NATO după incidentul cu drona rusească, optând în schimb pentru o discuție informală cu aliații din regiune - o decizie luată de Nicușor Dan alături de CSAT care a divizat atât clasa politică, cât și opinia publică.
Sikh Federation UH FB Sikh Federation UK jpg
Un bărbat a primit închisoare pe viață pentru uciderea unui student cu un pumnal ceremonial
Un tânăr din Southampton (UK), descris de procurori ca având o „obsesie pentru arme”, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea studentului Henry Nowak, în vârstă de 18 ani cu un pumnal specific Sikhismului, o religie fondată în Punjab (India).
studenti facultate pixabay jpeg
Ce diferențe sunt între facultățile din România și cele din alte țări: „În străinătate, lucrurile stau complet diferit”
O discuție de pe Reddit despre diferențele dintre facultățile din România și cele din străinătate a stârnit reacții puternice legate de educație, profesori și oportunități.
Kirilo Budanov FOTO EPA EFE jpg
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev vede posibilă pacea cu Rusia în următoarele luni
Şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Kirilo Budanov, a declarat luni că, în opinia sa, încheierea unui acord pentru a se pune capăt războiului cu Rusia până în iarnă ar fi un scenariu "realist".
iulia albu ou de strut jpg
Rețeta Iuliei Albu de omletă din ou de struț. Cum a preparat-o și ce beneficii are pentru sănătate
Iulia Albu ne arată rețeta ei pentru omletă, dar nu orice fel de omletă, ci una cu ou de struț. Vedeta a publicat pe rețelele de socializare cum a preparat-o. De asemenea, aflăm și dacă i-a plăcut sau nu. Cât costă un ou de struț și ce beneficii are
Urmările atacurilor israeliene asupra unor cartiere din Beirut FOTO EPA EFE jpg
Miniștri din Germania și Norvegia s-au întors din drum spre Beirut din cauza riscului unor atacuri israeliene
Reem Alabali Radovan și Åsmund Aukrust, miniștrii Dezvoltării din Germania și Norvegia, au fost nevoiți să își întrerupă luni, 1 iunie, deplasarea către Beirut, în contextul deteriorării rapide a situației de securitate din Liban.
Lacul Herastrau Primaria Bucuresti jpg
Primăria Capitalei începe golirea Lacului Herăstrău. Ce se întâmplă cu rațele din parc
Primăria Municipiului București a anunțat luni începerea procesului de golire a Lacului Herăstrău, în cadrul unor lucrări de reabilitare și consolidare a malurilor. Operațiunea începe de marți și va dura până pe 8 iunie.