Centrali
În articolul de săptămîna trecută, am susținut că toți „sîntem cumva mai mult sau mai puțin marginali” și că lumea se împarte între „foști și actuali marginali”. Fără a face figură de artificiu retoric și nici de a spune ceva în contradicție cu acele spuse, vom afirma, de data asta, că toți sîntem mai mult sau mai puțin centrali, adică toți tindem să ne vedem și plasați în centru, adică într-un punct privilegiat, rămînînd de discutat felul în care îl definim.
Într-adevăr, mai întîi, copii fiind, cu toții ne-am simțit „în centru”: cu adulții părînd că se rotesc în jurul nostru, spre a ne hrăni, ocroti și îngriji. Apoi, crescînd puțin, am avut impresia că, întîi, locuința, cartierul, apoi orașul nostru stau în centrul universului; că, de fapt, lumea de dincolo de acestea ține de fantasme, de basm și că e aproape de neființă. E adevărat că, odată cu maturitatea, am aflat că lumea reală e mult mai mare și că noi nu sîntem deloc plasați fizic în centrul ei. Și totuși, psihologic am tins să rămînem în centru. Chiar limba maternă ne-a impus cumva centralitatea: nu ne-a învățat Wittgenstein că „limitele limbajului meu sînt limitele lumii mele”? Or, în „lumea mea”, cu limba pe care o vorbesc, eu sînt centrul.
Dar stai: oare națiunea noastră nu e buricul pămîntului? Așa ne învață întotdeauna naționalismul deprins din manualele de istorie. Am fost întotdeauna o națiune de eroi: fie am clădit un imperiu în trecut, fie am fost piatra de poticnire a unui alt imperiu. Ori am construit catedrale, ori i-am apărat de mongoli și de turci pe cei care construiau catedrale (și care nu știu să ne fie recunoscători). Am fost „meterez”, „punte”, „insulă”, „vad”. Cînd am învins în luptă, cică am învins. Cînd am fost învinși, tot am învins – moral. Calități ca la noi ori nu mai există nicăieri, ori cînd există, vin de la noi. Iar dacă aparențele vorbesc împotriva centralității noastre, înseamnă că aparențele sînt înșelătoare sau că există o conspirație împotriva noastră a unor frustrați.
Fie: națiunea noastră nu e, poate, chiar atît de centrală. Dar măcar sîntem centrali prin procură, de exemplu, prin apartenența la Europa, sau la latinitate, sau la rasa albă, sau la creștinism, sau la ortodoxie, sau la sexul „tare”, sau la ce mai vreți. Unele femei se simt centrale pentru că se consideră mereu foarte la modă, pe alții tocmai refuzul modei îi face să se considere centrali. Unii se văd centrali fiindcă încearcă să fie una cu progresul, alții, dimpotrivă, fiindcă sînt „reacționari”. Grecii se simțeau cîndva centrali, fiindcă nu erau barbari, iar barbarii – fiindcă nu erau greci.
Există și alte moduri în care ne putem simți și considera centrali: de exemplu, dacă avem o profesie ce ni se pare utilă, dacă avem mulți bani, dacă avem mulți prieteni pe Facebook sau adunăm multe like-uri; dacă ne admiră femeile – respectiv, bărbații –, dacă apărem „pe sticlă” sau chiar dacă sîntem menționați o dată la jurnalele de știri – fie și negativ. Unii se simt centrali fiindcă au șofer și secretară, alții fiindcă există cîteva sute de milioane de alți oameni care nu crîcnesc înaintea lor. Robinson Crusoe e central fiindcă îl are pe Vineri drept sclav. Vineri – fiindcă îi e indispensabil stăpînului Robinson. Papa e în centru, fiindcă are întreaga Biserică Romană. Catolicii – fiindcă îl au pe Papă. Non-catolicii – fiindcă se cred superiori catolicilor. Cîte unul se crede central fiindcă e bătăușul clasei; un altul, fiindcă e al planetei.
Și, dincolo de toate, noi, ca oameni pur și simplu, ne credem neapărat centrali în lume și univers: purtăm – zice-se – chipul lui Dumnezeu, care s-a căznit să facă lumea de dragul nostru, sau chiar mai tîrziu a dat s-o strice – la Potop – din cauza noastră, nu a balenelor, nici a muștelor, nici a crocodililor. Sau am fi – noi, oamenii – culmea evoluției biologice, vîrful selecției naturale. Sigur rămîne că am transformat planeta după firea noastră. Am colonizat-o. Am umplut-o pînă la refuz. Am murdărit-o mult mai mult decît oricare altă specie. I-am scos afară mineralele. I-am schimbat relieful, flora, fauna. Ba acum, îi asigurăm și „încălzirea centrală”!
