Ce nu trebuie să spună un preşedinte

Publicat în Dilema Veche nr. 340 din 19 - 25 august 2010
Întrebări jpeg

Ca toţi cei care mizează pe instinct mai mult decît pe calcul şi elaborare, pe temperament mai mult decît pe înţelepciune (fie ea şi strict conjuncturală), pe replica usturătoare mai mult decît pe cordialitatea calmă, Traian Băsescu nu pare procupat de problema limbajului, a comunicării adecvate, a igienei stilistice la care ar trebui să-l oblige funcţia. E, ca să zicem aşa, „băiat de băiat“, om dintr-o bucată. „Ce-i în guşă şi-n căpuşă.“ Le spune verde-n faţă. Nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască. Mai ales dacă te legi de el, dacă simte în peisaj vreo „aroganţă“ enervantă. Pînă la un punct, e o alcătuire psihică simpatică, a cărei aură de „sinceritate“, de „autenticitate“ garantează un anumit tip de popularitate. Preşedintele e „de-al nostru“. Nu e fandosit ca alţii, nu vorbeşte în bobote, nu o-ntoarce ca la Ploieşti. Dar asta ne face să uităm că un preşedinte nu trebuie să fie doar „de-al nostru“. Trebuie să fie niţeluş şi „de-ai lor“, de-ai preşedinţilor. Adică să respecte unele reguli, să fie în acord cu „fişa postului“, să ştie bine ce se cade şi ce nu se cade atunci cînd reprezinţi nu particularităţile firii proprii, nu o navă comercială între altele, ci o ţară întreagă. Nu vreau să spun că originalitatea, spontaneitatea, gestul tranşant ar fi, în această postură, interzise. E bine, însă, ca ele să fie ambalate cu grijă, cu inteligenţă şi, dacă se poate, cu un minim bun-gust. 

În ultima vreme, Traian Băsescu a evoluat spre o neglijenţă „retorică“ sporită, asupra căreia ar fi indicat să reflecteze, mai ales în vremuri de criză, cînd nivelul de iritabilitate al tuturor e mai ridicat ca oricînd. Un preşedinte nu trebuie, de pildă, să lase impresia că priveşte exodul unei întregi categorii profesionale drept neesenţial. A spune că Revoluţia din decembrie s-a făcut şi în beneficiul celor care vroiau să plece şi n-aveau voie şi că, deci, plecările de-acum sînt o „cucerire“ a democraţiei e ori cinic, ori trivial. În orice caz, e un sofism. Grav e că a reapărut ideea emigrării de nevoie, pe socoteala călătoriei de plăcere. Grav e că sistemul sanitar e în colaps, că medicii sînt blocaţi tehnologic, ofensaţi moralmente, descurajaţi profesional. Da. E bine că oamenii pot să circule prin lume cum vor. Dar ca preşedinte e preferabil să arăţi că, devenit o tendinţă de masă, fenomenul te întristează, te preocupă, te nelinişteşte. Nu să te declari satisfăcut că „rămîn destui“ şi acasă, că fabricăm anual 2000 de alţi medici şi că deci situaţia „nu trebuie dramatizată“. În numele unei mentalităţi asemănătoare, preşedintele a spus cîndva şi că nu trebuie să dramatizăm lipsa autostrăzilor, că turiştii străini pot vizita România cu avionul, că avem prea mulţi filozofi şi prea puţini ospătari, sau că unele forme de învăţămînt sînt caduce, de vreme ce există Google. Astea nu sînt declaraţii „optimiste“ sau „echilibrate“. Sînt retorsiunile euforice ale cuiva care vrea mereu să aibă dreptate. 

Un preşedinte nu trebuie nici să se dea pe sine drept exemplu de precaritate salarială: un profesor lucrează 16 ore pe săptămînă, eu – 16 ore pe zi. Ergo: sînt mai prost plătit decît un profesor. E o dublă probă de ignoranţă şi meschinărie. E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu „prestează“ strict două ore pe seară ocupîndu-se, în restul timpului, cu tăierea frunzei la cîini, că nu toate meseriile pot fi reduse, cum spunea, cîndva, academicianul Grigore Moisil, la numărul de „ore-cur“ petrecute la birou. E nevoie şi de „ore-cap“, greu cuantificabile. Ca să nu mai spunem că preşedintele nu plăteşte din salariul său nici chirie, nici întreţinere, nici combustibil, că are asigurate, pe gratis (respectiv pe fonduri de protocol), o sumedenie de servicii, pe care muritorii de rînd nici nu le visează. Nu zic: e normal ca preşedintele să beneficieze, pe perioada mandatului său, de asemenea privilegii anexe. Ce nu e normal e ca tocmai el să aducă discuţia la acest nivel. 

Preşedintele nu trebuie nici să dea note de bună purtare partidelor politice şi cu atît mai puţin partidului din care provine. A spune: „Nu am nici un amestec în deciziile PD-L, dovadă că dacă era după mine X, Y şi Z ar fi fost evacuaţi“ e ditamai amestecul! Dar aici nu mai e vorba doar despre „ce nu trebuie să spună un preşedinte“. E vorba despre respectul colaboratorilor apropiaţi, despre delicateţe sufletească şi despre loialitate. Despre toate acestea vom vorbi, poate, altădată.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.