Ce fel de primar vrem?

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Textul de mai jos apare, acum, pentru a treia oară. Dar de fiecare dată cu același prilej și fără mare efect… E vorba de campania electorală pentru Primăria Capitalei. Mai întîi în 2012, apoi în 2016 și acum, în 2020. De fiecare dată a fost un gest de susținere a aceluiași candidat: dl Nicușor Dan. După două eșecuri, domnia-sa face și anul acesta o încercare, pe care o susțin din nou, în speranța că nu sînt purtătorul lui de ghinion. Am luat decizia să mă repet, văzînd că politicienii autohtoni dormitează, nevindecabili, în același hamac de vanitate personală sau de partid, în aceeași strategie veșnic perdantă, în aceeași incapacitate de a gîndi profitabil pentru cauză și nu pentru fudulia personală. Opoziția nu pricepe (și nu e prima dată!) că, fără un gest de solidaritate care să impună o candidatură unică, acordă o șansă nemeritată celorlalți. Că orgoliul privat sau de gașcă nu e motivația optimă a unei campanii electorale reușite. Nu-l înțeleg pe dl Traian Băsescu, fost ministru, fost primar, fost președinte al țării (de două ori), cînd decide să lupte din nou pentru Primăria Capitalei, pentru a ajuta… partidul. S-ar zice că nu Bucureștiul e de salvat, ci PMP-ul! Nu pun la îndoială eventuala sa performanță de primar reciclat, dar sînt stingherit de pofta sa infinită de victorie, de putere, de funcții publice, fără cîntărirea contextului și a riscurilor pentru propria sa imagine. De dl Tăriceanu nu mai vorbesc. E un exemplu spectaculos, aproape comic, de valorificare tenace a… eșecului. Nu-i prea iese, nu prea poate, dar o ține langa! Va defila în eternitate dinaintea  patriei  nerecunoscătoare, la concurență cu dl Cataramă și cu alți domni și doamne, specializați în paloare volubilă… Rezum: de vreme ce dl Nicușor Dan candidează a treia oară, republic și eu, pentru a treia oară, argumentația votului meu. Poate avem noroc!

Pentru mine, testul suprem pe care ar trebui să-l treacă un candidat la Primăria Bucureștiului ar fi o plimbare la pas prin oraș. Aș fi curios să-l văd cum și cînd se înfurie, cînd se bucură, cînd se emoționează, ce soluții îi vin, de la caz la caz, în minte și în ce fel pasiunea pentru București îl face să uite de sine. Aș vrea să-l văd cum reacționează la palpitul, uneori obosit, uneori isteric al orașului, cum îi adulmecă miresmele, zvonurile, ohtăturile și țipetele, cum îi savurează tradițiile și cum se întristează cînd percepe grimasa dezordonată pe care i-au impus-o ultimii săi edili. În genere, experiențele de pînă acum mă determină să cred că nici unul dintre foștii primari post-decembriști n-ar fi trecut acest test. În cel mai bun caz, îi văd bucuroși, mîndri, emoționați de propriile lor isprăvi. Nu vor să lase în urmă un oraș mai bine rostuit, ci un amplasament convenabil pentru propria lor statuie. Nu pretind nici unui demnitar o vocație monahală. Admit că orgoliul, ambiția de a „lăsa ceva în urmă” fac parte din setul de motivații legitime ale oricărui înalt funcționar public. Cu condiția să acorde programului său o mai mare atenție decît acordă fotografiei sale. Dar, uneori, nici măcar pofta de posteritate nu pare să existe cu adevărat. Lucrurile se consumă mai curînd la nivel de aranjamente personale, șmecherii lucrative, „pragmatism” de fațadă. Privind în urmă – și ca să dau exemplul cel mai frapant –, nu-mi vine să cred că pe scaunul pe care au stat oameni ca Pache Protopopescu sau Barbu Ștefănescu Delavrancea a putut fi așezat, printr-un obscur concurs de împrejurări, un personaj ca Viorel Lis, invitat privilegiat al budoarelor carnavalești pe care le organizează, vesel, unele televiziuni locale.

Dintre candidații viitoarei campanii electorale avînd ca țintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicușor Dan. Nu-l cunosc personal, dar știu ce a făcut și ce face și mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii și dintre contracandidații săi. E limpede că îi pasă de înfățișarea orașului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit „pîrghii” de anvergură). Inițiativele pe care le anunță nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele orașului, nu anunță mari revoluții, ci acceptă modestia filigranului, a intervenției de bun-simț, a funcționalității bine cumpănite și  transparente. Atașant, în cazul lui, e și faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari șanse de cîștig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esențiale pentru bucureșteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedește, dimpotrivă, talent organizatoric, realism și tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic și de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place și precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani” agili, „băieți de băieți”, hîrșiți în gherila politică dîmbovițeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită noblețe, a demersului său. Istoria ultimilor ani m-a învățat să fiu pregătit pentru orice dezamăgire. Orice promisiune se poate dovedi iluzorie, orice înzestrare umană poate da la iveală, cînd e pusă într-o situație de putere, abisuri mlăștinoase, de nebănuit înainte. Mai știu și că electoratul nostru are, adesea, din relativism, resemnare sau superficialitate, o înclinație spre candidatul „de comitet”, populist, țanțoș, văzut des la televizor: un amestec de suporter de fotbal, milițian, taclagiu, caftangiu, băiat „fin” de bodegă și parvenit descurcăreț, cu luciu. Cu toate astea, nu încetez să sper și să pariez pe șansa excepției. Poate, odată și odată, vom avea noroc.

Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul și proiectele dlui Nicușor Dan mă îndeamnă să-l creditez. Am tresărit o singură dată, cînd, într-un interviu, a menționat „uriașul său talent matematic”. Îi dau un sfat bătrînesc: să evite să folosească epitetele enorme cînd vorbește despre sine. Ba, dacă se poate, să nici nu le gîndească. Ar fi păcat ca o misiune mai mult decît onorabilă și o calitate umană promițătoare să eșueze în siropul unui autoportret drăgăstos...

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.