Ce fel de primar vrem?

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Textul de mai jos apare, acum, pentru a treia oară. Dar de fiecare dată cu același prilej și fără mare efect… E vorba de campania electorală pentru Primăria Capitalei. Mai întîi în 2012, apoi în 2016 și acum, în 2020. De fiecare dată a fost un gest de susținere a aceluiași candidat: dl Nicușor Dan. După două eșecuri, domnia-sa face și anul acesta o încercare, pe care o susțin din nou, în speranța că nu sînt purtătorul lui de ghinion. Am luat decizia să mă repet, văzînd că politicienii autohtoni dormitează, nevindecabili, în același hamac de vanitate personală sau de partid, în aceeași strategie veșnic perdantă, în aceeași incapacitate de a gîndi profitabil pentru cauză și nu pentru fudulia personală. Opoziția nu pricepe (și nu e prima dată!) că, fără un gest de solidaritate care să impună o candidatură unică, acordă o șansă nemeritată celorlalți. Că orgoliul privat sau de gașcă nu e motivația optimă a unei campanii electorale reușite. Nu-l înțeleg pe dl Traian Băsescu, fost ministru, fost primar, fost președinte al țării (de două ori), cînd decide să lupte din nou pentru Primăria Capitalei, pentru a ajuta… partidul. S-ar zice că nu Bucureștiul e de salvat, ci PMP-ul! Nu pun la îndoială eventuala sa performanță de primar reciclat, dar sînt stingherit de pofta sa infinită de victorie, de putere, de funcții publice, fără cîntărirea contextului și a riscurilor pentru propria sa imagine. De dl Tăriceanu nu mai vorbesc. E un exemplu spectaculos, aproape comic, de valorificare tenace a… eșecului. Nu-i prea iese, nu prea poate, dar o ține langa! Va defila în eternitate dinaintea  patriei  nerecunoscătoare, la concurență cu dl Cataramă și cu alți domni și doamne, specializați în paloare volubilă… Rezum: de vreme ce dl Nicușor Dan candidează a treia oară, republic și eu, pentru a treia oară, argumentația votului meu. Poate avem noroc!

Pentru mine, testul suprem pe care ar trebui să-l treacă un candidat la Primăria Bucureștiului ar fi o plimbare la pas prin oraș. Aș fi curios să-l văd cum și cînd se înfurie, cînd se bucură, cînd se emoționează, ce soluții îi vin, de la caz la caz, în minte și în ce fel pasiunea pentru București îl face să uite de sine. Aș vrea să-l văd cum reacționează la palpitul, uneori obosit, uneori isteric al orașului, cum îi adulmecă miresmele, zvonurile, ohtăturile și țipetele, cum îi savurează tradițiile și cum se întristează cînd percepe grimasa dezordonată pe care i-au impus-o ultimii săi edili. În genere, experiențele de pînă acum mă determină să cred că nici unul dintre foștii primari post-decembriști n-ar fi trecut acest test. În cel mai bun caz, îi văd bucuroși, mîndri, emoționați de propriile lor isprăvi. Nu vor să lase în urmă un oraș mai bine rostuit, ci un amplasament convenabil pentru propria lor statuie. Nu pretind nici unui demnitar o vocație monahală. Admit că orgoliul, ambiția de a „lăsa ceva în urmă” fac parte din setul de motivații legitime ale oricărui înalt funcționar public. Cu condiția să acorde programului său o mai mare atenție decît acordă fotografiei sale. Dar, uneori, nici măcar pofta de posteritate nu pare să existe cu adevărat. Lucrurile se consumă mai curînd la nivel de aranjamente personale, șmecherii lucrative, „pragmatism” de fațadă. Privind în urmă – și ca să dau exemplul cel mai frapant –, nu-mi vine să cred că pe scaunul pe care au stat oameni ca Pache Protopopescu sau Barbu Ștefănescu Delavrancea a putut fi așezat, printr-un obscur concurs de împrejurări, un personaj ca Viorel Lis, invitat privilegiat al budoarelor carnavalești pe care le organizează, vesel, unele televiziuni locale.

Dintre candidații viitoarei campanii electorale avînd ca țintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl Nicușor Dan. Nu-l cunosc personal, dar știu ce a făcut și ce face și mi se pare că are marele atu de a nu semăna cu nici unul dintre antecesorii și dintre contracandidații săi. E limpede că îi pasă de înfățișarea orașului (în beneficiul căreia a intervenit eficace în mai multe rînduri, chiar dacă i-au lipsit „pîrghii” de anvergură). Inițiativele pe care le anunță nu se desenează pe ceruri utopice, nu vorbesc despre autostrăzi singaporene, suspendate fudul peste cicatricele orașului, nu anunță mari revoluții, ci acceptă modestia filigranului, a intervenției de bun-simț, a funcționalității bine cumpănite și  transparente. Atașant, în cazul lui, e și faptul că e dispus să participe la o cursă fără mari șanse de cîștig, doar pentru a aduce în dezbaterea publică cîteva teme esențiale pentru bucureșteni. Nu vrea, cu alte cuvinte, să impună un om, o efigie, ci o agendă. Pe de altă parte, nu e un idealist inconsistent: ceea ce a întreprins pînă acum dovedește, dimpotrivă, talent organizatoric, realism și tenacitate. Ca să nu mai vorbim de un anumit curaj civic și de o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar. Îmi place și precaritatea – de care nu se lasă demobilizat – mijloacelor lui financiare, startul dezavantajos pe care îl ia, alături de „veterani” agili, „băieți de băieți”, hîrșiți în gherila politică dîmbovițeană. Îmi place, pe scurt, gratuitatea, nu lipsită de o anumită noblețe, a demersului său. Istoria ultimilor ani m-a învățat să fiu pregătit pentru orice dezamăgire. Orice promisiune se poate dovedi iluzorie, orice înzestrare umană poate da la iveală, cînd e pusă într-o situație de putere, abisuri mlăștinoase, de nebănuit înainte. Mai știu și că electoratul nostru are, adesea, din relativism, resemnare sau superficialitate, o înclinație spre candidatul „de comitet”, populist, țanțoș, văzut des la televizor: un amestec de suporter de fotbal, milițian, taclagiu, caftangiu, băiat „fin” de bodegă și parvenit descurcăreț, cu luciu. Cu toate astea, nu încetez să sper și să pariez pe șansa excepției. Poate, odată și odată, vom avea noroc.

Tot ce am citit, pînă acum, despre trecutul și proiectele dlui Nicușor Dan mă îndeamnă să-l creditez. Am tresărit o singură dată, cînd, într-un interviu, a menționat „uriașul său talent matematic”. Îi dau un sfat bătrînesc: să evite să folosească epitetele enorme cînd vorbește despre sine. Ba, dacă se poate, să nici nu le gîndească. Ar fi păcat ca o misiune mai mult decît onorabilă și o calitate umană promițătoare să eșueze în siropul unui autoportret drăgăstos...

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.