Cariere politice pe bază de incoerență și anonimat

Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Chiar cînd sînt radicale, criticile la adresa guvernanților se referă, îndeobște, la generalități tehnice și morale, mai mult sau mai puțin standar­di­zate: corupție, incompetență, spirit de gașcă, minciună, tendințe centrifugale față de UE și NATO etc. Țintind însă, nu fără îndreptățire, spre „designul“ general al Puterii, pierdem din vedere „filigranul“, fisura de detaliu, „baza“ inconsistentă a „supra­structurii“ pe care se sprijină alcătuirea in­stituțiilor noastre conducătoare. Nu vorbim destul despre brambureală mentală, despre hazul trist al „erorilor de comunicare“, despre o selecție arbitrară a cadrelor, pe scurt, despre inconsistență intelectuală (brutal spus, prostie contraproductivă) și utilizare iresponsabilă a nulității ca virtute politică.

Să luăm cîteva exemple. Prim-ministrul nostru, mai mult un biet ecou decît o persoană, scrie „șefilor“ de la Bruxelles ca să-l reclame pe președintele Iohannis. Păi, nu ne spune PSD-ul, de ani de zile, că e urît să ne tot plîngem „la centru“, ca pe vremuri la „Înalta Poartă“? Acum jalba e, brusc, soluția optimă? Ca să nu mai spun ce gafă tactică și strategică este să transmiți Comisiei Europene că țara ta e varză, că Guvernul și Președinția sînt la cuțite, că Opoziția recurge la violență pentru a ajunge la putere, că instituțiile statului sînt sub asediu. Asta în perspectiva apropiatei preluări de către România a președinției Consiliului Europei…

Aflu că dna Norica Nicolai socotește toate imaginile cu violențe ale Jandarmeriei din seara de 10 august drept trucaje. E comic. Și psihanalizabil. Dna Nicolai e, prin CV, un maestru al trucajului. Debut politic țărănist, continuare liberală, adeziune finală (deocamdată!) – ALDE. Care opțiune a fost autentică și care trucaj? Cînd era procuror prin Oltenița (înainte de 1989) i s-au reproșat și trucaje mai grave, cu rezultatul unor arestări arbitrare și cu asumarea (trucată) a rolului de avocat, cînd dînsa deținea funcția de procuror. În 2006, o nepoată a dnei Nicolai i-a trucat votul, mergînd, în locul ei, la o ședință a Senatului. Ei bine, un asemenea personaj are tupeul să reproșeze unui om de anvergura și venerabilitatea lui Mihai Șora (prezent în mijlocul evenimentelor) creditul pe care îl acordă „trucajelor“ mediatice!

PSD e exasperat de „violența“ în vorbă și fapt a protestatarilor. Ați auzit bine: PSD! Partidul din care face parte dl Rădulescu, cel care vrea să tragă cu mitraliera în demonstranți și să organizeze călcarea lor în picioare, partidul seraficului Codrin Ștefănescu, partidul care l-a făcut cîndva purtător de cuvînt pe bătăușul Mirel Palada… Gata! S-au călugărit! Vor să guverneze pașnic, fără opozanți, moțăind în beneficiu propriu.

Democrație de partid marca PSD: crucificarea „disidentei“ Ecaterina Andronescu! Am scris de mai multe ori, cu năduf, despre nefăcutele pe care le are în bilanț doamna ministru. I-am reproșat chiar excesul de loialitate, în ciuda unor probe evidente de derapaj livrate, în timp, de formațiunea politică din care face parte. Ei bine, tocmai loialitatea dînsei (vreo 25 de ani de „serviciu credincios“) e anulată ostășește de comilitoni. Colegi de la vîrful partidului o fac trădătoare, „cotoroanță“ și – cireașa de pe tort! – „sorosistă“! Cum se vede, în comunitatea pesedistă, de îndată ce ieși din rînd, ajungi în doi timpi și trei mișcări „sorosist“, „ocult“, „stat paralel“, „șobolan“, ba chiar (culmea, vorbire despre funie în casa spînzuratului!) suspect de bogat.

Devine aproape o voluptate (nevrotică) să inventariezi mici și mari drăcovenii din tabăra prepotenților zilei. Încă una, la repezeală: dna Lia Olguța Vasilescu explica, de curînd, că ideea de a tăia fonduri de la facultățile de profil umanist ale unor mari universități este, pragmatic, de necontestat: viitorul e al profesiunilor „tehnice“, inginerești. Așa o fi, dacă nu te înscrii în PSD! Căci, în PSD, cu facultatea de Litere ajungi ministrul Muncii, iar ca absolvent de Litere, Istorie și Filozofie ajungi ministrul Apărării Naționale. Dar și cu studii neterminate sau urmate la fără „frecvență“ poți face ditamai cariera (mai ales în domeniul Justiției).

Trec, în încheiere, la capitolul „anonimat“. Nu cred că electoratul român știe cine îl reprezintă, pe bani grei, în Parlamentul European, la propunerea PSD și ALDE. Iată cîteva nume: Ana Claudia Țapardel (social-democrată de la frageda vîrstă de 19 ani), Doru Frunzulică, Gabriela Zoană (înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă), veterana Maria Grapini (pesedistă, apoi aldistă, mereu corijentă la limba română). Avem apoi cîțiva veterani grei, mutați la Bruxelles de vreo 11 ani și care au înțeles că pentru un salariu și o pensie bună nu trebuie decît să dea, din cînd în cînd, semne de solidaritate cu partidul: Ioan Mircea Pașcu și Victor Boștinaru. Mai sînt și neobositele doamne Norica Nicolai și Renate Weber, mai sînt și soțiile domnilor Crin Antonescu și Victor Ponta. Mai acătării (prin oarecare realism și independență) s-au dovedit Corina Crețu și Cătălin Ivan. Dar știa cineva ceva despre dna Dăncilă și cei nouă ani ai dînsei în culisele Parlamentului European, înainte să devină prim-ministru? Să nu-l uităm pe Mircea Diaconu, sătul de teatrul „laic“, unde se descurca foarte bine, pentru a îmbogăți, săltăreț, scena politică. (Tot chestie de salariu.) Dar și prin Guvern, și prin Parlament, și prin diverse alte instituții conexe (ca, din păcate, și prin Opoziție) e plin de personaje fără chip, fără performanță, fără prea multă rușine. Te întrebi inevitabil: de unde i-au luat? Unde-i găsesc? Cum se poate sluji țara (de care, altădată, s-au ocupat oameni ca Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Brătienii, Titulescu, Gafencu, Iorga, P.P. Carp, Take Ionescu, Marghiloman, Delavrancea, Argetoianu și alții ejusdem farinae) pe bază de insuficiență mentală, incoerență morală și anonimat?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

apartament-mic-bucatarie-living Foto Mathaus
Câți metri pătrați trebuie să aibă o locuință în România. Ce suprafețe minime prevede legea pentru camere, bucătărie și baie
Legea locuinței stabilește o serie de cerințe privind suprafața, compartimentarea și dotarea locuințelor. Printre acestea se numără suprafețele minime pentru diferite categorii de spații, înălțimea camerelor sau dimensiunile spațiilor de circulație.
varza murata FOTO Shutterstock
Când se pune varza la murat pentru iarnă, potrivit tradiției
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja facem primii pași în luna octombrie, iar acest lucru înseamnă că gospodinele din țara noastră încep deja să se gândească la murăturile pe care le vor pregăti.
citire etichete jpg
„Eco”, „verde”, „durabil”: comercianții nu mai pot folosi aceste etichete fără dovezi. Ce spune noua lege
Produsele prezentate drept „eco”, „verzi” sau „prietenoase cu mediul” nu mai pot fi promovate prin afirmații generale, imposibil de verificat. Noile reguli îi obligă pe comercianți să poată susține afirmațiile și limitează folosirea unor etichete sau mesaje care pot crea o imagine falsă.
kalhh upper body 944557 1280 jpg
Toamna și poluarea aerului. Ce se întâmplă cu plămânii tăi? Medic: „Și aerul pe care îl respirăm în locuință poate influența”
Aerul rece, traficul, fumul și schimbarea sezonului pot accentua simptomele respiratorii, în special în cazul persoanelor cu boli pulmonare. Medicii pneumologi recomandă atenție la simptomele persistente și reducerea expunerii la factorii iritanți.
haiduc
Clopotarul care a fost la un pas de a schimba istoria românilor. Povestea incredibilă a bisericosului devenit spaima codrilor
Unul dintre cei mai temuți și controversați haiduci din istoria românilor a fost, în mod surprinzător, un fost paraclisier din București. A tâlhărit alături de unii dintre cei mai cunoscuți haiduci olteni și și-a găsit sfârșitul după ce l-a cruțat pe trimisul Rusiei în Valahia.
Ciprian si Iustina jpg
Cine a fost Sf. Ciprian, fostul vrăjitor și astrolog sărbătorit pe 2 octombrie
Luna octombrie începe cu sărbători importante pentru credincioșii ortodocși din țara noastră. În timp ce în prima zi a lunii este sărbătorit Acoperământul Maicii Domnului, pe data de 2 octombrie este sărbătorit Sfântul Ciprian, alături de Sfânta Iustina.
Mark Carney emmanuel macron jpg
Macron și Carney l-au prins pe Trump la colț. Cum au trecut „liderii rezistenței" de la lingușeală la ironii. „Se joacă cu focul"?
Președintele francez și premierul canadian răspund atacurilor la fel de apăsat și uneori îl iau peste picior pe Donald Trump, chiar fără provocare. Rămâne de văzut dacă o confruntare directă cu liderul american este o strategie bună.
Panouri fotovoltaice balcon shutterstock 2427625099 jpg
Panouri fotovoltaice pe balconul blocului: când sunt permise și ce reguli trebuie respectate
O fotografie cu panouri fotovoltaice montate pe balconul unui bloc din București a declanșat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare. Internauții s-au contrazis în privința legalității unei astfel de instalații, dar și a riscurilor pe care le presupune montarea unor panouri la înălțime.
curte gradina gradinarit adobestock jpg
Trucul de toamnă pe care puțini grădinari îl știu. De ce să pui un cearșaf în grădină
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să facem primii pași în luna octombrie. Iar, potrivit grădinarilor cu experiență, există un lucru complet neobișnuit pe care trebuie să îl facem în grădină, pentru a ne proteja plantele în această perioadă a anului.