Capodopere în dialog (III)

Publicat în Dilema Veche nr. 867 din 19 - 25 noiembrie 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Leonardo – Rembrandt

Renașterea a fost, între altele, o tinerească ofensivă asupra lumii vizibile. Dar a sfîrșit prin a descoperi, mulțumită unor „combatanți” ca Leonardo da Vinci, că vizibilul pur, neînsoțit de nevăzutul gîndului, e insuficient, precar, inexpresiv. Fascinat de ceea ce apare dinaintea ochilor săi, pictorul înțelege, totuși, că ceea ce apare nu e decît apariție, univers secund, oglindire, adică, la limită, aparență.  Pictura ajunge, astfel, conștientă de marele paradox pe care se întemeiază. Ea face o vibrantă reverență vizibilului, dar trebuie, în egală măsură, să-l relativizeze, să-i atenueze suveranitatea, tatonînd și dincolo de prestigiul senzorialității sale.

Rostul binecunoscutului sfumato leonardesc tocmai acesta este: să așeze, asupra lucrurilor, un voal de incertitudine, o aromă de evanescență. Lumea – pare să spună Leonardo, cum spun și unii biologi ai vremii noastre – e ceva minunat și... întîmplător. Putea foarte bine să nu fie.

Cu două sute de ani mai tîrziu, un artist al Țărilor de Jos, Rembrandt, avea să propună un adevăr de alt ordin: lumea, va spune el, e ceva splendid uneori, trist cîteodată, dar necesar întotdeauna. Nu se putea să nu fie. Pentru a percepe ideea unui lucru – e de părere Leonardo – trebuie să-l privești printre gene, cu pleoapele strînse, sau în ceasul amurgului, cînd pleoapa însăși a zilei e strînsă. Pentru a percepe ideea unui lucru, răspunde Rembrandt, trebuie, dimpotrivă, să cobori, fără prejudecăți, cu ochi limpede, în materia umilă a acelui lucru, în derizoriul lui. Toată pictura lui Rembrandt este un seducător discurs despre monumentalitatea, despre îndreptățirea ontologică a derizoriului, după cum pictura lui Leonardo era un discurs despre derizoriul monumentalității.

Sfumato-ului leonardesc, Rembrandt îi opune clarobscurul. Toate cîte sînt plutesc într-o ceață care le relativizează, afirmă filosofia sfumato-ului. Toate cîte sînt sînt o luptă între lumină și umbră, care le sublimează – spune filosofia clarobscurului. Toate cîte sînt au, de jur împrejur, un ocean de neființă – crede Leonardo, platonizînd; toate cîte sînt au în jur un ocean al posibilului, preferă să creadă Rembrandt. Destinul aparențelor este, inevitabil, dispariția, observă Leonardo. Destinul aparențelor este, inevitabil, transfigurarea – e de părere Rembrandt. Vizibilul ne este dat ca să-l depășim, spune Leonardo. Vizibilul ne este dat ca să-l împlinim, spune Rembrandt. Lumea concretă este un accident al spiritului – e de părere Leonardo. Lumea concretă e confirmarea prin oglindire a spiritului – socotește Rembrandt. Umbra este sfîrșitul lucrurilor – susține sfumato-ul. Umbra este începutul lucrurilor, materia primă a luminii – declară clarobscurul. Ideile sînt modelul lucrurilor, instalate, cu oarecare răceală, pe un cer abstract – sună opțiunea „metafizică” a lui Leonardo. Dimpotrivă, ideile sînt „motorul” viu al lucrurilor, instalat în chiar inima lor – sună „crezul” lui Rembrandt și e un fapt că toate figurile sale par luminate dinăuntru, iradiante.

Pentru Leonardo, obiectele sînt o „imitație” a universalului; pentru Rembrandt, ele sînt întrupări ale universalului. Rembrandt este, prin excelență, un pictor al universalului concret, un artist aplecat cu afecțiune asupra lumii văzute, după ce, cu două veacuri în urmă, Leonardo fusese mai degrabă înclinat să reducă văzutul la nevăzut. Am putea spune că, față de el, episodul rembrandtian seamănă cu o „întoarcere a fiului risipitor” la disciplina „paternă” a realului.

Spiritualitatea tandră a lui Rembrandt față de spiritualitatea severă a lui Leonardo se exprimă contrastant, dacă observăm atent un detaliu tehnic, în aparență banal. Leonardo practică așa-numita „manieră linsă”, care nu lasă să se vadă, în lucrarea finită, dinamica dramatică a pensulației. Pensulația e, cu alte cuvinte, disimulată, culoarea desfășurîndu-se în fața noastră ca un strat neted, omogen, continuu. La Rembrandt ne confruntăm, dimpotrivă, cu expresivitatea nedisimulată a tușei: pigmentul capătă corporalitate, musculatură. Gestul pictorului se citește nemijlocit în materia picturii, e unul dintre miracolele artei de a picta: de aproape, percepem o aglomerare biciuitoare de tușe, iar de la distanță – un chip viu...

Începînd cu Rembrandt, calea către Van Gogh și mai departe (către pictura gestuală de astăzi) este deschisă. Deosebirea dintre maniera linsă și pictura de tușă e totuna cu deosebirea dintre un finisaj scrupulos și un savant non-finit, dintre rigoare academică și expresivitate temperamentală. Asta nu înseamnă că Leonardo poate fi calificat drept „academist”. E cunoscută rezerva pe care i-o stîrneau lucrările șlefuite meșteșugărește. Adesea, amîna indefinit încheierea unui tablou și, de altfel, multe dintre lucrările sale (ca, de pildă, Adorația Magilor, de la Galeria Uffizi din Florența) au rămas neterminate. „Modernul” Leonardo iubea, s-ar zice, proiectul, schița pregătitoare, mai mult decît produsul final. E drept, spre deosebire de unii „moderni”, nu i-ar fi trecut niciodată prin cap să „livreze” stricta spontaneitate drept operă ultimă... El sugerează, doar, că obsesia finisajului e ridicolă, prezumțioasă, într-o lume a trecerii fără sfîrșit. Pentru Rembrandt însă, tocmai nesfîrșitul trecerii e obiectul firesc al finitului plastic. Precaritatea e cea care trebuie captată, fixată, eternizată. Pentru că tocmai ea e ipostaza mundană a eternității. „Finitul” unei picturi este atins, pentru Rembrandt, cînd pictura cu pricina reproduce exact non-finitul constitutiv al lumii, ca pe ceva cu atît mai prețios, cu cît se prezintă sub o înfățișare mai modestă.

Universul lui Leonardo are sunetul clar, vag aristocratic, al unei exemplare ceremonii: severități de protocol, conversații sacral moralizatoare, surîsuri stranii adresate unui nicăieri plin de promisiuni, ordine ierarhică, îndemnuri ezoterice. Universul lui Rembrandt evocă un ceremonial mai puțin solemn – cel puțin la prima vedere –, dar, în fond, la fel de exigent: ceremonialul de o complicată simplitate al omenescului, adunînd laolaltă pietatea universului domestic, a cotidianului, a spiritului anonim. „Un baroc al zdrenței” – s-a putut spune. Contingență devenită piatră prețioasă. A fost nevoie ca pictura să-și tempereze aura de „noblețe” cîștigată în veacul al XV-lea italienesc pentru ca, în veacul al XVII-lea olandez, ea să cîștige dimensiunea sublimului imanent. A fost nevoie ca Rembrandt să fie ceea ce Leonardo însuși ar fi devenit, probabil, după încă două sute de ani de „trecere” istorică.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase cu uriaşul pod de la Brăila după montarea tablierului metalic de 22.000 de tone FOTO
Marţi, 28 iunie, a fost montat ultimul dintre cele 86 de segmente de tablier metalic la podul suspendat de la Brăila, informează  CNAIR. Podul peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa.
image
Primele imagini cu racheta rusească  X-22 care loveşte centrul comercial din Kremenciuk - VIDEO
Au apărut primele imagini cu racheta care loveşte centrul comercial din Kremenciuk. Este vorba despre o rachetă rusească X-22. În urma atacului de luni, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
image
Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei
În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.