Capodopere în dialog (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Dürer – Leonardo

O temeinică formație de plastician implică studiul anatomiei ca pe un exercițiu inevitabil. Articulațiile suple ale corpului sînt o instructivă lecție de ordine vie pentru cel care caută, prin vocație, „anatomia” organismului ideal numit capodoperă. „Nu poți crea o imagine frumoasă – spunea Dürer – recurgînd numai la puterile imaginației. Trebuie ca spiritul tău să fie încărcat de experiența adevărului.” Există însă artiști pentru care ispita adevărului e atît de mare încît, din vreme în vreme, ei renunță la prelucrarea lui plastică, pentru a înregistra, cu „obiectivitatea” omului de știință, chipul lui nud. Este cazul lui Leonardo da Vinci, care încearcă să descopere și să descrie mecanica intimă a corpului, cea care nu e făcută să se vadă. O observație ca aceasta e de natură să definească destul de bine ceea ce e specific marelui maestru italian, în contrast cu ceea ce e specific lui Dürer. Dürer prelua din zona nevăzutului strictul necesar unei optime reprezentări a universului vizibil. Leonardo are ambiția paradoxală de a aborda frontal nevăzutul, de a reproduce nimbul insesizabil din jurul formelor concrete, laolaltă cu resortul misterios din miezul lor. Dürer caută lumina clară a lumii, Leonardo caută penumbrele, insesizabilul ei. Și e interesant să vedem cum ispita adevărului ultim îl duce pe Leonardo, mai mult decît pe Dürer, pînă în pragul insondabilului. Dürer se poate lăuda că, avid să găsească definiția lucrurilor, sfîrșește prin a găsi una satisfăcătoare atît pentru cuget, cît și pentru simțuri. Leonardo, căutînd definiția lucrurilor, găsește indefinitul din alcătuirea lor. În lucrările sale, linia de contur e folosită nu pentru a preciza, pentru a închide formele, ci pentru a le aproxima, pentru a le deschide. Între fiecare corp și ambianța lui se instalează un soi de proces respiratoriu, care e miracolul însuși al vieții. La Dürer însă, în ciuda efortului său de a obține efectul pictural, de a lăsa loc jocului de lumină și umbră care îmbracă volumele, forma rămîne riguros cadastrată, ușor de decupat pe fundalul întunecat care o susține. Ea are caracteristicile unei monade, ale unei întruchipări solitare, detașate de „împrejurul” ei, în loc să prefere dialogul cu el.

Semnificative, în acest context, sînt deosebirile dintre lucrările celor doi artiști dedicate formelor animale. Leonardo se arată interesat de silueta lor ideală, de canonul proporției lor, de imaginea lor arhetipală, platoniciană, am zice. El pare decis să portretizeze specia, mai mult decît întruchipări accidentale ale ei. Pe Dürer îl interesează în primul rînd individul, condensarea particulară a speciei, ceea ce îl determină, uneori, să devină cvasi-fotografic, probînd o virtuozitate, un zel descriptiv inegalabile. Asta nu înseamnă că lui Leonardo i-ar lipsi gustul pentru exactitate sau abilitatea „iluzionistă”. Mai mult decît atît, el nu se sfiește să reproducă stări sufletești paroxistice sau fizionomii grotești, la limita dintre coșmar și caricatură. Dar, în cele din urmă, contingentul, ca și anecdoticul, se resorb într-o unitate esențială: simple fragmente ale unui Întreg, care e mereu presupus de jur împrejurul lor. Imaginile lui Dürer sînt ele însele unitatea, își ajung lor înșile, sînt centripete. Ale lui Leonardo trimit, centrifugal, către o unitate de dincolo de ele, categorică, dar indicibilă.

Un peisaj schițat de Leonardo e stihial, purtător de destin. Dürer e mai rece, mai sobru, mai ordonat. Dispoziția hașurilor care dau volum stîncilor e, la el, nedisimulată, sonoră, întrucîtva artificială. La Leonardo, totul e mai discret, mai învăluit și totuși  – în chip ciudat – mai „real”, mai puțin abstract. El pare să ne învețe că realul își dezvăluie adevărata natură mai curînd în lumina nuanțată a amurgului decît în puterea zilei. „Să pictezi în faptul serii!”, recomanda el ucenicilor săi. E momentul în care lumea cunoaște o adevărată stare de grație. Față de Leonardo, artist al înserărilor, Dürer e un artist al amiezei, al soarelui înălțat la zenit. Giorgione ni se păruse și el un spirit crepuscular, dar amurgurile sale erau amurgurile unui sentimental. Și ale unui tînăr. În cazul lui Leonardo – pe care nu ni-l putem imagina decît bătrîn –, amurgul devine o categorie a cerebralității, a vîrstei tîrzii. Leonardo e aproape o parabolă a senectuții. Nu a senectuții demobilizate, lipsite de enrgie, ci a senectuții nobile, răbdătoare, coextensivă „înțelepciunii”. Față de el, Dürer e întruchiparea maturității austere, a vîrstei adulte, fără îndoieli și fără exuberanțe.

Ca portretist, Dürer e de o luciditate fără menajamente. El acceptă, dacă modelul o implică, să alunece spre prozaic. Lasă detaliile să-și dea întreaga măsură, vrea, înainte de toate, veridicul, adevărul impresiei, asemănarea. Dimpotrivă, Leonardo pare să facă portretul unor personaje care nu sînt din lumea obișnuită: seamănă între ele doar în măsura în care seamănă, toate, cu o idee, coborîtă pentru un timp, nu se știe pentru cît, în învelișul formei.

Desenul lui Dürer e mai apăsat, mai exact, mai declarativ. Al lui Leonardo, frugal în aparență, e mai dinamic. Siluetele desenate de Dürer trec din fluidul peniței într-o imobilitate de efigie. Cele ale lui Leonardo rămîn fluide, vaporoase, în regim de permanentă metamorfoză. Dürer cultivă echilibrul stabil, de o monumentalitate severă (vezi gravura sa „Cavalerul, moartea și diavolul”). Leonardo preferă echilibrul imprevizibil, care lasă încă loc liber mișcării (vezi studiile pregătitoare pentru monumentul ecvestru al lui Francesco Sforza). Dürer vede distincții acolo unde Leonardo vede contaminări, limite acolo unde Leonardo vede nelimitarea. Pe scurt (și ca să folosim o dihotomie hegeliană), Dürer face o artă a intelectului care separă, Leonardo una a rațiunii care unește. Amîndoi – în aparentă disjuncție – sînt profetic cuplați la modernitate. Găsim, în lucrările lor, și latențe expresioniste, anticipînd sensibilitatea adeseori nevrotică a zilelor de azi, și un anumit experimentalism îndrăzneț, din care se pot deduce toate tatonările înnoitoare ale ultimelor două secole. O dovadă în plus că marii artiști nu-și pierd niciodată actualitatea...

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase cu uriaşul pod de la Brăila după montarea tablierului metalic de 22.000 de tone FOTO
Marţi, 28 iunie, a fost montat ultimul dintre cele 86 de segmente de tablier metalic la podul suspendat de la Brăila, informează  CNAIR. Podul peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa.
image
Primele imagini cu racheta rusească  X-22 care loveşte centrul comercial din Kremenciuk - VIDEO
Au apărut primele imagini cu racheta care loveşte centrul comercial din Kremenciuk. Este vorba despre o rachetă rusească X-22. În urma atacului de luni, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
image
Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei
În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.