Cain

Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
Frica lui Putin jpeg

Îl văzu prin întuneric mișcînd lîngă perete. Vorba vine, întuneric, căci el, unul, îl vedea foarte bine. Fără culori însă, numai în alb-negru. Asta fiindcă era noapte. Iată că și de pe fereastră, dacă sărea pe poliță, vedea strada liniștită, fără țipenie, numai în alb-negru. Altădată ar fi examinat cu atenție peisajul care îi era inaccesibil ca cerul. Dar nu de strada-cer îi păsa lui acum. Privi înainte încordat, cu urechile pe spate. Nu știa cum se cheamă „chestia“ pe care o văzuse, acum ghemuită în colț, dar ce era știa, asta chiar foarte bine: era pradă. Se făcu una cu pămîntul (adică cu parchetul, pentru a fi mai preciși). Îl furnica ceva plăcut și excitant pe șira spinării. Dar mai ales simțea deslușit că venise momentul: se pregătise pentru asta destul pînă atunci, în fragmentul de eternitate de trei luni și jumătate de viață. Dar toate „prăzile“ pe care le știa fuseseră moarte, făcute din tot felul de materii fără miros și fără mișcare proprie. Se rostogoleau, ce-i drept, în toate colțurile casei, uneori pierzîndu-se în vreun cotlon, iar el sărea în extaz după ele și le prindea. Dar dacă nu le zădărea cu laba, zăceau fără suflare. Și mai ales nu miroseau a viu. Or, „chestia“ mirosea al naibii a viu. Venise deci momentul marelui examen al maturității, așa cum era dat neamului lui. Oare avea să reușească? Va fi bărbat? Știa bine că nu realizase pînă atunci mare lucru în viață, dar poate că acum lucrurile aveau să ia o altă întorsătură. Se gîndi o clipă la Dumnezeu: ce bucuros va fi acesta cînd va vedea, abia sculat de dimineață, ce treabă bună a făcut el noaptea. Parcă se înfiora deja de la mîngîierile de pe spate pe care, sigur, le va primi, ca să toarcă de mai mare dragul sub mîna lui Dumnezeu. Dar mai ales abia aștepta să-L audă lăudîndu-l din plin, o, abia aștepta! Și să-i spună că, în fine, făcuse și el, așa mic și pătat cum era, ceva remarcabil în viață.

Pîndi nemișcat cîteva momente. Apoi sări ca o săgeată din arc cu toate ghearele rășchirate și coada pe post de cîrmă. Rată cu un milimetru „chestia“, care dădu să fugă sub dulap. Cîtă naivitate la ea să fugă într-un loc atît de îngust! Acolo, sub dulap, reuși: o prinse cu gheara. Se zbătea, chițăind de mama focului. O trase afară și, ținînd-o bine, o mușcă ușor de tot. Ah, gustul ăsta de viață, gust nou pentru el și totuși atît de vechi! Altă treabă decît păpăraia moartă cu care era obișnuit, scoasă din niște pungi mari de Dumnezeu, care venea cu ele tocmai din cer. Îi dădu drumul „chestiei“. Ea sări vrînd să scape. El – hop! și o prinse din nou. Și iar o gustă, numai puțin, cît să simtă pe limbă amețitorul vin roșu al vieții... Și iar, hop! O trase afară, pe covor, cu botul, adulmecînd-o. „Chestia“ se văita și încerca să fugă. Ne-ne-ne!…

Reflectă: acum ce să facă? Milioane de strămoși îi șopteau înnebunitor în urechi să o mănînce pe loc, să-i soarbă viața, cîtă mai trăsărea încă în corpul micuț. „Dar stai, ce faci?“, își zise cu reproș. „Doar nu-s un animal! Ce-o să zică Dumnezeu de lăcomia mea?“ De fapt, dacă ar mînca-o, Dumnezeu nici măcar nu va ști nimic. Și atunci nu va avea pentru ce să-i laude abilitatea, curajul, istețimea. Va urma o zi ca oricare alta, banală. Nu-i va putea explica ce transformare s-a petrecut cu el… Va rămîne din nou cum a fost, că nu-i bun de nimic măreț. Și mai ales, da, uite la asta nu se gîndise: dacă Dumnezeu va vrea el să mănînce „chestia“? Sigur că va vrea. Cum să nu vrea să guste din înnebunitoarea hrană vie? De altfel, avea și tot dreptul: era prinsă pe pămîntul Lui. El însuși trăia pe pămîntul lui Dumnezeu și se hrănea cu ce era în pungile Lui. Dumnezeu îl găsise cînd era cît un ghemotoc aproape mort de foame într-un canal, îl salvase, îl hrănise și-l mîngîiase. Avea deci o datorie de onoare față de Mîntuitor. Rămase așadar vreo două ore cu gheara înfiptă în „chestia“ care se mișca tot mai puțin. Pofticios cum era, nu-i fu deloc ușor să reziste milionului de strămoși șoptitori, dar își zicea mereu: „Pieri, ispită, doar nu sînt un animal!“

În sfîrșit, fereastra a început să prindă culoare: era dimineață. Ziua cea mare. Se auzi zgomotul cunoscut: ușa dormitorului se deschise și Dumnezeu se tîrși în papuci la baie. Apoi îl strigă răgușit. Răspunse cu un mîrîit scurt, dar nu se mișcă: stătea mîndru pe coadă ca un sfinx și aproape îi amorțise laba sub care ținea „chestia“. De o mie de ori înghițise în sec, înfruntînd brav milionul de strămoși. Dar acum venise ceasul fericirii. Dumnezeu, mirat că nu-i sărise la picioare, îi chemă din nou. Abia acum, mergînd mîndru, luă „chestia“ cu botul și o depuse cu solemnitate chiar între papucii lui Dumnezeu. Aștepta emoționat ca acesta s-o mănînce, să se lingă pe bot de plăcere și să-i mulțumească. O, Doamne, dar ce-i asta?

– Ce-ai făcut, măi animalule? se răsti la el Dumnezeu. Îîîîîh! Ce scîrboșenie! După ce că-ți dau atîta mîncare, tot nu-ți ajunge, lacomule? Cine știe ce boală o să mai iei dacă mănînci din mizeria asta!

Și Dumnezeu luă un șervețel și, cu două degete, apucă îngrețoșat ofranda din care încă nu se scursese tot sîngele. O lăsă să cadă într-o pungă de plastic și apoi zvîrli totul la gunoi. După asta, își tîrși papucii în bucătărie, ca să-și facă cafeaua.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Ben Affleck Getty Images (1) jpg
Ben Affleck, răspuns tranșant după ce fiul său i-a cerut un Lamborghini: „Eu am bani, tu ești falit!”
Ben Affleck a dezvăluit, cu umor, că fiul său, Samuel Affleck, are o pasiune pentru obiectele de lux și nu ezită să îi facă sugestii costisitoare. Actorul a povestit recent că adolescentul i-a propus să își cumpere un Lamborghini, însă răspunsul său a fost cât se poate de direct.
Joseph Mallord William Turner   The Bay of Baiae, with Apollo and the Sibyl   Google Art Project jpg
Orașul desfrâului care rivaliza cu Sodoma și Gomora. Lux, excese și o lume în care bătrânii veneau să-și retrăiască tinerețea, iar tinerii își schimbau identitatea
La 30 de kilometri de Napoli se afla o adevărată „Sodomă a Europei”, un oraș al păcatului, al luxului și al plăcerilor de toate felurile. Purta numele de Baiae și a dispărut în valurile Mării Tireniene luând cu el fastul unei lumi absolut fascinante.
zodii horoscop adobestock jpg
Zodiile care vor trece peste o problemă majoră la finalul lunii octombrie. Acești nativi vor avea parte de ajutor divin!
Finalul lunii octombrie 2026 vine cu speranță, schimbări și noi perspective pentru anumite zodii. După o perioadă marcată de griji, obstacole și situații greu de gestionat, unii nativi ar putea simți că lucrurile încep, în sfârșit, să se așeze.
copil care citeste jpg
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei psihoterapeute
Roxana Burdușel, psihoterapeută în formare, a analizat într-un interviu pentru Adevărul scăderea capacității copiilor de a înțelege un text la prima vedere, care impulsionează editurile să își schimbe strategiile de publishing.
cuplu fericit jpg
Cum îți poți îmbunătăți relația de cuplu printr-un obicei banal. Ce au descoperit cercetătorii
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Brigham Young din Statele Unite arată că partenerii care fac mișcare împreună tind să comunice mai bine, să resimtă mai puțin stres în căsnicie și să gestioneze mai eficient conflictele.
Refugiati Armenia Nagorno Karabah FOTO Profimedia jpg
„Explozie” a chiriilor în destinațiile preferate de ruși: tinerii care fug de război scumpesc locuințele din țările vecine
Chiriile din Georgia și Armenia au crescut cu 20–30% de la un an la altul în timpul verii, pe fondul cererii venite din partea cetățenilor ruși care se tem de un nou val de mobilizare pentru războiul din Ucraina.
fistic_shutterstock.jpg
Mănânci fistic seara? Studiul care aduce în prim-plan legătura dintre acest aliment și somnul odihnitor
Fisticul este cunoscut pentru conținutul său de nutrienți, însă cercetările asupra acestui fruct oleaginos analizează și o posibilă legătură cu somnul. Compușii pe care îi conține, inclusiv melatonina, o substanță implicată în reglarea ritmului somn-veghe, au atras atenția cercetătorilor.
brunswick stew 1200 feature 2024 jpg
Delicii de toamnă puțin cunoscute la români, care-ți lasă gura apă. Mâncărurile care-ți încălzesc stomacul și sufletul
Atunci când temperaturile încep să scadă drastic, iar toamna devine tot mai rece, specialiștii spun că este important să ne hrănim adecvat pentru a ține răceala departe. Iar tocănițele de sezon reprezintă cea mai bună alternativă.
image png
Grindeanu, despre întâlnirea cu ambasadoarea SUA: „Dacă îmi spunea «nu-l schimbați pe Bolojan», tot o făceam”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost o decizie internă a partidului, fără legătură cu întâlnirea pe care a avut-o în martie cu ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle.