Bronislaw Geremek

De cîte ori s-a întîmplat să fiu în acelaşi spaţiu cu Bronislaw Geremek, am avut un sentiment de siguranţă morală şi intelectuală. Prezenţa lui, cordială fără excese de familiaritate, calmă, dar fermă, avea darul de a aduce cu sine o garanţie de civilizaţie. La egală distanţă de rigorismul mizantrop şi de relativismul demobilizator, Geremek era, în orice împrejurare, imperturbabil fără placiditate, tonifiant fără exaltare, echilibrat fără paloarea echidistanţei. Vorbea limpede, cu glas mai curînd scăzut, cu o discretă patină vieux jeu. Îmi lăsa mereu senzaţia că nu poate greşi, că viaţa lui, agitată, densă, marcată drastic şi de nazism, şi de comunism, găsise, de la o vreme, un ton mozartian, în care nu resentimentele, nostalgiile şi biografia proprie decideau, ci o judecată senină, dincolo de interesul personal şi pasionalitate. L-am văzut în dezbateri publice, l-am văzut pe cînd exercita oficiul de preşedinte OSCE şi l-am văzut ca ministru de Externe al Poloniei. Spre deosebire de alţi politicieni, de toate calibrele, avea stilul universităţii, al studiului aplicat, al contemplativităţii angajate. În plus - acel aer central-european care îmi era atît de familiar şi care unifica, sub o comună mireasmă, cîteva figuri publice de aceeaşi "obedienţă": Václav Havel, Arpad Göncz, György Konrad, Adam Michnik etc. Nu pot să nu adaug, ca ultim argument al solidarităţii dintre noi, plăcerea împărtăşită a fumatului de pipă, care te îndeamnă să nu te grăbeşti, să sugerezi mai mult decît să spui apăsat, să îndulceşti conversaţia prin lungi pauze fumigene. N-am mai comunicat, în ultima vreme, dar ştiam că ne-am fi putut reîntîlni oricînd şi că am fi avut ce vorbi. Am mai spus-o: în România ne-a lipsit cu totul, după 1989, tipul de politician întruchipat de Bronislaw Geremek. A avut o timpurie opţiune de stînga, care l-a adus în rîndurile Partidului Muncitoresc Unit Polonez, dar a făcut şi o curajoasă carieră de rezistent şi de opozant, care l-a condamnat la marginalizare şi puşcărie. Familia lui s-a confruntat nemijlocit cu lagărele de concentrare naziste, dar asta nu l-a determinat să privească îngăduitor spre crimele comunismului. Nu s-a lăsat confiscat de nici un partizanat. A fost, clipă de clipă, viu şi drept, om de convingeri şi de atitudine, liber de prejudecăţi şi de trivialitatea poncifelor, deasupra oricărei coterii ideologice şi a oricărei înregimentări oportune. La noi, cei de stînga nu se pot despărţi de romanţioasele lor tinereţi, iar cei de dreapta trăiesc în utopia unui angelism fără istorie. Şi unii, şi ceilalţi au mari probleme cu memoria. Geremek a vorbit neîncetat tocmai despre necesitatea unificării memoriei europene, adică despre necesitatea ca generaţiile tinere de pretutindeni să ajungă să ştie tot ce e de ştiut despre comunism, aşa cum ştiu tot ce e de ştiut despre nazism. Geremek avea legitimitate şi cînd vorbea despre delirurile stîngii, şi cînd vorbea despre delirurile dreptei. Nu cunosc, la noi, oameni care să dispună de o legitimitate echivalentă. Şi nu cunosc, la noi, politicieni care să aibă clasa, distincţia, verticalitatea afabilă a lui Bronek. Pe piaţa autohtonă prevalează discursul răstit, politica de bojoci, şmecheria de cartier. Nimeni nu crede că buna creştere e o calitate şi încă una cîştigătoare. Moartea lui Bronislaw Geremek nu e, în lumea de azi, doar o criză a europenităţii, a culturii şi a responsabilităţii politice. E, totodată, o criză de stil, o fisură în reţeaua bunelor noastre moravuri. Avem un model mai puţin.