Autenticitate

Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
Întrebări jpeg

Cînd spunem despre cineva că este „un om autentic“ îi facem, în mare, un compliment. Admitem că e vorba de un ins care se comportă în perfect acord cu sine, un ins care nu dă curs vorbirii în doi peri, atitudinilor contrafăcute, duplicităţii. Autenticitatea e sinceritate faţă de ceilalţi, dar, mai ales, sinceritate faţă de firea proprie. Spun, totuşi, că e un compliment „în mare“, pentru că, „în mic“, în anumite variante, el poate include şi o notă relativizantă: „cutare spune prostii, dar măcar e autentic“. În acest caz, „autenticitatea“ joacă rolul de circumstanţă atenuantă. Ea poate scuza, sau diminua, eroarea, invocînd buna-credinţă şi consecvenţa cu sine a „făptaşului“. 

Dacă e să riscăm o definiţie rapidă a autenticităţii, vom spune că ea este incapacitatea cuiva de a spune sau de a face lucruri la care nu aderă cu totalitatea fiinţei sale. Omul autentic e, cu alte cuvinte, integral prezent în fiecare vorbă pe care o rosteşte şi în fiecare din actele sale. „Integral prezent“ înseamnă prezent şi cu mintea, şi cu inima, şi cu trupul. E un tip de comportament mai rar decît ne închipuim. În general, prezenţa fizică, ataşamentul sufletesc şi adeziunea mentală nu se manifestă întotdeauna simultan în felul nostru de a fi. Dimpotrivă. Sîntem de multe ori „de faţă“ fiziceşte, în timp ce capul e în altă parte şi inima într-alta. Inima, la rîndul ei, ne duce, nu o dată, în cu totul altă direcţie decît raţiunea, iar corpul poate avea o autonomie funcţională care se dispensează relativ uşor de colaborarea intelectului şi a afectelor. Oridecîteori se întîmplă asta, sîntem inautentici. 

Situaţia existenţială curentă este inautenticitatea. Sîntem „politicoşi“ (şi falşi), sîntem „oportuni“, sau pur şi simplu oportunişti, sîntem ipocriţi, convenţionali, disciplinaţi, superficiali, neatenţi, pe scurt, sîntem absenţi, chiar dacă numai parţial absenţi, atît din noi înşine, cît şi din împrejurarea la care avem aerul că participăm. Autentici – sîntem doar din cînd în cînd. În rest, trăim vag schizofrenic, „împrăştiat“, divizaţi interior, astfel încît fiecare registru al fiinţei noastre evoluează pe cont propriu, fără să se intersecteze în mod necesar cu celelalte. Autenticitatea este, dimpotrivă, o virtute integratoare, expresia unui angajament „trup şi suflet“, de fiecare clipă. Cînd spunem despre cineva că e „om întreg“, avem în minte, conştient sau nu, conotaţia autenticităţii. Omul este „întreg“, cînd, în tot ceea ce întreprinde, este prezent cu întreaga sa alcătuire: fără disimulări, fără sincope, fără fragmente. 

Există un „model“ politic care se defineşte exact prin aceea că întreţine o criză sistematică a autenticităţii: dictatura. Dictatura condamnă individul la schizofrenie cotidiană. Datorită ei, ajungi să fii prezent trupeşte, împotriva voinţei tale, în locuri şi situaţii la care nici mintea, nici inima nu consimt să fie prezente (şedinţe, manifestaţii, „adunări spontane“ etc.). Datorită ei, eşti pus în situaţia să spui lucruri pe care nu le crezi, să fii, formal, de acord cu idei care nu te conving, să te declari „emoţionat“ de lucruri care te lasă rece sau chiar te scandalizează. Dictatura e o şcoală a duplicităţii. Ea substituie discernămîntul prin teamă, te obligă să ai limbaj dublu, să-ţi educi copiii în aşa fel încît, de mici, să deosebească, prudent, între adevărul de-acasă şi cel din afara casei. Dictatura încurajează deprinderea de a minţi, de a te preface, de a-ţi cenzura spontaneitatea. Dictatura schimonoseşte, în noi, omul întreg. Cei care, la un moment dat, nemaiputînd trăi divizaţi, nemaiputînd accepta să fie exilaţi în afara lor înşile, nemaisuferind să-şi multiplice chipul pînă la disoluţie, decid să iasă din rînd pentru a se regăsi, sînt numiţi, cu un termen oarecum pretenţios, „disidenţi“. Pretenţios, pentru că pare să indice, în primul rînd, un dezacord politic, ideologic, moral. De fapt, în joc e stricta nevoie de a reveni la autenticitate, nevoia de a recupera omul întreg, după ce, ani de-a rîndul, el a fost sacrificat prin teroare, căzut „sub vremi“, dislocat, uitat. Disidenţa este însă o soluţie individuală. Nu „se ia“, nu se predică şi nu justifică judecarea celorlalţi. A te „face“ disident, în urma unei deliberări abile, interesate şi vanitoase (sînt cazuri...) e a recădea în inautenticitate. 

La fel, a face din disidenţa ta un „capital“ de prestigiu, o tribună, de la a cărei înălţime, dai de pămînt cu „laşitatea“ comunităţii. Fiecare om îşi are „punctul lui de fierbere“, limitele şi destinul lui. Tăcerea consimţitoare nu e scuzabilă, dar amendarea ei nu are efect decît dacă porneşte dinlăuntrul celui vizat. Stigmatizat din afară, el se va refugia în statutul de „victimă“ şi îşi va fabrica ingenioase justificări. Inautenticul nu ştie că e inautentic. Iar cînd află e pe jumătate salvat.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.