Argumentul ontologic și totalitarism

Publicat în Dilema Veche nr. 923 din 16 – 22 decembrie 2021
Frica lui Putin jpeg

Se cunoaște obiecția adusă lui Kant celebrului „argument ontologic” al Sfîntului Anselm din Canterbury. Argumentul presupunea că se poate deduce existența lui Dumnezeu din esența sa (Dumnezeu ar fi „lucrul decît care nu poate exista un altul mai mare”). Or, zice Kant, existența nu este, în general, un predicat al esenței (precum calitatea, relația, cantitatea etc.), și nu poate fi nici în cazul de față. „Treizeci de taleri” existenți nu sînt, sub raport conceptual, cu nimic mai mult decît aceiași treizeci de taleri inexistenți, deși pe ultimii nu-i poți ține în buzunar. Deci talerii existenți nu sînt conceptual „mai mari” decît cei inexistenți (și la fel se întîmplă cu orice lucru, inclusiv cu Dumnezeu). Pe scurt, conceptul de „taler” nu implică existența sa, iar extensia totală a conceptului va cuprinde nu numai talerii reali, ci și pe cei inexistenți.

Ne interesează mai puțin „talerii” (fie și sub formă modernă), cît oamenii. Ce vom spune în acest caz, făcînd modificările de rigoare? Că oamenii inexistenți – mai cu seamă cei morți, dar și cei nenăscuți – nu sînt, conceptual vorbind, mai săraci în umanitate decît cei vii. Că ideea de umanitate nu ne caracterizează numai pe noi, cei încă vii, ci și – cu egală îndreptățire – pe cei morți. Aceasta e, de altfel, o intuiție veche și venerabilă, care n-a trebuit să aștepte filozofia spre a se explicita: din timpuri străvechi avem cultivarea morților, a eroilor, interesul pentru biografiile marilor oameni din trecut, ba chiar dialogul sub diferite forme cu cei morți (de la invocarea magică la citare și interpretarea literară, artistică, istorică). Iar secțiunile de umanitate – națiunile, cetatea literelor, cetatea filozofică etc. – au fiecare cetățenii lor dispăruți, deloc mai puțin „plini” sub raport conceptual decît cei existenți. Să nu se înțeleagă de aici că susțin că viii și morții, existentele și inexistentele sînt totuna; bineînțeles că nu. Susțin doar că, sub raport conceptual, existența nu adaugă nimic, iar inexistența nu scade nimic. Oamenii morți sînt, conceptual, la fel de oameni ca și noi, deși nu sînt același fel de oameni.

Cineva va zice că bat la uși deschise. Poate, și totuși ceea ce spun pare suficient de neevident ca să fi fost sau să fie contestat uneori – ba chiar cu vehemență: Iată ce găsesc în recenta carte a lui Andrei Vieru, Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate, Humanitas, 2021: „Visul internaționalist-globalist de tip marxist, bergsonian sau popperian presupune luarea în considerație (...) nu doar a totalității ființelor omenești aflate în viață la un moment dat (...). Acest vis are în vedere întreaga umanitate – prezentă, trecută și viitoare –, cea care îi cuprinde și pe morți, și pe nenăscuți, și pe oamenii obișnuiți, și, deopotrivă, pe eventualii mutanți. Altfel spus, conceptul politic de umanitate cuprinde nu doar oameni în carne și oase, ci și idei de oameni. (...) Cu alte cuvinte, include totul și orice. De aici, drumul pînă la ideologii incoerente și pînă la realități totalitare nu e prea lung” (p. 136).

Nu e locul aici de a face critica acestei cărți, cu care de multe ori sînt de acord, dar de foarte multe ori, nu. Un exemplu pentru „nu” este pasajul de mai sus.

Sînt uimit: Dreyfus, judecat fals de tribunalul francez și apoi reabilitat, e oare mai puțin om, ba chiar, sub raport conceptual, mai puțin cetățean al Republicii Franceze prin faptul că a murit de mult? Facem pași pe drumul spre totalitarism dacă tratăm lucrurile astfel? Socrate, judecat strîmb de tribunalul atenian și condamnat la moarte, trebuie oare exclus din conceptul politic sau cultural de umanitate pentru că au trecut 2.400 de ani de la moartea lui, pe motiv că includerea sa ar conduce la totalitarism? Firește, cei care se vor naște sînt indeterminați sub nenumărate aspecte, dar nu și în calitatea lor de oameni și de cetățeni ai unui stat, care nu sporește conceptual odată ce se nasc. Dovadă că ne putem simți datori față de urmașii nenăscuți, așa cum ne simțim datori față de unii în viață sau morți. Este atunci o „ideologie incoerentă” asumarea unor astfel de datorii? Repet: viața ca existență nu adaugă nici o notă conceptului de om și nici moartea în sens de inexistență nu-i răpește vreo notă; conceptul de umanitate nu-și pierde în nici un caz determinațiile. El însă se deschide: își mărește extensia pe măsura incluziunilor.

Și aș mai adăuga ceva: deși e adevărat că totalitarismul politic anulează multe frontiere, el introduce și multe altele – politice, sociale, economice, legale, fizice. Departe de a „include totul și orice”, el exclude pe măsură ce include. Incluziunea și excluziunea însă le face arbitrar, ignorînd sau negînd articulațiile reale ale societății, vieții și rațiunii. Și mai ales are tendința de a retrage direct sau indirect calitatea de „om” unor persoane din prezent sau din trecut. Conceptual și apoi practic, unii încetează să mai fie oameni, tăiați conceptual și fizic de corpul umanității, în baza unor predicate impuse arbitrar, precum rasa, clasa, religia etc.

Așadar, totalitarismul ar putea scrie și el un „elogiu al frontierelor”. Pe unde trece deci diferența – ca să nu spunem chiar frontiera – dintre frontierele „bune” și cele „rele”, dintre cele care trebuie scoase și cele care trebuie păstrate, spre a salva libertatea?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.