Aproapele ca judecător

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Lupta politică la noi jpeg

Este evident că nu există politică democratică fără adversitate ideologică, fără competiție de idei, fără multipartitism și conflict între partidele angajate în lupta pentru putere. Ba chiar și înăuntrul fiecărui partid, tensiunile, facțiunile, spiritul critic și autocritic sînt de neevitat. Cu atît mai mult în timpul campaniilor electorale. Numai că maturitatea politică reală presupune, chiar și în arena dezbaterii, reguli de bun-simț, bun gust, bună cuviință. Diversitatea nu trebuie să se exprime ca ferocitate exclusivistă, ca voluptate a deconstrucției, ca aplomb războinic. Pot exista excepții, dar atmosfera generală trebuie să rămînă în sfera civilizației. La noi însă, prevalează, de ani de zile, bîta. Oponentul nu e interlocutor, ci dușman. Argumentația nu e suită logică, ci salt la beregată. Spectacolul general e de tipul îmbrîncelii brutale, al demolării primitive. Nici una dintre taberele politice autohtone nu pare să își pună problema dialogului real. E unul dintre motivele (multe), pentru care dna Dăncilă a pierdut alegerile. Acuza „discursul de ură“ al preopinentului, dar bombănea țanțoș, cu o stilistică nervoasă, de periferie. Să sperăm că partidul din care face parte va înțelege, într-un (prea) tîrziu, că are nevoie de alt discurs, de alte portrete, de altă retorică. Dar privind îndărăt, nu avem prea multe motive să ne facem iluzii... De nici o parte. Dovadă – textul de mai jos, scris în 2006.

Înainte de 1989, toată lumea judeca aspru politica partidului şi a reprezentanţilor lui, iar partidul judeca aspru pe toată lumea. În rest – bîrfă cotidiană şi mici probleme de caracter. Nu trăiam însă din judecarea celuilalt. Altele erau circumstanţele, altul năduful. Eram hărţuiţi, prudenţi, mai curînd solidari cu cei din jurul nostru. Existau, fireşte, şi oarecari „pagube colaterale“ ale acestei diminuări a spiritului critic. Nefiind preocupaţi să-i judecăm pe alţii, pierduserăm şi deprinderea de a fi atenţi la ei. Fiecare îşi administra singur supravieţuirea, fiecare se concentra asupra lui însuşi şi asupra apropiaţilor săi. Resemnarea, duplicitatea şi decizia spontană de a îndura totul în tăcere ţineau loc de morală şi de instinct politic.

După revoluţie, organul somnolent al judecăţii a devenit insomniac. Am redescoperit voluptatea uitată a opiniei critice, satisfacţia de a amenda, de a pune la zid şi de a cere socoteală. „Tranziţia“ a devenit apogeul plăcerii de a înjura. Toată lumea judecă pe toată lumea, toată lumea valorifică maximal dezacordul. Opoziţia dă de pămînt cu Guvernul, Guvernul cu Opoziția, gazetele dau de pămînt cu oamenii politici, partidele se atacă unele pe altele sau se împart în „aripi“ şi grupuri care se sleiesc în interminabile lupte intestine. Preşedintele e în conflict cu prim-ministrul, populaţia, năpăstuită, înjură în dreapta şi-n stînga, Biserica Ortodoxă se războieşte cu papistaşii, cu protestanţii şi cu greco-catolicii, ungurii cu românii, românii cu ungurii, ungurii cu secuii şi toţi cu ţiganii (pardon, romii) şi cu ce a mai rămas din evrei. Ardelenii îi beştelesc pe regăţeni (şi viceversa) sau se coalizează cu ei contra moldovenilor, televiziunile se bat între ele, SRI e într-o surdă concurenţă cu SIE, patronii de cluburi sportive se încaieră piperat săptămînă de săptămînă, ministrul Justiţiei se ceartă cu magistraţii, ministrul Sănătăţii cu medicii, ministrul Mediului cu mediul. (...) Intelectualii enervează pe toată lumea şi se enervează între ei, scriitorii tineri se înghesuie să-i îngroape de vii pe cei bătrîni, pro-americanii se înfruntă cu anti-americanii, unele resurse de adversitate se cheltuiesc pe ruşi şi bulgari, altele pe Uniunea Europeană. Românii din ţară se bosumflă împotriva românilor din străinătate, societatea civilă se împarte în mici societăţi civile care se excomunică reciproc. A inventaria toate conflictele care ne adună, seara, dinaintea televizoarelor e o operaţiune utopică. Ar însemna să facem suma întregii suflări autohtone. Pe acest fundal, pînă şi apelul la consens sună a deriziune şi e producător de dispută.

Pînă la un punct, dezmăţul critic de care vorbim e explicabil. Înţărcaţi, sub comunism, de dreptul de a ne opune, am ales să facem o baie igienică de lătrături şi lături compensatoare. Dar, de la o vreme, atmosfera a devenit toxică şi născătoare de confuzii pernicioase. Mai întîi, spiritul critic se constituie într-un sindrom de autoritate, într-un derapaj vicios al nevoii de putere. „Uitaţi-vă la mine!“, pare să spună cîte un gazetar. „Uitaţi-vă cum mi ţi-l tăvălesc pe ministrul X, cum mă bat pe burtă cu Y, cum zic şi fac ce vreau, indiferent de interlocutor!“ „Show-master“-ul se poartă ca un diriginte de internat cu elevii săi, ca un dascăl pompos cu omul de pe stradă, ca un judecător de instrucţie cu delincventul mărunt. E rău, obraznic, sigur de sine, un soi de caporal baletînd acru dinaintea răcanilor. O a doua malformaţie a spiritului critic rezultă din practicarea lui ca specie a inteligenţei. Cine e deştept, dă tare! A fi de acord cu cineva şi, în genere, a cultiva judecata afirmativă e un semn de moleşeală intelectuală, dacă nu direct de debilitate. În sfîrşit, spiritul critic e adeseori manipulat ca expresie a libertăţii. Ne-am cîştigat dreptul la suficienţă şi arbitrar, ne‑am cîştigat dreptul de a nu mai ţine cont de nici o regulă. Îi pot judeca pe toţi, pentru că n-am ce risca şi n-am ce pierde. Nu am oprelişti de limbaj şi de atitudine, pot, aşadar, să-mi valorific „inspirat“ agresivitatea şi tupeul.

Pledăm, în acest caz, pentru delegitimarea spiritului critic? Nu. Sugerăm doar dublarea autorităţii lui prin politeţe şi respect faţă de aproape, dublarea inteligenţei prin bunătate şi dublarea libertăţii prin virtutea discernămîntului. Altfel ne vom sufoca în îndîrjire, scrîşnirea dinţilor, băşcălie malignă, ţîfnă şi arţag. Şi vom ieşi din exercițiul democratic desfiguraţi, ca după un caft de cartier.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.