Antivacciniștii
Faptul că o mînă de inși au protestat săptămîna trecută împotriva legii vaccinării și că asta s-a petrecut exact cînd primele cazuri de coronavirus fuseseră semnalate în România poate fi trecut la capitolul bizareriilor minții omenești. În sine, el nu-i altceva decît o nebunie printre multe altele și, dacă n-ar avea consecințe, n-ar merita să ne scandalizăm prea mult. Sînt de-a dreptul amuzanți cei care vor să organizeze „dezbateri“ pentru și împotriva vaccinării obligatorii. Pur și simplu n‑are nici un rost să încerci să dialoghezi cu antivacciniștii, să vrei să le explici imensa utilitate a vaccinurilor, confirmată de două sute de ani de aplicare pentru diferite boli infecțioase. N-are sens nici să încerci să-i convingi că felul în care ei înțeleg libertatea e aberant, fiindcă libertatea mea în genere nu poate fi absolută, ci e îngrădită de dauna pe care o pot aduce celuilalt. (Impun nevaccinarea copiilor lor care nu pot alege.) Fanaticii sau fundamentaliștii – indiferent de categoria specială în care se așază – nu pot fi convinși prin argumente raționale, căci, dacă ar putea fi, n-ar mai fi fanatici. Ei nu pot fi „tratați“, pentru a spune astfel, decît prin ignorare, cînd sînt nepericuloși (ca cei care cred în „Pămîntul plat“, de exemplu), sau cu forța deplină a legii, cînd devin periculoși pentru cei din jur, precum antivacciniștii.
Scandalul real e la politicieni. Legea vaccinării (care prevedea obligativitatea), după ce a fost votată la Senat, a încremenit la Cameră timp de doi ani, iar acum a fost amendată de așa natură de Comisia de sănătate, încît, practic, vaccinarea rămîne opțională. (Părintele plătește o amendă numai dacă refuză de mai multe ori să participe la niște ședințe de „consiliere“, iar dacă refuză vaccinarea în continuare, decizia de a-l amenda e posibilă, dar opțională.)
În mod evident, politicienii din toate partidele, deși știu foarte bine cît de nocivă este nevaccinarea, n-au pur și simplu curajul să voteze obligativitatea expresă a vaccinării copiilor și să introducă amenzi severe, ba chiar și pedepse penale pentru cei care refuză, în cazul cînd copilul respectiv se îmbolnăvește de o boală care ar fi putut fi prevenită prin vaccin. Practic, copilului respectiv i se neagă „dreptul la ocrotirea sănătății“, conform articolului 34, 1, din Constituție.
Obsedată de voturi, infectată cu un populism scabros, clasa politică se pare că a încetat să mai guverneze, în înțelesul autentic al cuvîntului, adică să „ghideze“ națiunea spre ceea ce chiar ea știe că e bine și util. În deplină cunoștință de cauză, nu are în vedere decît interesul meschin, imediat, mînată fiind de teama de a nu pierde niște voturi.
Vom vedea ce se va întîmpla la votul din plen. Ar fi însă o cedare sinistră din partea deputaților să treacă legea sub o formă edulcorată, ineficace. Statul are datoria, în numele binelui public, să-i protejeze pe cei care nu se pot proteja singuri (copiii), atunci cînd sănătatea și viața le sînt puse în pericol, chiar dacă asta ar însemna intrare în coliziune cu părinții. E aberant să concezi fanatismului drepturi egale cu cele ale rațiunii, științei și chiar experienței celei mai elementare. E abject și totodată un precedent foarte periculos să dai satisfacție celei mai crase ignoranțe acordîndu-i prin lege impunitate și libertatea de a face rău.
