Antimaniheism

Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
Frica lui Putin jpeg

Diavolul, ca și omul cu care are atîtea afinități, e și el o ființă socială – un zoon politikon, după vorba celebră a lui Aristotel – sau e „legiune”, cum zice Scriptura. Nu și Dumnezeu, adversarul lui: acesta e unic și singuratic, îndîrjit în unicitatea lui izolantă. Cel mult are dezbateri interioare, ca atunci cînd – cum stă scris – se căiește că l-a făcut pe om și vrea să-l șteargă de pe fața pămîntului. (Ceea ce s-ar putea să-i reușească, fiindcă omul îi dă un neprecupețit ajutor.) Dar să revenim la diavol sau diavoli. Pluralitatea acestuia – tradusă în limbaj prozaic– înseamnă că viciile sînt nu numai numeroase, ci și asociate, legate între ele prin raporturi variate: înrudire, subordonare, colaborare, rivalitate, concubinaj etc. Ai unul, îți sosesc imediat și rubedeniile lui. Dar ce mă uimește îndeosebi este prezența risipită printre diavoli a unor mărunți ori chiar mai mari îngeri – și nu mă refer la cei căzuți, după legendă, ci chiar la îngerași în exercițiul funcțiunii. Rolul lor? Să-i facă pe diavoli maleabili, agreabili, buni camarazi între ei, disciplinați, stăruitori, atrăgători, dizerți – pe scurt, activi.

Așadar, viciile nu numai că nu vin niciodată singure, dar nu vin nici încuiate fără ferestre în răul lor. Ele sînt împănate pe ici-colo cu bucățele de virtuți, precum o friptură bună e împănată cu căței de usturoi. Altminteri, nici friptura, nici viciul n-ar avea una gust, celălalt – eficiență. Răul uniform, total, neîmpestrițat cu petice de bine, e inert, neputincios, cvasiexpirat.

De exemplu, pentru ca minciuna să fie eficientă și să inducă în eroare nu numai pe unul singur, dar și pe mai mulți, e necesar să dispună de: memorie (e nevoie să ții minte ce ai mințit, ca să nu te contrazici după un timp), cunoaștere (trebuie să cunoști adevărul, pentru a putea să-l ocolești), putere de convingere (ceea ce presupune o asimilare a unor tehnici retorice), multă imaginație (cele mai bune minciuni sînt miturile) și, nu în ultimul rînd, o anumită doză de adevăr, cernut și strecurat discret ici-colo. Celebrele fake news devin primejdioase și molipsitoare nu în măsura în care sînt false, ci în măsura în care sînt – fie și într-o mică proporție – adevărate. Un vîrf de adevăr dezmembrat, decontextualizat, deformat se află întotdeauna în interiorul acestora. Dacă n-ar exista, minciuna n-ar avea nici o credibilitate. La fel se întîmplă în cazul minciunilor ideologiilor, precum comunismul, sau ale teoriilor conspirațiilor, precum aceea că „evreii conduc lumea”. Ori să ne gîndim la cruzime: pentru ca să o posede în mare cantitate, purtătorul respectiv trebuie să fie, de preferință, om politic, sau militar, sau șef în general – ceea ce presupune existența unor calități speciale care l-au adus acolo. Nero a fost întîi un tînăr inteligent și un discipol promițător al lui Seneca, înainte de a-l trimite pe acesta și pe mulți alții la moarte. Lenin avea remarcabile calități de voință și era un tactician excepțional. Despre forța de atracție a lui Hitler s-a vorbit și s-a scris destul; dacă n-ar fi existat, n-ar fi ajuns prin vot popular în poziția de conducător al Germaniei. 

Dar chiar și lupii sau leoparzii nu sînt cruzi, pur și simplu: pentru a-și prinde și sfîșia prada, trebuie să fie și iuți, inteligenți, atenți, eventual să coopereze în echipă. O bandă periculoasă de răufăcători nu-și duce planurile la îndeplinire fără solidaritate, loialitate între membri, disciplină, bună planificare. Cu atît mai mult oamenii, la care cruzimea vrea să se exercite în deplinătatea ei teribilă, socială și politică, au nevoie de anumite virtuți: răbdare, prudență, inteligență, ba chiar bunăvoință în raport cu aliații și ajutoarele. „Principele” e nevoit să fie „rău” (vulpe sau leu, după împrejurări), dacă vrea ca statul său să supraviețuiască într-o lume mai curînd rea – a spus-o Machiavelli, șocînd pe mulți prin sinceritate, interpretată uneori drept cinism. Dar poate și mai șocant ar fi că răutatea „principelui” – ca și aceea a vulpii și a leului – nu funcționează dacă nu e catalizată de frînturi bine plasate de bine – ceea ce o știa, de fapt, și Machiavelli, cînd elogia celebra virtú de care dăduseră dovadă „marii lei” ai istoriei vechi – întemeietorii de popoare, de imperii și de coduri de nepieritoare legi, precum Romulus, Moise, Tezeu și Cirus.

Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ? De ce el pare atît de des covîrșit de rău? Sau asta nu e decît o aparență, o impresie dată de nemulțumirea noastră eternă? Totuși, simplul fapt că lumea persistă în a exista, deși e binișor de rea, ca să ne exprimăm oximoronic, ar fi suprema dovadă că binele – nu răul – e, deocamdată, învingător. Iar faptul că binele obișnuiește să-și ajute din cînd în cînd adversarul ca să se combată pe sine ne arată că binele mai e, pe deasupra, și mărinimos, și lipsit de invidie. (Cum ar mai fi bun dacă ar fi invidios?) Știe, pesemne, că n-are cum pierde, la urma urmelor... (Ah, „la urma urmelor” asta, care  întîrzie veșnic la toate întîlnirile, e totuși atît de agasantă!)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Protest pro Georgescu, foto X jpg
Tensiuni în jurul mitingului AUR pentru Georgescu. Primăria refuză avizarea manifestației, Piperea îi cere explicații lui Ciucu: „Se plasează în afara legii”
Primăria Capitalei nu a avizat manifestația pro-Georgescu anunțată de AUR pentru 14 noiembrie, după ce Jandarmeria și Poliția au semnalat posibile incidente violente.
Localitatea în care au rămas casele, dar au dispărut oameni
Orașul-fantomă părăsit de peste un secol. De ce au fost nevoiți 10.000 de greci să-și abandoneze casele: „Unii și-au lăsat copiii în grija prietenilor turci”
Un oraș cu aproximativ 2.500 de case, biserici, o școală impunătoare și străduțe înguste a rămas aproape pustiu de mai bine de 100 de ani
Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan: PSD se teme de o alianță PNL-USR. „Grindeanu știe că partidul va ajunge pe locul al treilea în sondaje”
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că PSD se teme de formarea unui pol politic comun între PNL și USR, pe care îl numește „Polul Modernizării și Reformării”.
explozie la o fabrica de otel in turcia
Explozie la o fabrică de oțel din Turcia. Șase morți, iar salvatorii caută supraviețuitori sub dărâmături
Șase persoane au murit în urma unei explozii produse luni, 9 noiembrie, la o fabrică de fier și oțel din districtul Aliaga, provincia Izmir, din vestul Turciei.
Jonathan Pageau susține conferința „Pariul frumuseții: de la Bizanț la România”, la Palatul Parlamentului
Jonathan Pageau susține conferința „Pariul frumuseții: de la Bizanț la România”, la Palatul Parlamentului
Luni, 16 noiembrie 2026, de la ora 17:30, va avea loc conferința „The Wager of Beauty: from Byzantium to Romania” („Pariul frumuseții: de la Bizanț la România”), susținută de Jonathan Pageau, artist sculptor de icoane, eseist și interpret contemporan al simbolismului creștin.
codruta filip (1) jpg
Codruța Filip, adevărul despre operațiile estetice și fațetele dentare! Ce detaliu o cucerește la un bărbat: „Am eu un fix”
Codruța Filip a lămurit una dintre curiozitățile pe care urmăritorii săi le au în legătură cu aspectul fizic. Invitată în emisiunea „Fiță cu Adiță”, artista a vorbit despre presupusele intervenții estetice și a explicat dacă zâmbetul său este natural sau rezultatul unor proceduri stomatologice.
Cristi Chivu si David Popovici (Facebook, CS Dinamo) jpg
Întâlnire de gradul 0: Chivu, față în față cu Popovici. Moment special
Cei doi s-au întâlnit la finalul ultimului meci al lui Inter.
haine adobestock jpg
De ce apar găuri mici în bluzele noastre? Cauza neașteptată la care puțini se gândesc
Tuturor ni s-a întâmplat să observăm găuri neobișnuite, de mici dimensiuni, care apar în bluzele noastre. Cei mai mulți dintre noi ne gândim că aceste găuri apar din cauza moliilor, dar, în realitate, ele au o cauză mult mai neobișnuită.
image png
„Ruptura” dintre Ionuț Radu și națională: accidentat, portarul a refuzat convocarea, dar a intrat titular în ultimul meci din Spania. Reacția lui Hagi
Ionuț Radu traversează o perioadă importantă în carieră, însă problemele medicale mai vechi continuă să-i afecteze situația la naționala României.