Anonimi, personalități, vedete

Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Îmi ajung adesea la ureche zvonuri despre unele dezbateri din interiorul partidelor, cu privire la raportul optim dintre profilul colectiv al unei organizații politice și profilul individual al membrilor lor. Tema devine importantă mai ales în preajma alegerilor (locale sau naționale, autohtone sau europene). Pe ce trebuie să pună accentul campania electorală? Pe identitatea partidului înscris în cursă sau pe charisma personală a celor care îl reprezintă? Se pare că, pentru unii, accentul pe „personalități“ încurajează „vedetismul“, în vreme, ce pentru alții, accentul pe comunitatea partinică stimulează, perdant, anonimatul. O opinie concretă pe această temă mi-a solicitat, de curînd, doamna Clotilde Armand. Cel mai la îndemînă e, firește, răspunsul „echidistant“, „dilematic“: nici personalități solitare, pentru care partidul e o simplă rampă de lansare, dar nici nebuloase colective fără vîrfuri de lance eficiente. Dar cîteva observații suplimentare ar fi, poate, binevenite.

Pentru generația mea, asfixiată, în junețe, de propaganda materialist-dialectică, tema are un „ce“ iritant: pînă în 1989 ni se spunea, apăsat, că istoria nu e opera „personalităților“, ci a maselor, că individul trebuie să se subordoneze „colectivului“, că disciplina de partid nu îngăduie fantezii „individualiste“. Or, prea des pentru gustul meu, Marx pare să aibă, în ochii generațiilor mai noi, un succes pe care nu l-a avut cînd era la putere… „Partidul înainte de toate!“, „Să terminăm cu parada figurilor notorii, suspecte de autopromovare egolatră!“, „Nu ne trebuie VIP-uri, ne trebuie tovarăși devotați cauzei!“ – sînt sloganuri pe care stomacul meu le digeră greu. Realist mi se pare să acceptăm că, totuși, lumea nu alege entități abstracte, alcătuiri vagi, fără chip, ci oameni vii, bine reliefați, capabili de performanță (dovedită) și de un discurs public pregnant, convingător. A alege – fie că ne place sau nu – e a te lăsa sedus. Și nu poți fi sedus – în adevăratul sens al cuvîntului – de o masă umană difuză, oricît de țanțoș ar fi suportul ei „instituțional“. Fără figuri pregnante, persuasive, prestigioase, nu se poate construi electoral!

Pe acest fundal, ar fi interesant să facem un inventar al „caracterelor“ care ilustrează, la noi, „lupta“ politică. Cu ce feluri de oameni avem de a face? Să pornim de la „partidul-cantitate“, aglutinare umană pe bază de anonimat. Sigur că nu toți membrii unui partid pot avea vocație de lideri, înzestrări ieșite din comun, anvergură de personaje publice. Grav e, însă, cînd partidul recurge tocmai la această categorie pentru a face „promovări“ utile, numiri lucrative, pe scurt o selecție de cadre convenabilă conjunctural. Nu poți să nu te întrebi cine sînt, ce gîndesc, ce motivații au sutele de mii de „înscriși“ pe listele unui mare partid, de vreme ce se comportă ca o simplă masă de manevră. Și, pe de altă parte, nu poți să nu rămîi cu gura căscată cînd te vezi reprezentat, în Parlamentul European, de domni și doamne de care n-ai auzit niciodată și al căror CV e de o descurajantă banalitate. (Exemplul mereu la îndemînă, hélas, e dna Dăncilă, de a cărei prezență – vreme de nouă ani – în PE n-a auzit nimeni, decît după ce a devenit prim-ministru. Și nu e singurul caz.) Partidul-cantitate se salvează, de obicei, prin „locomotive“ electorale: inși volubili, „populari“, „băieți de băieți“ (sau „fete de fete“…), simpatici, obraznici, agresivi, capabili să fie „vizibili“, fără să aibă multe de arătat… Dansează cu alegătorii, le spun ce vor să audă, fac glumițe de piață și dau de pămînt cu adversarii.

Alături de membrul de partid fără relief, redus la simplă disciplină electorală și de „locomotivele“ care nu reprezintă, propriu-zis, partidul, ci mai curînd „pofta“ presupusă a unui electorat manipulabil, avem și micile vedete din categoria bătăușilor „ideologici“. Nu ies în relief prin gîndire articulată, convingeri solide, maniere democratice, ci prin răcnet, înjurătură, bășcălie de mahala, tupeu huliganic, trivialitate. Sînt „soldații“ caftului politic, vedetele micului ecran, omniprezenți la orice dezbatere, de dragul „mișto“-ului pe care îl întruchipează. Previzibili, rudimentari, meșteri în replica buruienoasă, dar vajnici, de neocolit, foarte utili aparatului de partid care îi trimite, mereu, pe front. Și posturilor de televiziune care vor rating, pe socoteala inteligenței și a bunului gust.

Dar dincolo de fețe palide și de derbedei zgomotoși ce avem? Unde ne sînt personalitățile? Personalitățile adevărate. Nu mahării șmecheri, de județ, nu idealiștii fragili, de care ți se face milă, nu ambițioșii contrariați pînă la frustrare că nu li se oferă avanscena, nu retorii de ring, specialiști în fente, farse de cabaret și bojoci, nu „băieții fini“, care se țin departe de plebe, nu „patrioții“ obidiți, care se luptă cu „paralelii“ planetari, nu „europeniștii“ de meserie, pentru care UE nu e decît o doctrină rentabilă. Sînt sigur că, în toate partidele, vor fi fiind și oameni întregi, oameni cumsecade, valori latente. Dar ori nu riscă să iasă în față, ori, dacă ies, sînt evacuați „principial“ (nu-mi vine nici astăzi să cred cum l-au evacuat liberalii pe Theodor Paleologu, cînd orice partid coerent și l-ar dori alături și cînd, între cei „păstrați“, e plin de nulități). Nu se apreciază, însă, decît solidaritatea oarbă, răspunsul la „ordin“, demagogia ieftină, circul publicitar, gesticulația. Și, mai ales, lipsa de profil, griul intelectual și sufletesc sau orgoliul polițienesc. Partidele se gîndesc mai mult la alianțe profitabile decît la propria identitate, mai mult la căpătuiala cîtorva membri decît la nevoile urgente ale țării.

Soluția? Partide cu un contur ideologic bine definit și cu program politic gîndit pe termen lung, membri de partid decenți, responsabili și reactivi, personalități atrăgătoare, bine instruite, capabile să uite de sine pentru binele comun și să devină modele de educație și de bune moravuri, lideri deciși să-și construiască echipe strict pe bază de merit. Adică și organizare, loialitate de partid, simț comunitar, dar și criterii de excelență, voci articulate și răsunătoare, personalități. Spun platitudini? Desigur! Dar n-ați observat că platitudinile au devenit subtilități irealizabile? Că bunul-simț a devenit „elitist“? Că firescul a devenit utopie?

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.