Amorul ideologic – un fals și o capcană

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Premiile Oscar au de traversat o revoluție. Aflu că s-a decis o strategie nouă, „nediscriminatorie”, pentru selecționarea filmelor concurente. Cel puțin un actor principal sau măcar unul în rol secundar trebuie să aparțină altor rase decît cele majoritare, subiectul însuși trebuie să implice referiri la minoritățile rasiale, sexuale, defavorizate etc., iar echipa tehnică de producție trebuie și ea să valorifice dexterități ale unor grupuri etnice pe nedrept marginalizate.

Mă grăbesc să spun apăsat că orice mod de a judeca și folosi un om după criterii altele decît cele ale meritului său personal este o prostie perdantă. Admit, pe de altă parte, că există numeroase exemple că această prostie, adesea devastatoare pentru cei în cauză, circulă printre noi și dovedește o înțelegere subumană a „omenescului”. A transforma diferențele de rasă, de culoare, de orientare politică sau sexuală în criterii „obiective” de evaluare a celui din fața noastră e o probă de subdezvoltare intelectuală, sufletească și pragmatică. Nu poți decît să dai greș. La fel de grav însă mi se pare să răstorni „clepsidra” și să procedezi printr-un soi de „contradiscriminare”:  „favorizezi” minoritatea pentru a repara nedreptăți multiseculare și acorzi „privilegii” nu pe bază de calitate reală, ci pe baze „justițiare”, statistice, ideologice. În fond, e tot o formă de rasism, doar că unul răsturnat: transformi „rasa” în măsurătoare inversă – cine e „caucazian”, adică de o albeață suspectă și încărcată de vinovății străvechi, trebuie să facă un pas înapoi. Vom răsplăti, compensator, toate celelalte rase: mongoloidă, negroidă, australoidă. ecuatorială, asiato-americană, oceanică, amerindiană ș.a.m.d. Vom face dreptate! Vom inventa „discriminarea pozitivă”. Au fost tratate umilitor femeile? (Ceea ce e, din păcate, adevărat.) Le vom prefera, reparatoriu, în orice situație și în orice rol, indiferent dacă li se potrivesc. A fost persecutată populația de culoare? (Așa e!) O vom aduce, deci, în prim-plan, strict pe bază de apartenență cromatică. Ne-am purtat criminal cu evreii? (Ceea ce e absolut de neînțeles și de neuitat!) Vom fi atenți să-i preferăm, promovăm, răsfățăm, de teamă să nu trecem drept antisemiți…

Aceste „strategii” – de obicei alimentate ideologic și nu de un impuls cu adevărat umanist și justițiar – au, din punctul meu de vedere, cel puțin trei dezavantaje, respectiv trei efecte contraproductive:

1) „Protecția” de principiu a celor „diferiți” poate avea (și are adesea) o componentă ofensatoare: nu mă apreciezi pentru ce sînt și ce pot, ci pentru că vrei să-mi oferi o „reparație”, vrei să fii „tolerant”, vrei să-mi faci un cadou de protocol, nu unul pe merit. Nu cred că a fi „nominalizat” pentru un premiu profesional cu motivația că vii din Coreea, sau dintr-o insulă a Pacificului, sau dintr-o rasă defavorizată, poate flata cu adevărat orgoliul celui vizat. Eu, unul, m-aș simți mai curînd jignit… A, m-aș simți jignit și dacă, mai bun fiind decît contracandidații mei, voi fi scos din cursă din pricini rasiale. Dar una nu se repară prin cealaltă. (Mărturisesc, pe de altă parte, că pentru mine și pentru majoritatea europenilor, imaginea artei din Statele Unite e de neimaginat fără muzica lui Louis Armstrong, a lui Sammy Davis Jr., a lui Harry Belafonte, Chuck Berry, Ella Fitzgerald, Aretha Franklin, Whitney Houston, Diana Ross, sau fără performanța actoricească a unor Sidney Poitier, Morgan Freeman, Denzel Washington, Eddie Murphy, Wesley Snipes, Cuba Gooding Jr., Will Smith etc. etc. etc. Nu mai vorbesc de mari și celebri sportivi (Muhammad Ali…), jazziști, dansatori ș.a. N-am sentimentul că toți aceștia au fost ținuți pe margine, defavorizați, declasați în prestația și prestigiul lor, printr-o generală manevră discriminatorie…). Vor fi existat, desigur, și derapaje, prejudecăți, erori. Dar cine poate garanta că n-au existat și nedreptăți în tabăra cealaltă, a „majoritarilor”?

2) Excesele „corecților” radicali provoacă, totodată, spectaculoase (și destructurante) alunecări în deriziune, de natură să relativizeze seriozitatea problemei. Nu e frumos să spui „gras”: trebuie să spui „horizontally challenged”. În general, a califica ceva sau pe cineva drept „negru” e suspect. Dar „Marea Neagră”? Dar „Fetească Neagră” sau „Neagra de Purcari”? Dar „am văzut negru în fața ochilor!”? Dar „cafea neagră”? Și de ce doliul e negru? Dintr-o temă gravă, „discriminarea” devine, cu asemenea exemple, o sursă de amuzament! O joacă minoră, fără „soluții” rezonabile… „Corectitudinea” devine bășcălie.

3) Protestele viguroase ale justițiarilor pro-minoritari provoacă, inevitabil (istoria o confirmă iarăși și iarăși), reacția simetrică a extremei antiminoritare. Majoritatea incriminată sfîrșește prin a fi iritată și, la limită, agresivă. „Progresiștii” sporesc numărul „reacționarilor”, stîngismul oratoric trezește somnolente reflexe fasciste. Pe scurt, rezultatul întregului litigiu (devenit aproape o modă conjuncturală) e creșterea coeficientului de ură din societate. Nu rezolvare, ci intensificare a crizei.

Subiectul e amplu și suprasaturat de nuanțe. Ar fi loc pentru zeci și zeci de pagini, ceea ce nu ne putem permite, într-o simplă (și tristă) rubrică de gazetă. Am comenta, perplecși, analiza titlului Zece negri mititei (dar nu cum o face un publicist de la Adevărul, care, de la înălțimea edificării sale, îl ceartă „subtil” pe Andrei Cornea: „Zece jidani mititei ți-ar fi convenit? Adică: voi, «jidanii», nu suportați să fiți călcați pe coadă, dar de alții nu vă pasă!”. Pe scurt: cu antisemitismul pe antirasism călcînd. Deștept băiat! Și principial! Și consecvent!).

Dacă aș mai avea loc și condei, aș pune în discuție și titluri ca Roșu și negru al lui Stendhal și m-aș distra speculînd asupra „rasismului” lui Shakespeare din Neguțătorul din Veneția și din Othello. (Chestie complexă: maurul ajunsese, totuși, general în armata venețiană! Însă o omoară pe Desdemona, ceea ce sugerează răutăcios că „negrii” sînt criminali. E drept, nici să-l fi omorît Desdemona pe el n-ar fi fost ce trebuie: ar fi fost o dovadă clară a rasismului ei!) Pe-aici, prin Europa de Est, sîntem destul de obosiți să amestecăm ideologia cu artele, pentru a „face dreptate” claselor asuprite de oligarhi nemiloși… Am trăit destule decenii sufocați de propagandă. Revenirea la „militantism” ne deprimă…

Concluzie comprimată: a te răfui cu discriminările de orice fel e legitim și necesar. Dar a o face manevrînd dreptatea ca pe o unealtă ideologică cochetă, ca pe un ornament egolatru, interesat politic și mediatic, ca pe o bombăneală gregară, e a rata ținta, a duce în derizoriu și malformație o problemă care merită mai multă inteligență și o sănătoasă măsură.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.