Alegeri 2009 (şi 2014…)

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Avanpremieră jpeg

În zilele din urmă, tot soiul de inşi care mă detestă au invocat, ca probă a „slugărniciei“ mele, articolul de mai jos, scris în preajma alegerilor din 2009. Toţi aleg, cu o obosită rea-credinţă, un anumit paragraf, din care rezultă că am susţinut-o, la alegerile europarlamentare, pe Elena Băsescu (carevasăzică, sînt mai rău decît Beligan). Las cititorilor libertatea să decidă, citind tot textul, dacă, într-adevăr, de „susţinere“ era vorba.

Dar, dincolo de meschinăria acestui incident, republic articolul ca pe o dovadă că avem, în preajma alegerilor de-acum, aceeaşi situaţie ca acum cinci ani şi mă tem, ca întotdeauna…

În societatea românească, s-a răspîndit ideea că politica nu poate fi domeniul binelui deplin, ci doar acela al răului cel mai mic. Pînă la un punct, împărtăşesc această specie de relativism. Sînt de acord că cine umblă în zona politicului cu absoluturi crîncene cere binelui imanent mai mult decît poate da. Nu există paradis terestru, nu există cetatea ideală, decît în minţile înfierbîntate ale unor vizionari utopici, dintre cei care vor să te facă fericit cu forţa, cerîndu-ţi, eventual, viaţa ca preţ echitabil. Adeziunea entuziastă la un partid sau la un politician, idolatrizarea unei fracţiuni a elitei conducătoare mi se par, de aceea, forme greu suportabile de naivitate isterică. Trebuie, fireşte, să compari, să alegi, să preferi, dar să o faci ştiind întotdeauna că te mişti pe un teren al aproximaţiei, al imperfecţiunii lumeşti. 

Aşteptările nu trebuie să depăşească rezonabilul, simpatiile nu trebuie să devină pasiuni. Pe de altă parte, între a căuta răul cel mai mic şi a căuta cel mai mare bine posibil e o nuanţă decisivă. „Cel mai mare bine posibil“ nu e echivalent cu „răul cel mai mic“. „Cel mai mare bine posibil“ e un bine relativ şi, deci, e o versiune a binelui, în vreme ce „răul cel mai mic“ rămîne o specie a răului: e un rău, fie el şi relativ. 

Or, noi ne-am învăţat să căutăm nu cele mai bune soluţii posibile: ne mulţumim, prematur, cu cele mai puţin rele şi scoatem, astfel, din cursă calitatea reală, emulaţia productivă. Resemnarea devine, astfel, singura noastră strategie politică. Socotim că Iliescu e mai puţin rău decît Ceauşescu şi îl alegem. Socotim, apoi, că Emil Constantinescu e mai puţin rău decît Iliescu şi îl alegem. Vine şi momentul în care socotim că Iliescu e mai puţin rău decît Vadim Tudor şi îl alegem. În sfîrşit, socotim că Traian Băsescu e mai puţin rău decît Adrian Năstase şi îl alegem. De fiecare dată, acţionăm la nivelul minimei rezistenţe. Nu căutăm o a treia variantă, cu adevărat bună. „Dar n-avem niciodată o a treia variantă, n-avem de unde alege“ – va spune electorul dezabuzat. Şi e adevărat că scena noastră politică nu e preocupată să formeze şi să propună candidaţi consistenţi. Dar dacă ar face-o, sîntem oare pregătiţi să votăm astfel de candidaţi? Nu acceptăm oare prea uşor ceea ce ne oferă, de fiecare dată, măruntele calcule de conjunctură ale partidelor? Ceea ce vreau să spun e că trebuie să ne reevaluăm comportamentul politic şi reflexele electorale. „Răul mai mic“ nu e neapărat „mai bun“. Constantinescu nu e bun pentru că e mai bun decît Iliescu, Băsescu nu e bun pentru că e mai bun decît Năstase. 

„Mai bun“ nu e decît cel care e cu adevărat mai bun. Cel preferabil nu prin contrast, ci prin calibrul său propriu, prin înzestrările sale reale, prin comparaţie cu alţii la fel de buni. Cu alte cuvinte, nu vreau un preşedinte mai bun decît contracandidaţii săi de ocazie. Vreau un preşedinte la fel de bun, cel puţin la fel de bun ca omologii săi de prin alte ţări sau din alte vremuri. Nu vreau pe cineva mai bun decît Becali sau decît Năstase. Vreau pe cineva care să semene cu Richard von Weizsäcker, sau cu Arpad Göncz, sau cu Vaclav Klaus (dacă nu cu Havel). Sînt prea pretenţios? De ce n-aş fi? Poate că dacă ar exista cerere pentru aşa ceva, „piaţa“ ar sfîrşi prin a furniza şi oferta corespunzătoare. Dar la noi nu există cerere. Noi vrem ori tătici, ori băieţi de comitet, ori pe te miri cine, de vreme ce tot nu contează. Totul e să fie „un rău mai mic“. Adică o versiune mai uşor digerabilă a precarităţii... 

Participarea domnişoarei Elena Băsescu la alegerile pentru Parlamentul European a fost comentată nervos în presa noastră ca fiind o expresie „tipic autohtonă“ a „nepotismului“. Din punctul meu de vedere, e un diagnostic greşit. Ar fi fost nepotism dacă domnişoara Băsescu ar fi fost numită ministru sau ar fi căpătat, sub preşedinţia tatălui său, o demnitate publică. În aparatul de la Cotroceni, de pildă. Altfel, e pur şi simplu nedrept să interzici copiilor de politicieni să-şi construiască propriile cariere politice. Filiaţia nu trebuie să fie un blestem, o condamnare la penumbră şi anonimat. Problema domnişoarei Băsescu nu e Traian Băsescu. Problema stă în insuficienta ei calificare pentru rolul pe care şi l-a asumat. 

Problema stă în faptul că nu stăpîneşte încă limba română. Că vrea să treacă direct şi pripit de la debut la consacrare. Că nu îşi ia răgazul de a creşte. Că nu e stingherită de disproporţia dintre competenţa şi experienţa ei (politică şi de viaţă) şi calitatea de reprezentant al unei ţări întregi într-o instituţie internaţională de prestigiu. Dar asta n-are de-a face cu Traian Băsescu decît, cel mult, în postura lui de pedagog şi tată de familie. În fond, pînă la urmă, chiar şi domnişoara Băsescu e nevinovată. Nici ea, nici Vadim Tudor, nici Gigi Becali nu s-au insinuat furtiv în Europa: au fost aleşi. Democratic, carevasăzică. Pe bază de competiţie. Şi asta pentru că la vot nu s-au dus decît „adepţii“. Iată de ce am pledat şi pledez pentru votul obligatoriu. Dar cînd o fac, mi se spune că vreau reinstaurarea comunismului. Foarte bine! Să ne bucurăm că, evitînd sumbrele vremuri ale dictaturii, am reuşit să trimitem la Bruxelles floarea intelighenţiei autohtone. Bravos! N-am murit degeaba!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.