Absurzi de-a dreptul

Publicat în Dilema Veche nr. 897 din 17 – 23 iunie 2021
Frica lui Putin jpeg

În ultimul timp s-a reluat controversa despre OZN-uri și extratereștri. Se pare că Pentagonul – instanță greu de contrazis chiar și de scepticii profesioniști – pretinde că au rămas consemnate în arhive numeroase fenomene zburătoare neexplicate, ba chiar inexplicabile în termeni omenești.
Există extratereștri și ei sînt printre noi – iată deci prima știre pe care v-o dau, și eu cred că ea este îmbucurătoare: într-adevăr, gîndiți-vă numai cîte lucruri noi și minunate am putea învăța de la ființe în mod evident mult superioare nouă, de vreme ce ele au ajuns la noi și nu noi la ele. Există însă și o a doua știre, mai puțin fericită: e puțin probabil să ni se arate și să se anunțe, la o conferință de presă organizată, de exemplu, cu ocazia vreunui summit G7 sau la Consiliul de Securitate ONU, ceva de tipul: „Noi sîntem, am venit cu multă cheltuială tocmai din sistemul Sigma Sagitarii și ne cheamă cutare și cutare. Bucuroși de oaspeți?”. Pur și simplu nu cred că vor face asta nici acum, nici pe termen scurt, mediu și lung. De ce? Simplu. Fiindcă nu ne înțeleg deloc, fiindcă nu pricep nimic aproape din ce este omul, ce vrea el pe lume și de ce face el ceea ce face. De cînd ne cutreieră planeta (au așteptat cică vreo 30.000 de ani să ne deșteptăm puțin la cap) ne studiază și pricep din noi tot mai puțin. Și atunci, se tem să intre în contact cu noi. Înțelept, nu?

„De unde știu eu asta?“, întrebați. E o deducție, ce-i drept, dar foarte logică. Vezi mai bine cînd ești aproape de obiectul cercetat decît cînd ești departe de el. Noi sîntem mult mai aproape de noi înșine decît sînt ei de noi. Or, noi înșine nu ne înțelegem pe noi. Atunci, cum ar putea ei – atît de departe de noi nu numai fizic, dar și biologic și moral – să aibă șansa de a ne înțelege? Dar poate veți contesta faptul că am rămas și sîntem o enigmă pentru noi înșine? Nu e cazul. Să luăm un exemplu simplu, ca să vă demonstrez că am dreptate.          

Sînt sentințe, îndemnuri, fraze, chiar mici texte foarte celebre, pe care toți le învățăm, le cităm necontenit, le menționăm pe nume, de cele mai multe ori le cunoaștem și le venerăm autorul, precum „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, „Cunoaște-te pe tine însuți”, „Nu produce suferință nici unei ființe” ori chiar „Proletari din toate țările, uniți-vă”. Or, nimeni aproape nu le aplică în practică: nimeni nu-și iubește aproapele nici pe sfert cît pe sine; nimeni, cu excepția unor nebuni, nu se străduiește cu cunoașterea de sine; mai toți producem suferință, ba chiar adesea intenționat și în cantitate mare; în sfîrșit, chiar proletarii, dacă mai există pe undeva, sînt, au fost și vor fi cît de poate de dezuniți, oricît ar suspina bătrînii internaționaliști. În schimb, să luăm micul îndemn anonim și anodin „Spală-te pe dinți zilnic“. Toți sau o majoritate cel puțin îl aplicăm regulat. Nu se scriu cărți, tratate depre asta, nu se înființează și desființează secte și biserici, nu se țin predici, nu se fac războaie sfinte despre spălatul pe dinți, nu vin profeți în numele lui, așa cum e cazul cu iubirea aproapelui sau unirea proletariatului. „Păi, dacă exhortațiile din cărțile celebre, cu autori mari și răscitite, cad în vid, cred că spun savanții extratereștri, de ce le citesc, citează și menționează continuu oamenii ăștia? Invers, dacă pe celelalte, precum spălatul pe dinți, le practică regulat, de ce nu vorbesc continuu despre ele, de ce nu le menționează cu deferență autorul, de ce nu comentează biografia aceluia și nu o învață la școală ori n-o recită la slujbele religioase etc.? Așa-i că-s stranii oamenii?“

Îngăduiți să luăm un exemplu local: aud pe surse că extratereștrii ar fi comandat un sondaj de opinie prin care se cerceta cîți români auziseră de filozoful Gabriel Liiceanu. Destul de mulți, a sosit răspunsul. (Nu mi-au dat cifre.) O nouă întrebare cerea ca aceia care auziseră de Liiceanu să indice, cu titlul, cel puțin un text al acestuia. Marea majoritate au menționat destul de repede unul: Apelul către lichele (din 30 decembrie 1989, din revista 22) republicat în multe ediții, retransmis în fel și chip, discutat, anunțat, reluat, pus pe site-uri, blog-uri și pe audiobook-uri, oricum menționat mereu chiar și după mai bine de treizeci de ani. Și s-a constatat că oamenii, chiar fără a-l fi citit mulți dintre ei, cam știu despre ce e vorba în el, că îl admiră, iar la întrebarea „Știți cine este autorul Apelului către lichele?“, un număr destul de mare știu să răspundă „Liiceanu”, chiar dacă altceva nu mai știu nimic. Dimpotrivă, nimeni dintre ei n-are habar cine a inventat spălatul pe dinți.

Toate bune, numai că nu trebuie să fii extraterestru ca să constați că, în timp ce aproape toată lumea se spală conștiincios pe dinți în fiecare zi, aproape nici o lichea n-a urmat niciodată îndemnul filozofului de a se manifesta mai puțin gălăgios în public și de a-și face, fie și prin tăcere decentă, mea culpa. Nici o lichea n-a decis să stea departe de viața publică nici atunci, nici mai tîrziu. Adică nici o lichea n-a decis vreodată să nu mai fie lichea. Dimpotrivă, lichelele au crescut în număr, putere și aroganță imediat după publicarea Apelului (pe care, de altfel, multe l-au lăudat nu o dată sub raport literar) și apoi s-au reînnoit generațional, proliferînd. Așadar, avem un Apel despre care cei mai mulți concetățeni – lichele ei înșiși ori nu – au auzit și, chiar dacă nu l-au citit, știu destul de bine la ce se referă; mai mult, pe care îl admiră și-l socotesc îndreptățit ca îndemn moral, atunci și acum; și totuși, aproape nimeni vizat nu l-a urmat nici pe atunci, nici mai tîrziu, și e cam sigur că nu e nici o șansă ca el să fie urmat în viitor și să vedem lichelele sfiindu-se deodată, după o lectură temeinică a Apelului, de lichelismul lor. Pe scurt, și Apelul, ca și alte maxime morale, s-a dovedit celebru și inutil.

Dacă noi totuși ne-am obișnuit cumva cu paradoxul ăsta, puteți fi siguri că extratereștrii – inteligențe depline cum sînt – nu reușesc să se împace cu gîndul că nu ne pot descifra. Desigur, sînt multe lucruri care îi încremenesc de uimire în OZN-urile lor cînd ne examinează, dar cel indicat de mine aici pare să fie unul dintre cele mai importante și el îi ține la distanță de noi.

Așa că întîlnirea de gradul zero se amînă indefinit. Și vina o avem noi, oamenii: pentru orice inteligență superioară și autentică sîntem imposibili, incalificabili, indescrifrabili – asta, ca să nu spun absurzi de-a dreptul.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.