Abandonul Lunii

Publicat în Dilema Veche nr. 805 din 25-31 iulie 2019
Frica lui Putin jpeg

Retrospectiv, după cincizeci de ani de cînd primul om care a pășit pe Lună și după patruzeci și șapte de cînd ultimii doi astronauți au făcut același lucru (Apollo 17), nu putem spune, cel puțin din punctul de vedere al generațiilor noastre, decît asta: „Ce inutilitate!“ Căci dincolo de interesul strategic de atunci, de ambiția americanilor de a-i depăși pe ruși în programul spațial și de iluziile mai mult sau mai puțin SF de acum o jumătate de secol, expedițiile pe Lună n-au servit la aproape nimic, mai exact la aproape nimic care nu s-ar fi putut face și altfel, cu o cheltuială și cu riscuri mult mai mici. Cred că în istoria omenirii, pur și simplu, nu există vreo altă mare aventură colectivă care să fi stîrnit atîta entuziasm și care să se fi dovedit apoi la fel de inutilă și de infructuoasă. Închipuiți-vă, spre comparație, că după Columb și Amerigo Vespucci, în cîțiva ani, expedițiile spre America s-ar fi oprit, că nici spaniolii, nici portughezii, nici ceilalți europeni n-ar mai fi arătat nici un interes pentru Lumea Nouă. Așa-i că e de neimaginat? Firește, America atrăgea, vrăjea, captiva, declanșa pofta de înavuțire, de dominare, ba chiar și de evanghelizare. Era un univers imens de cunoscut și de exploatat fie și pentru aurul și argintul său, dar apoi, imediat, și pentru plantele și animalele sale, dar și (la bine și la rău) pentru umanitatea sa și, în final, pentru putința de a-l coloniza. Dimpotrivă, Luna s-a dovedit a fi (ceea ce se știa destul de bine dinainte) o adevărată nelume: complet aridă, fără apă, fără aer și, desigur, fără pic de viață. Singurul lucru frumos pe Lună pare să fi fost imaginea Pămîntului, așa cum e văzut pe cerul negru, lunar. Dar să parcurgi 300.000 de kilometri cu riscuri (amintiți-vă de Apollo 13) și cheltuieli enorme numai ca să-ți admiri casa devenea un exercițiu narcisist, mai ales de cînd roboții pot face același lucru.

Expedițiile cosmice cu oameni pe Lună au fost deci repede abandonate (asta pentru a nu mai vorbi despre planurile cvasiutopice de a călători pe Marte, ba chiar și de a coloniza această planetă), în schimb numeroasele expediții ale unor capsule-roboți care au explorat planetele învecinate sau îndepărtate, care au cercetat atmosfera lui Jupiter, inelele lui Saturn și sateliții lui Uranus, ba s au îndepărtat și mai mult, ajungînd pînă spre limitele sistemului solar, s-au dovedit extrem de fructuoase științific și cu foarte mult mai ieftine și mai lipsite de riscuri decît eventuale expediții cu oameni. Tehnologia sateliților – militari sau civili – s a dezvoltat enorm și ea în această jumătate de secol (vezi GPS-ul de care ne folosim în fiecare zi în mod curent), iar astronauții au fost păstrați pentru SSI, ceea ce nu mai declanșează nici un entuziasm și abia dacă produce o mică notiță la știri.

Dar, veți spune, trebuia mers pe Lună pentru motive simbolice, și la asta nici o mașină n-ar fi putut și n-ar putea înlocui omul. De acord. Dar asta nu înseamnă că inutilul și chiar frustrarea sînt mai mici, odată simbolistica realizată: căci abandonul expedițiilor umane pe Lună face cu atît mai improbabilă orice altă deplasare umană în spațiu mai departe. Dificultățile și costurile pentru a duce oameni pe Marte și a-i aduce înapoi sînt enorme, asta pentru a nu ne referi la călătoria spre planetele și sateliții îndepărtați ori la planetele stelelor celor mai apropiate. Dacă măcar am suspecta că pe Marte există viață, ca să nu mai vorbim de „marțieni“, riscul și costurile ar merita; dar capsulele, roboții și „roverii“ n-au găsit deocamdată nimic care să indice o reală probabilitate de acest tip. Desigur, sistemul solar, cu planetele și lunile acestora, e plin de numeroase minunății: inele, sateliți înghețați, mări de metan lichid, furtuni de o forță enormă și cîte și mai cîte. Dar ceva care să ne semene, fie și pe departe, pe foarte departe (măcar cît de departe e microbul de om), pesemne că nu există. Sigur, unicitatea noastră și poate chiar a vieții în sistemul solar nu înseamnă și unicitatea acestora în Univers. Dar cum să confirmi ipotezele? Imensitatea spațiului galactic și imposibilitatea de a depăși viteza luminii par să constituie limite naturale în calea explorărilor stelare, ca să nu mai vorbim despre limitele tehnologiilor de azi și din viitorul previzibil.

Programul Apollo, în pofida măreției lui intrinseci, s-a dovedit așadar inutil. S-o admitem deschis. Dovadă că a fost abandonat înainte de finalizare și n-a mai fost reluat de atunci. (Pesemne că abandonarea sa a contribuit la a stimula imaginația conspiraționistă a unora care neagă pur și simplu că omul a fost pe Lună.)

În vechime, Luna era socotită o divinitate; i se închinau temple și i se adresau rugăciuni. Alături de alte planete se credea că mersul și fazele sale au o influență decisivă asupra destinului omului. Poeții compuneau poeme, unde o invocau. Mai tîrziu, scriitorii SF (precum H.G. Wells) o populau cu civilizații bizare, oglinzi deformate ale umanității noastre. În fine, ­Neil Armstrong și cei care l-au urmat și-au lăsat pentru milenii de aici înainte urmele bocancilor lor în praful selenar. Dar între timp s-a terminat: nu mai invocăm Luna, n-o mai visăm, nu-i mai adresăm rugăciuni și bineînțeles n-o mai călcăm cu bocancii: paranteza „omul pe Lună“ s-a închis. Nici măcar poeții nu mai obișnuiesc – dacă nu vor să dea dovadă de o totală lipsă de gust – să scrie poezii „cu lună“. Pe cerul metropolelor noastre, abia dacă o mai observăm uneori ieșind palidă de după un bloc – „omorîtă“ de iluminatul stradal și de strălucirea multicoloră a reclamelor. Eclipsele ei nu ne mai sperie de foarte multă vreme, ba nici măcar nu ne mai preocupă altfel decît ca să admirăm timp de un minut precizia predicției lor. Pe scurt, am abandonat-o aproape cu totul. Abia dacă, din loc în loc, vreun cîine se mai trezește să o latre…

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Reacţii după şedinţa foto a lui Brad Pitt pentru GQ Magazine: „Arată ca un cadavru”
Desemnat în anii '90 cel mai sexy bărbat în viaţă de revista People, actorul Brad Pitt şi-a şocat fanii cu cea mai recentă şedinţă foto realizată pentru revista GQ, mai mulţi internauţi comentând că arată ca un cadavru.
image
Lacul căutat de zeci de mii de turişti pentru tratamente s-a colorat în roz. Explicaţiile cercetătorilor VIDEO
Pe lângă culoare, lacul emană şi un miros neplăcut. În fiecare an, aici vin zeci de mii de turişti la tratament. Specialiştii vin cu explicaţii.
image
CTP ne trezeşte la realitate: „Popovici? Dar de ce să mă simt mândru?“
Cristian Tudor Popescu a comentat, în stilul său caracteristic, performanţa lui David Popovici la Mondialele de nataţie, unde sportivul de 17 ani a cucerit două medalii de aur.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.