A sta la televizor

Publicat în Dilema Veche nr. 194 din 28 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu toată lumea "stă" la televizor. Unii se uită la două-trei emisiuni şi apoi pleacă. Cu alte cuvinte, unii încasează tot, alţii aleg. Din punctul meu de vedere, exponenţii celei de-a doua categorii sînt publicul adevărat, publicul preţios, care trebuie avut în vedere de posturile serioase. Nu a face rating ar trebui să conteze, ci a fi pe lista de opţiuni constante ale unui public selectiv, exigent, degustător. Dar, aşa cum există lectura-viciu, ai cărei împătimiţi devorează tot, fără discernămînt şi fără reflexie, aşa cum există erotismul vicios, care aspiră să consume toată populaţia feminină, într-o precipitată exaltare a cantităţii, există şi telespectatori vicioşi, care stau dinaintea micului (dar suveranului) ecran cu orele, de la buletinul de ştiri pînă la incontinenţele nocturne ale famelicului Dan Diaconescu. Aceştia constituie, după mine, falsul public de televiziune, publicul vegetal, decerebrat, nevrotic. Dar e, totodată, publicul majoritar. Prin urmare, la el se gîndesc constructorii de programe, el decide ce "se dă", el garantează succesul sau căderea. Într-un anumit sens, tema tuturor posturilor de televiziune pare să fie următoarea: cum să facem ca aceia care stau şase ceasuri pe zi la televizor să stea opt, sau măcar să nu coboare la cinci. Avem un public pasiv? Să-l facem şi mai pasiv. Avem un public leneş? Să-l facem inert. Să avem doar grijă ca atunci cînd aţipeşte de tot, să-l scuturăm abil cu ceva "tare", atît cît să întredeschidă pleoapa. Ideal e telespectatorul imobil, cel care face din fotoliul propriu centrul tuturor activităţilor domestice: mănîncă la televizor, doarme la televizor, se ceartă la televizor ş.a.m.d. Spunem "a sta la televizor" şi nu mai percepem subtextul de paralizie al acestei îndeletniciri. E "consum" în varianta lui cea mai statică, mai placid "receptivă", mai tîmpă. La teatru sau la cinema trebuie "să te duci", "să mergi". Imperativul lecturii e: "Ia şi citeşte!" ("Tolle, lege!"). Există, e drept, "a sta de vorbă" sau "a sta pe gînduri". Dar în ambele cazuri e vorba de condiţia preliminară a unui act. A sta de vorbă e a intra în mişcarea dialogului, a schimbului de idei şi, eventual, a contradicţiei. A sta pe gînduri e a bloca orice agitaţie exterioară, pentru a da frîu liber dinamismului, plin de tensiune şi de neprevăzut, al reflexivităţii. A sta însă la televizor e, pur şi simplu, a sta, a-ţi diminua maximal prezenţa, a te abandona unui confort fără arderi, fără investiţie personală, fără riscuri. Pasivitatea e reduplicată, adesea, şi printr-o altă "figură" a inacţiunii: "stai şi te uiţi". Faţă de "a privi", care implică atenţie, in-specţie, ofensivă sfredelitoare, "a te uita" e dezangajant şi flasc. A te uita e, tocmai, a te abţine să intervii, a refuza să participi, a sta deoparte, pe scurt, a nu face. "Te uiţi şi cîştigi!" - suna, acum cîtva timp, un slogan al PRO TV-ului. Cu implicaţia: "cîştigi fără să faci nimic!". De fapt, "cîştigul" nu e, în acest caz, decît un fel de a nu pierde. Nu pierzi energie, nu pierzi ceea ce se pierde, de regulă, atunci cînd pui umărul, cînd intri în joc. Eşti pacientul unui cîştig prin absenţă: ieşi în avantaj, fără să ieşi mai bogat. Telespectatorul de acest tip seamănă cu cel care transmite ştirile, citindu-le pe prompter: el reproduce mecanic, cu un surîs abstract, un text care nu-i aparţine, pe care îl înţelege numai pe jumătate şi pe care îl uită de îndată ce l-a citit. O singură "mişcare" e încurajată de statul la televizor: cea mijlocită de telecomandă. O invenţie genială pentru a combina somnolenţa cu nerăbdarea. Stai şi alergi. Posibilitatea de a tatona indefinit devine incapacitate de a te fixa. Te uiţi şi nu vezi. Te uiţi cu degetele, ca într-un suprarealist exerciţiu de lectură Braille. Televizorul se întoarce, paradoxal, împotriva lui însuşi: toate programele devin simultane şi sucombă, ca amestecul tuturor culorilor, într-un gri mat. Telemania e, între altele, şi un antrenament perfid pentru demisia civică: un mod de a lipsi din spaţiul cetăţii. Dar ăsta e un alt subiect. Deocamdată, mă duc să stau puţin la televizor.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

adrian minune si bobi interlopul
Lumea interlopă este în doliu! Bobi a lui Ghioală a murit la 71 de ani. Adrian Minune, devastat de veste: „Îmi pare foarte rău”
Lumea interlopă din București este în doliu după moartea lui Stan Iancu, cunoscut drept Bobi a lui Ghioală, unul dintre numele cunoscute ale lumii interlope din Capitală în anii '90 și la începutul anilor 2000. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, iar vestea dispariției sale a provocat
image png
Brașovul a dat startul sărbătorilor de iarnă! Bradul spectaculos de 26 de metri a ajuns în Piața Sfatului. Când se deschide Târgul de Crăciun
Atmosfera sărbătorilor de iarnă începe să se instaleze în Brașov, unul dintre cele mai îndrăgite orașe din România în perioada Crăciunului. Bradul natural care va domina în următoarele săptămâni Piața Sfatului a fost adus în centrul istoric.
pompa-benzina carburanti
Prețurile carburanților vineri, 6 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în stațiile din marile orașe din România
Șoferii care alimentează mașinile vineri, 6 noiembrie, trebuie să scoată din buzunar, în medie, 9,90 lei pentru un litru de benzină și 10,89 lei pentru unul de motorină. Prețurile diferă însă în funcție de oraș și de stația de alimentare.
Petrol și alianțe la Hormuz png
Pacea se negociază, războiul se asigură: cine face jocurile în Orientul Mijlociu (ultimele evoluții)
În timp ce Washingtonul urmărește banii Iranului, Arabia Saudită își caută garanții militare, Turcia își extinde influența, iar piețele petroliere se grăbesc să creadă că pericolul a trecut.
Black Friday
Black Friday 2026. Cele mai importante oferte și reduceri: de la electronice și haine la cărți și cosmetice
Black Friday 2026 are loc vineri, 6 noiembrie, iar peste 250 de magazine din România au pregătit campanii speciale, cu reduceri care ajung până la 90%.
Protest Franta noiembrie (1) jpg
Proteste de amploare în Franța! Aproape 600.000 de oameni au ieșit în stradă, un record de la începutul manifestațiilor
Franța a fost paralizată de o amplă mișcare de revoltă socială, ziua de joi marcând cea mai masivă participare populară de la debutul noului val de tulburări declanșat în luna septembrie.
47326 577x1024 jpg
Mașină mistuită de flăcări pe Autostrada Moldovei A7. Autoturismul a ars în proporție de 90%
Un autoturism a luat foc vineri dimineață, pe Autostrada Moldovei A7, în zona ieșirii spre Căiata, la kilometrul 117. În urma incendiului, mașina a ars în proporție de aproximativ 90%, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea.
gabriela cristea instagram jpg
Gabriela Cristea, adevărul despre viața după retragerea din televiziune. Câte ore muncește acum vedeta
Viața Gabrielei Cristea s-a schimbat considerabil după ce a renunțat la cariera în televiziune, decizie despre care a vorbit în repetate rânduri. Deși mulți ar putea crede că vedeta are acum un program mai relaxat și mai mult timp liber, realitatea este diferită. Prezentatoarea a dezvăluit că are zi
NIBIRU Retrograde Festival Crowd jpg
Lil Uzi Vert vine la Beach, Please! 2027. De Black Friday, Beach, Please! și festivalurile NIBIRU pun vara la vânzare de la 1 leu, pe eMAG
850 de abonamente și bilete la 1 leu, oferte pentru șase festivaluri și un livestream special cu Selly, invitați și sport extrem: pe 6 noiembrie, planurile pentru vara 2027 încep de la ora 08:00.