A mînca sănătos

Publicat în Dilema Veche nr. 956 din 4 – 10 august 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Din cînd în cînd, pe diferite posturi de televiziune sînt invitaţi experţi în materie de dietă. Mă uit cu mare atenţie, pentru că silueta e una din utopiile durabile ale vieţii mele. Dar nu numai silueta. Dincolo de cura de slăbire, aspir la regimul sănătos, hiper-igienic, garant al tinereţii fără bătrîneţe. Pe de altă parte, sînt ineducabil. Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray. Am încercat tot soiul de acrobaţii alimentare, de la Scarsdale la Montignac (cu încurajatoarea sa formulă „Mănînc, deci slăbesc!”), am experimentat şi excesul, şi (mai rar) inaniţia. Nimic! Drept care urmăresc diet-etica televizată cu interes, dar fără iluzii. Rezultatul este însă paradoxal: cu cît văd mai mulţi fanatici ai abstinenţei sau ai feluritelor monomanii salvatoare, cu atît devin mai sceptic şi mai pofticios. „Specialiştii” nu reuşesc să mă convingă: sînt prea siguri de competenţa proprie şi de eficacitatea reţetelor lor. Au un entuziasm inuman pentru înfrînare, o euforie suspectă a retenţiei. Se mobilizează cu toţii pentru a discredita plăcerea, avînd, în acelaşi timp, aerul că îţi oferă bucurii ascunse, ştiute numai de ei şi de adepţii lor. Nu ţin minte nume. Există şi genul atletic, muşchiulos, care recomandă o viaţă sportivă, şi genul famelic, uşor neras, cu o sclipire neliniştitoare în ochi, care pledează pentru crud şi fibros. Există şi medici propriu-zişi, în general mai rezonabili, dar şi personaje amfibii, pe jumătate medici, pe jumătate vraci, de la care te poţi aştepta la orice. (Am văzut cîndva, pe inenarabilul OTV, o doamnă specializată în teoria şi practica clismei, ambele expuse frugal, cam în patru ore, sub privirile ghiduş-somnolente ale patronului Diaconescu.) Trec peste inconsecvenţele spectaculoase ale dieteticii moderne care, de la an la an, îşi modifică discursul, fără complexe: untul e cînd bun, cînd rău, vinul roşu e cînd mai bun, cînd mai rău decît vinul alb, untura e cînd bună, cînd rea, fructele cînd bune, cînd periculoase, lactatele – cînd paradiziace, cînd riscante, uleiul de măsline cînd bun (pentru greci şi italieni), cînd rău (pentru continentalii nemediteraneeni). Teoriile mi se par la fel de bezmetice ca şi sfaturile concrete. Cineva spune, de pildă, că a bea lapte după faza alăptării infantile (cînd suptul e legitim) e a face ceva contra naturii. Altcineva concede că se pot mînca sarmale, cu condiţia să fie nefierte. Un mic dejun sănătos e descris în termeni, după mine, apocaliptici: bei, la trezire, un litru şi jumătate de lichid, după care înghiţi patru mere, două pere, trei portocale, patru kiwi şi două banane! Nu pot decît să anticipez o devastatoare colită. Şi să întreb, cu inocenţa copilăriei: de ce? Ce vor să facă toţi aceşti experţi cu preţiosul timp cîştigat prin autoflagelare alimentară? În cel mai bun caz, o să trăiască mult numărîndu-şi merele matinale.

La sfîrşitul unui film documentar despre dietă, am văzut, cîndva, un ţăran cretan de 92 de ani dezvăluind, laconic, secretul longevităţii sale: „Nu mănînc decît trei lucruri: berbec, brînză şi rachiu”. „Şi cu vegetalele cum rămîne?” „Alea sînt pentru capre!”

(La fel de perplex, obsedat, plictisit și nervos ca de cînd mă știu...)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

gigi becali foto prosport webp
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Votul obligatoriu în România: soluție pentru absenteism sau amenințare la adresa democrației?
În jur de 20 de țări din lume impun votul obligatoriu, absența la urne fiind sancționată cu amenzi sau restricții legale. Sociologii susțin însă că astfel de măsuri ar fi nu numai nepotrivite în cazul României, ci și dificil de realizat.
durere genunchi jpg
Băutura delicioasă, făcută în casă, care îmbunătățește sănătatea articulară și combate durerile de genunchi
În loc să te bazezi exclusiv pe calmante sau tratamente medicamentoase, există și o alternativă simplă, naturală și gustoasă: un baton nutritiv preparat acasă, plin de ingrediente cu efecte antiinflamatoare care acționează din interior pentru a susține sănătatea articulațiilor.
Grădinărit ecologic  Sursa Freepik (2) jpg
Cum transformăm curtea într-o grădină ecologică. Ghidul specialiștilor pentru începerea unei culturi bio
O grădină bio poate fi o sursă sigură de hrană sănătoasă, dar și un loc de relaxare și de reconectare cu natura. Specialiștii în agricultură ecologică oferă câteva sfaturi prețioase pentru reușita unor astfel de inițiative.
elevi clasa    foto theodora trusca (1) jpeg
Sondaj. Top 10 probleme identificate în școală de părinții elevilor. „Simt școala din ce în ce mai departe, din păcate”
Federația Asociațiilor de Părinți din România – EDUPART a dat publicității un sondaj realizat cu participarea a peste 20.000 părinți, din majoritatea județelor țării. Răspunsurile oferite pot constitui un punct important de plecare în discuțiile cu factorii de decizie.
image png
Te duci la culcare flămând? Cel mai comun obicei de slăbit sau capcana silențioasă care te îngrașă
Te-ai obișnuit să sari peste cină în speranța că vei slăbi? Ai auzit că „nu e bine să mănânci după ora 18”? Mulți adoptă acest comportament crezând că este o strategie eficientă de control al greutății.
Gianina Petrescu 12 foto arhiva personala jpg
Cel mai longeviv manechin din România. „Frumusețea nu are vârstă, iar feminitatea evoluează, nu dispare”
În vârstă de 44 de ani, Gianina Petrescu, deţine un adevărat record de longevitate în lumea modei din țara noastră: este manechin de la vârstă de 14 ani, având practic peste 30 de ani de modelling. Gianina are numeroase titluri de miss în carieră.
image png
Ce se întâmplă dacă bei un smoothie de banane în fiecare zi la micul dejun și care sunt beneficiile sale?
Diminețile sunt tot mai agitate, iar mulți dintre noi căutăm soluții rapide, dar sănătoase, pentru micul dejun.
Autostrada cu tuneluri, zona margina in șantier  video Adevărul Daniel Guță mp4 thumbnail png
Marile tuneluri din vestul României prind contur. Imagini spectaculoase de pe șantierul Autostrăzii Lugoj - Deva
Începute în februarie, lucrările de foraje la tunelurile de pe sectorul nefinalizat al Autostrăzii Lugoj – Deva au avansat semnificativ, iar pe șantier sunt mobilizați peste 700 de muncitori. „Autostrada cu tuneluri” trebuie finalizată în 2026.