A convieţui cu imposibilul

Publicat în Dilema Veche nr. 511 din 28 noiembrie - 4 decembrie 2013
Avanpremieră jpeg

Dacă mi s-ar cere o definiţie a dictaturii, aş spune că dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero, lăsînd loc unui procentaj sufocant de imposibil. Pe de altă parte, cînd în spaţiul public totul devine posibil, avem de-a face cu anarhia. Un stat bine alcătuit e unul în care raportul dintre posibil şi imposibil lasă loc şi pentru libertate, şi pentru reguli.

Am trăit, vreme de aproape 40 de ani, într-o dictatură. Posibilul se reducea, în perimetrul ei, la şansa – tot mai firavă – a unei subzistenţe modeste, la cîteva servicii-standard oferite de stat şi la un set de mici libertăţi private, cu condiţia ca ele să nu interfereze cu rigorile instituţionale şi ideologice ale „conducerii“. La toate astea se adăuga o doză importantă de arbitrar, care să producă imprevizibilitate, confuzie şi o perpetuă nesiguranţă. Nu sînt de acord că în anii totalitarismului comunist nu se putea iubi, nu se putea rîde, nu se putea citi şi nu se putea scrie. A existat literatură mare, artă mare, cercetare utilă, dar nu datorită regimului „îngăduitor“, ci în pofida lui. Toată lumea ştia însă că anumite lucruri sînt definitiv imposibile. Filozofii ştiau că nu pot publica lucrări de filozofie antimarxistă, fiecare cetăţean ştia că nu-şi poate programa concedii în Occident, editorii ştiau că nu pot publica Cioran, profesorii ştiau că nu pot vorbi la ore despre Soljeniţîn sau despre exterminările de la Canal, ori despre rezistenţa în munţi a anilor ’50. Toţi ştiau că ziarele sînt pline de minciuni, sau că despre Ceauşescu nu se poate vorbi în public decît encomiastic. În ce mă priveşte, ştiam, de pildă, că nu mă voi putea ocupa niciodată, în mod „oficial“, de istoria sau filozofia religiei, că istoricul de artă medievală trebuie să dea frescelor de la Voroneţ o interpretare materialist-istorică şi nu teologică, că nu pot avea acces la cărţi şi periodice de specialitate decît întîmplător, cu mari dificultăţi şi riscuri.

În aceste condiţii, imposibilul devenea o componentă aproape firească a vieţii cotidiene. Nimic nu te oprea să-ţi imaginezi „ce-ar fi dac-ar fi“, ce ai face şi ce ai scrie „dacă s-ar putea“, cum ai construi mari programe şi instituţii culturale, dacă totul ar fi „normal“. Frustrările se rezolvau, astfel, prin exerciţiul utopiei. Puteai înălţa castele de nisip, pagode de proiecte, cu avantajul că nu aveai cum să te simţi vinovat de nerealizarea lor. De vină era „sistemul“. În mod paradoxal, sistemul era, simultan, un plafon scund, de netrecut, dar şi o bună rampă de lansare pentru salturi euforice în implauzibil şi reverie.

Ani de-a rîndul, am practicat, împreună cu cei apropiaţi, un joc întremător al planurilor „măreţe“ şi de neîmplinit. Constantin Noica se gîndea să scoatem o publicaţie de cultură filozofică (Caietele de la Păltiniş) în care să adunăm, măcar de patru ori pe an, contribuţii autohtone de specialitate. Ştiam foarte bine că, în condiţiile date, era o pură sminteală, dar ne amuzam să facem sumare închipuite ale primelor numere. La un moment dat, alcătuisem „cuprinsul“ unui volum dedicat problematicii simbolului. Autorii avuţi în vedere erau Petru Creţia, Sorin Vieru, Victor Ieronim Stoichiţă, Gabriel Liiceanu şi subsemnatul. Evident, lucrurile au rămas, pînă astăzi, în stadiul de proiect. Aveam, inevitabil, în minte, şi o „acţiune“ editorială. Urma să publicăm o colecţie „paideică“ a „celor o sută de cărţi“, adică să punem la îndemîna publicului interesat (a tinerilor, mai cu seamă) textele fondatoare ale culturii europene, cele a căror „listă“ ne fusese oferită de Noica şi pe care încercam să le parcurgem în discrete seminarii private. Nu lipsea nici ideea, preluată de la maestrul nostru, de a înfiinţa o „şcoală de înţelepciune“, după modelul celei pe care o schiţase el însuşi, cu decenii în urmă, la Andronache, lîngă Bucureşti. Locul noii ctitorii fusese deja identificat, pe un povîrniş păltinişan, de pe traseul plimbărilor zilnice nicasiene.

Iată numai cîteva dintre „imposibilele“ cu care ne-am condimentat viaţa în anii dictaturii: întruchipări translucide ale unei speranţe fără de speranţă, ale unui viitor nerealist, ale unui dans fără corp. „Puncte de fugă“ pe harta pusă dinaintea tuturor de autorităţile vremii. Făceam planuri imposibile, pe fundalul unei dictaturi al cărei sfîrşit era, pentru noi toţi, de neimaginat. Imposibil. Căci dacă exista, pe atunci, o certitudine generală cu privire la ceea ce e imposibil, aceasta era certitudinea că ieşirea din comunism este imposibilul însuşi. Nu ne trecea prin cap să luăm de bun sfatul pe care un antrenor de fotbal îl dăduse tînărului Noica, după ce constatase că proaspătul sportiv renunţase să mai alerge după o minge pasată prea departe de un coechipier: „Noica, dacă nu vei alerga şi după mingi imposibil de prins, nu vei face nimic în viaţă!“ Ieşirea din comunism a fost mereu, pentru noi şi probabil pentru toţi concetăţenii noştri, mingea după care e inutil să fugi… 

Va urma. În articolul de săptămîna viitoare, despre „se poate“.  

Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.
O mare invenție – contractul social jpeg
Sub zodia Balanței
Nu de puține ori, dezacordul dintre CSM și Ministerul de Justiție în legătură cu diferite proiecte legislative a determinat fie blocarea acestora, fie tensiuni mari care au tulburat aplicarea în practică a reglementărilor adoptate de Parlament.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Absenți din istorie
Dezbaterile pe subiectele mari pot fi neplăcute, dar de ele depinde sănătatea unei națiuni. Deocamdată am ales să fim absenți din istorie.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Melancolic, despre democrație
Admit că am fost provocat și de cîteva opinii autohtone, grăbite, simplificator, să constate imaginea „vetustă” a monarhiei în general. Nu pot decît să le doresc „democrație” plăcută...
Frica lui Putin jpeg
Monarhul constituțional (La moartea reginei Elisabeta a II-a)
Și atunci, să spunem că el/ea, monarhul constituțional, este simbolul părții noastre absente, a ceea ce noi nu sîntem, dar poate dorim inconștient să fim, a ceea ce credem că am fost și nu mai putem fi.
AFumurescu prel jpg
Trupurile Reginei; și nu numai
Dacă nu putem fi regi pe dinafară, să încercăm măcar să fim aristocrați pe dinlăuntru. Keep calm and carry on.
Mikhail Gorbachev visits U S  Capitol 1992 LCCN2017646196 jpg
La un (singur) pahar cu Mihail Gorbaciov
În orice caz, campania inițiată sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a avut și rezultate pozitive, oglindite în scăderea consumului de alcool și în creșterea speranței de viață și a ratei natalității.
Iconofobie jpeg
Un personaj familiar
Făcînd bine ingratului, el își (auto)creează un sfidător ascendent moral față de acesta („îți sînt superior, pentru că am puterea de a te ridica, de a te sprijini, lucruri complet inaccesibile ție”).
„Cu bule“ jpeg
„Jupîneasă servită”, „bucătăreasă perfectă”, „funcționar cinstit”
Anunțurile de acum un secol erau mult mai generoase în enumerarea calităților necesare îndeplinirii oricărei meserii, majoritatea privind sîrguința, curățenia și seriozitatea: harnic, vrednic, destoinic, muncitor, curat, liniștit, serios, nevicios, fără vicii.
HCorches prel jpg
În nici un caz zei
Sigur, pentru asta este necesar să traversăm noi înșine acest proces și să ne dăm seama cît avem de lucrat cu noi înșine, cît mai avem de cunoscut despre noi înșine, cît de vulnerabili sîntem, în nici un caz zei.
p 7 WC jpg
Este războiul nuclear inevitabil?
Războiul din Ucraina ne-a reamintit că nu putem evita incertitudinea și riscul. Scopul de a reduce (nu de a suprima), cu timpul, rolul armelor nucleare rămîne la fel de important ca întotdeauna.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul și violența sînt nedespărțite?
Machiajul fotbalului s-a prelins în dîre groase. Bubele sînt tot acolo, bine-mersi. Schimbarea se amînă sine die în patria lui Nihil sine Deo.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Șosele
Din Norvegia, în schimb, mi-aduc aminte banda de asfalt șerpuitoare prin penumbra unor păduri de brad fără sfîrșit, pe care autocarul o parcurgea într-o liniște și cu o constanță sedative, spre un nord crepuscular, aflat parcă dincolo de limita conștienței noastre.

Adevarul.ro

FOS
Forțele pentru Operații Speciale, vârful de lance al Armatei Române, se antrenează „la foc automat” VIDEO
MApN a publicat un material video în care îi prezintă pe operatorii Forțelor pentru Operații Speciale despre care precizează că îşi dedică tot timpul pentru a se menține la cel mai înalt nivel al competenței tactice.
Protest fata de mobilizare in Rusia FOTO EPA EFE jpg
Aliaţi ai lui Putin se declară îngrijoraţi de „excesele” mobilizării
Decizia lui Putin de a ordona mobilizarea militară a provocat proteste în întreaga ţară şi a dus la plecarea în masă a bărbaţilor, provocând ambuteiaje la frontiere şi epuizări de bilete de avion.
Gaspar Gyorgy foto arhiva personala jpeg
Gáspár György, psihoterapeut: „Problemele adulților își au originile în drama propriei copilării“
Gáspár György, un foarte apreciat psiholog român, spune că pentru a avea o viață emoțională sănătoasă trebuie să trecem prin mai multe etape de ne rezolva problemele care ne-au marcat copilăria

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?