Revoluţia din noiembrie şi Marea Şobolăneală

Publicat în Dilema Veche nr. 613 din 12-18 noiembrie 2015
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

Într-un context foarte complicat, în urma unei întîmplări nefericite, la București are loc un sinistru accident, un incendiu într-un club în care își pierd viața cîteva zeci de participanți la un concert rock. Pe fondul emoției profunde, al descoperirii unui lanț de nereguli care antrenează întreaga societate românească, dar și al unei nemulțumiri generale față de contraperformanțele cla­sei politice, cîteva zeci de mii de ro­mâni ies în stradă. Imediat, cade Guvernul Ponta. Președintele țării consultă par­tidele politice și societatea civilă. Mul­țimea le contestă pe toate. Ideile de desființare a Parlamentului și a par­ti­delor, de naționalizare a industriei, de pedepse grele date după figură se amestecă rapid cu cele de alegeri anticipate, guvern de tehnocrați sau de uniune națională, revendicări dintre cele mai diverse, dar și cu o respingere energică, în bloc, a clasei politice, a șobolănelii care face jocurile mereu, a marasmului de interese și rețele de influență care țin statul în captivitate.

O lume informată, performantă, activă, care nu pune preț pe politica autohtonă, dar care e extrem de atentă la ceea ce se petrece în jur, se amestecă în stradă cu compatrioți ținuți deliberat în întunericul unor convingeri medievale, cu agitatori, cu provocatori, cu oameni ai partidelor, ai serviciilor secrete și ai… doar Dumnezeu mai știe cui. Cîteva zile, la apogeul emoției produse de numărul mare al victimelor, dar și de nemulțumirea legată de precaritatea sistemului și de infestarea lui cu corupție, plutește în aer ideea de revoluție. E complet altfel, în termenii aparenței, decît în 1989. Dar e extrem de asemănătoare în anvergura și în nuanțele emoționale ale stărilor care circulă în primele zile de după accident. Sentimentele imperative – că ac­tua­la stare de fapt nu mai poate continua, că s-a ajuns la capătul răbdării, că cineva trebuie să plătească pentru oamenii morți, dar și pentru contextul general al faptelor care ne-au adus aici – animă o bună parte din suflarea românească. În același timp însă, nevăzuți, neieșiți în stradă, deocamdată tăcuți și contrariați de ceea ce se întîmplă, stau în așteptare milioane de compatrioți. Unii consideră că Victor Ponta e o victimă, că iar au ieșit în stradă unii plătiți, care beau și se droghează constant, homosexuali, lesbiene, „elemente periculoase“ care vor să destabilizeze.

Cu cîteva zile în urmă, la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, la ora de religie, profesorul citește în fața clasei o scrisoare din partea preotului în parohia căruia se află liceul. Scrisoarea vorbește despre accidentul din timpul concertului de muzică rock. Și spune, cumva, că cei care au pierit acolo au găsit ce au căutat. Adică nu frecventează biserica, ascultă muzici diavolești, invocă spirite malefice, deci au parte de ceea ce caută cu încăpățînare. Nu e nici pe departe singura poziție de acest fel. De la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe Române, tîrziu, sosesc mesaje contradictorii. Reacția instituției e complet deplasată, anacronică, ridicolă în bîl­bî­ia­la ei plină de resentiment foarte prost camuflat. Lumea ieșită în stradă, dar și valul de comunicare stîrnit pe Facebook condamnă zgomotos acest tip de comportament public, dar și totala incongruență între principiile fundamentale care stau la baza instituției și comportamentul public al acesteia. Urmează scuze stîngace, dar și un hei-rup al slujirii tîrzii, la locul accidentului, care sporește considerabil iritarea multora față de gafele repetate ale înaltelor fețe bisericești.

Între timp, mulțimea e lăsată să se manifeste, să blocheze bulevarde, să consume energii. Manifestanții sînt pașnici și, în primele zile, apar ca o forță de neoprit. Multe dintre figurile politice ale momentului, din toate taberele, se fac nevăzute și încearcă să zboare cît mai sub radar. Lumea e nervoasă și revoltată. Dimensiunea simbolică a morților în accident capătă contururi nebănuite. Și se creează un amestec emoțional producător de fiori pentru cei care credeau că împărățesc peste o prostie amorfă și somnolentă. Pe de o parte, emoția crește, pe măsură ce mecanica stingerii din viață face pași implacabili. Răniții aflați în stare critică nu pot fi salvați. Cu fiecare suflet stins, emoția și furia cresc. Se descoperă lanțuri enorme de complicități pe care le știa, de fapt, toată lumea. Numele clubului Colectiv capătă dimensiunile nebănuite ale unei uriașe ironii, ale unui joc de cuvinte, dar și ale sorții – începe să se vorbească, destul de timid, despre „vina colectivă“.

Nivelul emoției publice trece prin mai multe faze, în funcție de vibrația și de știrile momentului. Sentimentul difuz și zgîndăritor al stării de revoluție nu părăsește scena. Plutește în aer ceva neexprimat. O vină adîncă, pe care puțini o recunosc. Pare că mulți resimt așa ceva, dar e prea dureros s-o spună. E nevoie, din nou, de zeci de sacrificii umane, de cascade empatice, de mobilizări emoționale extreme, de mișcări de stradă, pentru a descoperi că somnolența și complicitatea noastră au născut monștri imposibil de dat la o parte. Mai întîi, se dă vina pe sistem și pe precaritatea lui. Pe clasa politică, pe ticăloșie, pe statul captiv în corupție, pe toate chestiunile generale cunoscute de toată lumea. Cînd se ajunge la miile de case din România construite fără autorizație, la școlile nesigure, la mulțimea de procrastinări oficiale produse cu totala complicitate a contribuabilului, situația se complică. Dintr-o­dată, sistemul nu mai are chipurile unor măscărici politici care tac chitic la ora asta, ci și unul care ne seamănă nouă, tuturor.

Imaginea-simbol a acestui delir al complicității e marea Arenă Națională. Aici s-au ținut meciuri importante, kim-ir-sen-isme electorale, concerte grandioase, cîte și mai cîte. Fără autorizație de funcționare de la pompieri! Ani în șir! În jurul acestei citadele a compromisului și a șobolănelii prin galeriile unui fel de a fi, apar pe o hartă a micii ticăloșii toate miile de construcții fără autorizație din această țară. Zeci de mii de case, care mai de care mai delirante și mai dispuse aiurea, ca o pecingine, o foame de a ne întinde bezmetic, stau mărturie că o parte din sistemul pe care vrem să-l dărîmăm sîntem chiar noi. Cîți compatrioți nu și-au făcut chioșcuri, garaje, anexe, case cît poemele indiene, în absența oricărei aprobări? Întotdeauna cu conștiința că se rezolvă, dup-aia, la Primărie. Că n-o să vină să te dărîme. Că oameni sîntem. Ne-nțelegem.

Cînd strigăm „Sistemul să iasă afară, să-l jucăm în picioare“, nu simțim de la‑n­ceput disonanța cognitivă în care plutim, ca-ntr-o bolgie camuflată în piscină de curte. Uităm anii în care ne-am strecurat prin sistem și i-am folosit toate orificiile, pentru cele mai perverse chestii cu putință. Vrem schimbarea unora – care e, orice s-ar spune, absolut necesară –, dar noi am rămîne, dacă s-ar putea, la fel. Acum sîntem revoltați că ne merg copiii la școli lipsite de autorizație de la pompieri sau de la nu știu cine. Dar uităm că, în toți anii în care am adunat frustrare și ne-a crescut ficatul, n-am intrat într-un birou de Primărie sau într-unul de parlamentar, ca să trîntim pe masă zeci de plîngeri, cu care să-i șubrezim nervos, pînă răspund. Pentru că n-avem timp, n-avem chef, n-avem speranță, n-avem sentimentul vreunui temei de a face asta. Iar ei cred că ne stăpînesc, nu că ne reprezintă.

Trebuie să moară zeci de oameni ca să descoperim entuziasmul de a cere socoteală pentru minciuna în care trăim, dar și pentru monstruozitatea unei construcții la care am participat direct, indirect, fiecare în felul lui, iar acum întoarcem privirea și-o lăsăm mai moale cu spiritul revoluționar. Marii artiști ai șobolănelii stau la șemineu, beau un coniac fin și așteaptă dezvrăjirea maselor care ies din fierbințeală. Ei știu că ne trece repede, că începe circul liderilor din Piața Universității, că revendicările se vor amesteca într-o cacofonie, că vom uita idealurile revoluționare, ime­diat ce vom intra în conflictele personale ale mulțimii care pierde energie atunci cînd, într-o clipă de răgaz, se vede pe sine însăși.

Și ce-o să facem? O să producem mai multă birocrație. O să fie și mai greu să deschizi o firmă, un sediu social, orice. „Entuziasmul“ nostru de schimbare, în complicitate simbiotică perfectă cu unsuroșenia funcționarilor pe care-i mituim pentru a ne descurca mai repede, va produce și mai multe hîrtii. Supranormarea va fi soluția magică de ieșire din disonanța cognitivă. Ca să intrăm în alta, și mai mare.

Sistemul de sănătate, contaminat cu politică ieftină și aproape lipsit de politici, a mai dat o palmă la savarină. Nici măcar într-un tîrziu (azi e luni, 9 noiembrie), nimeni nu iese să spună clar ce e cu cererea de ajutor european, ce e cu transferurile tîrzii spre spitale din alte țări. Au zis că ne descurcăm singuri. Belgienii, norvegienii, finlandezii, olandezii spun că ei nu s-ar descurca singuri cu un număr atît de mare de cazuri de acest fel. Că ar cere ajutor. Noi am mai dat o probă de patetism, fanfaronadă și lipsă de responsabilitate. Ne-am fofilat, am dat declarații sforăitoare, am jucat la cacealma, doar-doar s-o petrece o minune, și unii dintre noi ies eroi din treaba asta. Toate sînt amestecate cu cele mai autentice și bune intenții, cu medici care își fac datoria exemplar, dar și cu o comunicare încîlcită și neinspirată. Plus tembelismele teoriilor conspirației. Așa se face că amestecul de idei, cocktailul de gînduri parazite și oportuniste din mințile noastre e la fel de toxic și de mortal ca amestecul inhalat de victimele cumplitului incendiu din Colectiv.

Iar eterna nepregătire pentru situații de urgență, bîlba și darea din colț în colț nu sînt decît dovezi triste ale lipsei respectului autentic pentru semeni și pentru viață. Doar în cazuri-limită, la catastrofe și la revoluții, ne mobilizăm și ne iubim, brusc, compatrioții. Și asta foarte scurt.

Dar ieșirea pașnică în stradă și exercițiile repetate de a învăța democrația – cu șobolăneala de dedesubt, cu tensiuni, cu mioritisme și fatalisme, cu tot depozitul de sublim și derizoriu – sînt singurele soluții. Ca-n Ciuma lui Camus, ieșirea la aer și încercarea de a face abstracție de aparența implacabilă a momentului sînt singurele soluții vii. Poate că așa respiră un pic și revoluția interioară. Acolo e marele cîmp de bătălie.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Huiduieli la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Un manelist a cântat in mijlocul concertului. „Mi s-a dus tot cheful” | VIDEO
O apariţie pe cât de neaşteptată, pe atât de neplăcută în timpul concertului trupei britanice de rock Coldplay la primul concert susţinut în România în cadrul turneului „Music of the spheres”.
image
Cine e Babasha și ce spune după momentul de la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază” VIDEO
Babasha, pe numele său real Vlad Babașa, este originar din Bacău și la ora actuală este foarte popular pe mai multe platforme de streaming audio. Acesta a stârnit controverse după ce a cântat la mult așteptaul concert Coldplay în România, în fața a 50.000 de spectatori.
image
Mărturiile recruților ruși luați prizonieri de război de către ucraineni: „Cu banii ăștia aș trăi regește în Somalia”
Recruți din țări africane și din Asia de Sud care au fost luați prizonieri de război de trupele ucrainene au oferit mărturii despre cum au ajuns să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, relatează portalul RBC Ucraina.

HIstoria.ro

image
Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, anchetat şi împuşcat în URSS
La începutul lui octombrie 1937, Marcel Pauker, lider al comuniştilor români, e chemat la Moscova pentru a răspunde unei anchete a Kominternului.
image
Hanurile de altădată, precursoarele caselor de schimb
Zarafii s-au orientat spre construcțiile ce ofereau cele mai sigure condiții, dar și accesibilitate, adică hanurile, precursoarele hotelurilor, în curțile cărora își puteau desfășura activitatea.
image
De ce au ajuns sovieticii primii la Berlin?
Pe 16 decembrie 1944, în condiții meteo nefavorabile, Wehrmachtul a declanșat o masivă contraofensivă împotriva trupelor americane dispuse în zona Ardenilor din Franța, Belgia și Luxemburg.