Revoluţia din noiembrie şi Marea Şobolăneală

Publicat în Dilema Veche nr. 613 din 12-18 noiembrie 2015
Obrăjorii rumeni ai moralei jpeg

Într-un context foarte complicat, în urma unei întîmplări nefericite, la București are loc un sinistru accident, un incendiu într-un club în care își pierd viața cîteva zeci de participanți la un concert rock. Pe fondul emoției profunde, al descoperirii unui lanț de nereguli care antrenează întreaga societate românească, dar și al unei nemulțumiri generale față de contraperformanțele cla­sei politice, cîteva zeci de mii de ro­mâni ies în stradă. Imediat, cade Guvernul Ponta. Președintele țării consultă par­tidele politice și societatea civilă. Mul­țimea le contestă pe toate. Ideile de desființare a Parlamentului și a par­ti­delor, de naționalizare a industriei, de pedepse grele date după figură se amestecă rapid cu cele de alegeri anticipate, guvern de tehnocrați sau de uniune națională, revendicări dintre cele mai diverse, dar și cu o respingere energică, în bloc, a clasei politice, a șobolănelii care face jocurile mereu, a marasmului de interese și rețele de influență care țin statul în captivitate.

O lume informată, performantă, activă, care nu pune preț pe politica autohtonă, dar care e extrem de atentă la ceea ce se petrece în jur, se amestecă în stradă cu compatrioți ținuți deliberat în întunericul unor convingeri medievale, cu agitatori, cu provocatori, cu oameni ai partidelor, ai serviciilor secrete și ai… doar Dumnezeu mai știe cui. Cîteva zile, la apogeul emoției produse de numărul mare al victimelor, dar și de nemulțumirea legată de precaritatea sistemului și de infestarea lui cu corupție, plutește în aer ideea de revoluție. E complet altfel, în termenii aparenței, decît în 1989. Dar e extrem de asemănătoare în anvergura și în nuanțele emoționale ale stărilor care circulă în primele zile de după accident. Sentimentele imperative – că ac­tua­la stare de fapt nu mai poate continua, că s-a ajuns la capătul răbdării, că cineva trebuie să plătească pentru oamenii morți, dar și pentru contextul general al faptelor care ne-au adus aici – animă o bună parte din suflarea românească. În același timp însă, nevăzuți, neieșiți în stradă, deocamdată tăcuți și contrariați de ceea ce se întîmplă, stau în așteptare milioane de compatrioți. Unii consideră că Victor Ponta e o victimă, că iar au ieșit în stradă unii plătiți, care beau și se droghează constant, homosexuali, lesbiene, „elemente periculoase“ care vor să destabilizeze.

Cu cîteva zile în urmă, la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, la ora de religie, profesorul citește în fața clasei o scrisoare din partea preotului în parohia căruia se află liceul. Scrisoarea vorbește despre accidentul din timpul concertului de muzică rock. Și spune, cumva, că cei care au pierit acolo au găsit ce au căutat. Adică nu frecventează biserica, ascultă muzici diavolești, invocă spirite malefice, deci au parte de ceea ce caută cu încăpățînare. Nu e nici pe departe singura poziție de acest fel. De la nivelul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe Române, tîrziu, sosesc mesaje contradictorii. Reacția instituției e complet deplasată, anacronică, ridicolă în bîl­bî­ia­la ei plină de resentiment foarte prost camuflat. Lumea ieșită în stradă, dar și valul de comunicare stîrnit pe Facebook condamnă zgomotos acest tip de comportament public, dar și totala incongruență între principiile fundamentale care stau la baza instituției și comportamentul public al acesteia. Urmează scuze stîngace, dar și un hei-rup al slujirii tîrzii, la locul accidentului, care sporește considerabil iritarea multora față de gafele repetate ale înaltelor fețe bisericești.

Între timp, mulțimea e lăsată să se manifeste, să blocheze bulevarde, să consume energii. Manifestanții sînt pașnici și, în primele zile, apar ca o forță de neoprit. Multe dintre figurile politice ale momentului, din toate taberele, se fac nevăzute și încearcă să zboare cît mai sub radar. Lumea e nervoasă și revoltată. Dimensiunea simbolică a morților în accident capătă contururi nebănuite. Și se creează un amestec emoțional producător de fiori pentru cei care credeau că împărățesc peste o prostie amorfă și somnolentă. Pe de o parte, emoția crește, pe măsură ce mecanica stingerii din viață face pași implacabili. Răniții aflați în stare critică nu pot fi salvați. Cu fiecare suflet stins, emoția și furia cresc. Se descoperă lanțuri enorme de complicități pe care le știa, de fapt, toată lumea. Numele clubului Colectiv capătă dimensiunile nebănuite ale unei uriașe ironii, ale unui joc de cuvinte, dar și ale sorții – începe să se vorbească, destul de timid, despre „vina colectivă“.

Nivelul emoției publice trece prin mai multe faze, în funcție de vibrația și de știrile momentului. Sentimentul difuz și zgîndăritor al stării de revoluție nu părăsește scena. Plutește în aer ceva neexprimat. O vină adîncă, pe care puțini o recunosc. Pare că mulți resimt așa ceva, dar e prea dureros s-o spună. E nevoie, din nou, de zeci de sacrificii umane, de cascade empatice, de mobilizări emoționale extreme, de mișcări de stradă, pentru a descoperi că somnolența și complicitatea noastră au născut monștri imposibil de dat la o parte. Mai întîi, se dă vina pe sistem și pe precaritatea lui. Pe clasa politică, pe ticăloșie, pe statul captiv în corupție, pe toate chestiunile generale cunoscute de toată lumea. Cînd se ajunge la miile de case din România construite fără autorizație, la școlile nesigure, la mulțimea de procrastinări oficiale produse cu totala complicitate a contribuabilului, situația se complică. Dintr-o­dată, sistemul nu mai are chipurile unor măscărici politici care tac chitic la ora asta, ci și unul care ne seamănă nouă, tuturor.

Imaginea-simbol a acestui delir al complicității e marea Arenă Națională. Aici s-au ținut meciuri importante, kim-ir-sen-isme electorale, concerte grandioase, cîte și mai cîte. Fără autorizație de funcționare de la pompieri! Ani în șir! În jurul acestei citadele a compromisului și a șobolănelii prin galeriile unui fel de a fi, apar pe o hartă a micii ticăloșii toate miile de construcții fără autorizație din această țară. Zeci de mii de case, care mai de care mai delirante și mai dispuse aiurea, ca o pecingine, o foame de a ne întinde bezmetic, stau mărturie că o parte din sistemul pe care vrem să-l dărîmăm sîntem chiar noi. Cîți compatrioți nu și-au făcut chioșcuri, garaje, anexe, case cît poemele indiene, în absența oricărei aprobări? Întotdeauna cu conștiința că se rezolvă, dup-aia, la Primărie. Că n-o să vină să te dărîme. Că oameni sîntem. Ne-nțelegem.

Cînd strigăm „Sistemul să iasă afară, să-l jucăm în picioare“, nu simțim de la‑n­ceput disonanța cognitivă în care plutim, ca-ntr-o bolgie camuflată în piscină de curte. Uităm anii în care ne-am strecurat prin sistem și i-am folosit toate orificiile, pentru cele mai perverse chestii cu putință. Vrem schimbarea unora – care e, orice s-ar spune, absolut necesară –, dar noi am rămîne, dacă s-ar putea, la fel. Acum sîntem revoltați că ne merg copiii la școli lipsite de autorizație de la pompieri sau de la nu știu cine. Dar uităm că, în toți anii în care am adunat frustrare și ne-a crescut ficatul, n-am intrat într-un birou de Primărie sau într-unul de parlamentar, ca să trîntim pe masă zeci de plîngeri, cu care să-i șubrezim nervos, pînă răspund. Pentru că n-avem timp, n-avem chef, n-avem speranță, n-avem sentimentul vreunui temei de a face asta. Iar ei cred că ne stăpînesc, nu că ne reprezintă.

Trebuie să moară zeci de oameni ca să descoperim entuziasmul de a cere socoteală pentru minciuna în care trăim, dar și pentru monstruozitatea unei construcții la care am participat direct, indirect, fiecare în felul lui, iar acum întoarcem privirea și-o lăsăm mai moale cu spiritul revoluționar. Marii artiști ai șobolănelii stau la șemineu, beau un coniac fin și așteaptă dezvrăjirea maselor care ies din fierbințeală. Ei știu că ne trece repede, că începe circul liderilor din Piața Universității, că revendicările se vor amesteca într-o cacofonie, că vom uita idealurile revoluționare, ime­diat ce vom intra în conflictele personale ale mulțimii care pierde energie atunci cînd, într-o clipă de răgaz, se vede pe sine însăși.

Și ce-o să facem? O să producem mai multă birocrație. O să fie și mai greu să deschizi o firmă, un sediu social, orice. „Entuziasmul“ nostru de schimbare, în complicitate simbiotică perfectă cu unsuroșenia funcționarilor pe care-i mituim pentru a ne descurca mai repede, va produce și mai multe hîrtii. Supranormarea va fi soluția magică de ieșire din disonanța cognitivă. Ca să intrăm în alta, și mai mare.

Sistemul de sănătate, contaminat cu politică ieftină și aproape lipsit de politici, a mai dat o palmă la savarină. Nici măcar într-un tîrziu (azi e luni, 9 noiembrie), nimeni nu iese să spună clar ce e cu cererea de ajutor european, ce e cu transferurile tîrzii spre spitale din alte țări. Au zis că ne descurcăm singuri. Belgienii, norvegienii, finlandezii, olandezii spun că ei nu s-ar descurca singuri cu un număr atît de mare de cazuri de acest fel. Că ar cere ajutor. Noi am mai dat o probă de patetism, fanfaronadă și lipsă de responsabilitate. Ne-am fofilat, am dat declarații sforăitoare, am jucat la cacealma, doar-doar s-o petrece o minune, și unii dintre noi ies eroi din treaba asta. Toate sînt amestecate cu cele mai autentice și bune intenții, cu medici care își fac datoria exemplar, dar și cu o comunicare încîlcită și neinspirată. Plus tembelismele teoriilor conspirației. Așa se face că amestecul de idei, cocktailul de gînduri parazite și oportuniste din mințile noastre e la fel de toxic și de mortal ca amestecul inhalat de victimele cumplitului incendiu din Colectiv.

Iar eterna nepregătire pentru situații de urgență, bîlba și darea din colț în colț nu sînt decît dovezi triste ale lipsei respectului autentic pentru semeni și pentru viață. Doar în cazuri-limită, la catastrofe și la revoluții, ne mobilizăm și ne iubim, brusc, compatrioții. Și asta foarte scurt.

Dar ieșirea pașnică în stradă și exercițiile repetate de a învăța democrația – cu șobolăneala de dedesubt, cu tensiuni, cu mioritisme și fatalisme, cu tot depozitul de sublim și derizoriu – sînt singurele soluții. Ca-n Ciuma lui Camus, ieșirea la aer și încercarea de a face abstracție de aparența implacabilă a momentului sînt singurele soluții vii. Poate că așa respiră un pic și revoluția interioară. Acolo e marele cîmp de bătălie.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?