„Zombificarea” lui Boris

Începînd de luni seară, Guvernul britanic este condus de un zombi. Expansiv, gălăgios, simpatic, amoral și dispunînd de o competență aproape magică de a modifica realitatea în funcție de propria-i perspectivă, Boris Johnson s-a trezit marți dimineață fără jumătate din însușiri. Cea mai importantă e aceea care îi permitea să iasă din orice încurcătură mizînd pe o combinație măiastră de farmec personal și acțiune politică fermă. Sau, după cum ar spune unii dintre adversarii săi, lipsită de scrupule. Procesul de exorcizare la care a fost supus a fost organizat de propriul partid sub forma unui vot de încredere care a adunat susținerea a aproape 40% din parlamentarii conservatori. Teoretic, în absența unei majorități, e vorba de un succes. Practic, războiul pentru înlocuirea lui Johnson de la conducerea partidului și a Guvernului tocmai a trecut de faza debarcării în Normandia.

Opinia unanimă a „comentariatului” britanic este că e doar o chestiune de timp pînă cînd premierul, care se mai bucură de încrederea a doar o treime din numărul total al membrilor Camerei Comunelor, va fi forțat să demisioneze. „Vulturii dau tîrcoale”, scria marți The Daily Telegraph. Telegraph este ziarul în care Johnson, contra unor sume deloc mici, obișnuia să publice texte de opinie înainte de a deveni premier.

S-a ajuns aici pentru că, debordînd de siguranță de sine, Johnson a sfidat senin restricțiile  impuse chiar de Guvernul său în timpul pandemiei de COVID-19. La reședința sa s-au organizat petreceri, dovezile – inclusiv fotografice – sînt acum documente oficiale într-o anchetă administrativă soldată cu o premieră: Johnson este primul șef al Guvernului britanic care a primit o amendă cît încă ocupa reședința din Downing Street.

Indignarea publicului britanic nu e însă singurul argument pentru votul deputaților conservatori. O parte dintre ei sînt nemulțumiți de felul în care cabinetul Johnson gestionează economia, alții au nemulțumiri legate de întîrzierea materializării fantomaticei viziuni a unei așa-numite Mari Britanii globale ce ar fi urmat să se ridice din ruinele Brexit-ului. Și mai sînt unii, cum e fostul ministru de Externe Jeremy Hunt, care așteaptă, pur și simplu, să îi ia locul lui Johnson.

A nu se înțelege că premierul e lipsit de aliați și suporteri. O bună parte din publicul britanic continuă să aibă încredere în personalitatea histrionică a liderului conservator. Cumva românește, sînt britanici care par să creadă că politicienilor li se pot permite mici derapaje de la morala publică. Apoi, aproape toți membrii cabinetului său și-au declarat sprijinul pentru continuarea mandatului. Unii dintre ei au făcut chiar exces de zel în a-și peria șeful. E cazul ministrului Culturii, care s-a declarat convins că președintele Zelenski al Ucrainei e extatic la auzul veștii că Johson rămîne premier. Fără a nega în vreun fel contribuția britanică la efortul de război, e foarte probabil că liderul de la Kiev are totuși alte priorități pe agendă decît să sărbătorească alături de Boris.

Totuși, istoria recentă arată că un astfel de vot are consecințe destul de serioase. Predecesoarea lui Johnson, Theresa May, a supraviețuit și ea în 2018 unui vot de încredere pentru ca doar șase luni mai tîrziu să demisioneze în mijlocul unui blocaj legat de Brexit. Alți lideri conservatori din trecut (Thatcher, Smith) au renunțat la funcții atunci cînd partidul a dat semne că nu îi sprijină energic.

După anunțarea rezultatelor votului, Boris Johnson a încercat vechiul său truc al realității augmentate cu sclipici. „Un rezultat foarte bun”, „convingător”, „decisiv”, „o oportunitate de a lăsa în urmă toate lucrurile astea despre care se ocupă presa și de a ne îndrepta atenția către ceea ce avem de livrat pentru cetățeni”. Magia nu pare să mai funcționeze, întreaga atenție îndreptîndu-se acum spre alegerile parțiale din două circumscripții care ultima oară votaseră pentru deputați conservatori. Un eșec la finalul lui iunie îi va fi în totalitate imputat, iar mandatul său va deveni și mai puțin sustenabil. Asta dacă nu cumva strategii din jurul lui Johnson vor decide să pună, încă o dată, un pariu cu miză mare, convingîndu-l să convoace alegeri anticipate.

Boris (după cum i se adresează inclusiv adversarii cu un soi de simpatie nemărturisită și, probabil, inconștientă) a arătat că poate cîștiga alegeri. De altfel, acesta e și principalul său argument în tentativa de a se agăța de funcție – la fel cum a făcut-o atunci cînd, din banal calcul politic și nu din convingere, a susținut Brexit-ul, Johnson e capabil de manevre contraintuitive și riscante. Pînă acum nu a greșit. Dar pînă acum nu își probase competența de a guverna o țară.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.