Zece chestii pe care ați vrea să le știți (I)

Am fost săptămîna trecută cîteva zile în Luxemburg și, pentru ca lumea să nu creadă că m-am plimbat ca în vacanță, vă spun cîteva lucruri despre experiența pe care am trăit-o. Am fost invitat, de fapt, alături de colega mea din Bistrița, Monica Halaszi, la École Européenne Luxembourg II, în calitate de autori de manuale, iar eu și ca autor al romanului pentru copii Istoria lui Răzvan, pentru a ține niște ateliere de lectură și scriere creativă cu elevii români care învață în această instituție. M‑am gîndit să vă spun, așadar, zece lucruri pe care ați vrea să le știți despre această experiență și despre ce înseamnă respectiva școală, chiar dacă poate voi mai reveni ulterior cu alt articol, pentru a dezvolta unele idei.

În primul rînd, trebuie să o introduc în scenă pe Maria Monalisa Pleșea, profesoara de limba și literatura română care ne-a invitat. Aflată în această școală de-abia de la începutul acestui an școlar, Maria a plecat din România împreună cu fiica ei de clasa a șaptea, Măriuca. În România fusese profesoară de limba și literatura română în Buzău, fusese și inspector școlar în vreo două rînduri. Are un doctorat pe teatrul lui Matei Vișniec și la baza formării ei profesionale stă un liceu pedagogic. A luat în școala aceasta din Luxemburg un post de profesor pentru învățămîntul primar. Concret, predă elevilor din clasele primare, unde intră în sistemul respectiv de școlarizare și clasa a cincea, limba și literatura română. Ne‑am dat seama, chiar și în puținul timp petrecut de noi acolo, că prezența ei este percepută ca o schimbare importantă, pozitivă, atît de conducerea școlii, cît și de elevi și de părinți. Maria a dinamizat, a diversificat, a făcut mai prietenoasă și mai atractivă ora de limba și literatura română, începînd de la felul în care a valorificat spațiul clasei, decorată acum cu fel de fel de planșe, de produse ale activității elevilor care îți dau sentimentul apartenenței la un spirit național, pînă la modul în care își conduce demersul didactic. A dus cu ea un spirit viu, a revigorat comunitatea de elevi.

În al doilea rînd, trebuie să știți că grupele cărora le predă sînt alcătuite din elevi români care provin de la mai multe rute de studiu. Așadar, aceștia, venind de la linia franceză, engleză sau germană, se întîlnesc cu toții doar la aceste ore de română. Grupele sînt alcătuite din 12-16 elevi, în funcție de numărul total de români pe care îi are școala pe niveluri de studiu.

Trebuie să știți, în al treilea rînd, cine sînt acești elevi. Ei aparțin, majoritatea, comunității de români care lucrează în instituții europene temporar. Unii dintre copii s-au născut în România, alții s-au născut în Luxemburg sau în alte țări europene pe unde părinții lor s-au aflat cu serviciul la un moment dat. Sentimentul apartenenței acestor copii la România este însă puternic, în majoritatea cazurilor. Cînd ne-am întîlnit cu prima grupă, cu elevii de clasa a treia, Monica Halaszi a exclamat: „Ce frumoși sînteți! Oare de ce?“. Răspunsul unui băiețel a fost prompt formulat în această cheie: „M-am născut în România!“.

Ce statut are această școală, în al patrulea rînd? École Européenne Luxembourg II are statut de școală privată, nu face parte din sistemul de învățămînt public al ducatului, ea reunind elevi de diverse naționalități din Uniunea Europeană. Dar este o instituție care se află în strînsă legătură colaborativă cu statele din care provin elevii, iar profesorii care predau limbi și literaturi naționale sînt, în marea lor majoritate, angajați prin concursuri organizate de ministerele Educației din țările de proveniență ale elevilor. Există și posibilitatea angajării directe, de către conducerea școlii, a unor profesori, cu statut temporar, de suplinitori. Cei angajați prin concursuri de către ministere au un mandat de patru ani care, firește, se poate prelungi prin alt concurs sau prin contract de suplinitor, direct cu școala. În principiu, elevilor li se plătește taxa de școlarizare de către instituțiile unde lucrează părinții. Dacă însă părinții nu sînt angajați ai unei instituții europene, pot să își dea elevii la școala aceasta plătind ei taxele de școlarizare. După cum îi spune și numele, este a doua astfel de școală din Luxemburg, prima devenind neîncăpătoare, și s‑a dat în folosință prin 2012.

Vă mai spun, în al cincilea rînd, că École Européenne Luxembourg II a fost construită la periferia orașului, deși e greu de spus așa ceva, căci orașul se întinde practic pe toată suprafața ducatului, între localități nefiind zone mari de pustietate sau de terenuri agricole, deși spațiile verzi sînt omniprezente și parcă te afli peste tot, cu excepția centrului propriu-zis, în mijlocul naturii. Așadar, École Européenne Luxembourg II este o școală relativ nouă, construită din temelii într-un spațiu extrem de generos. Am fost și în École Européenne Luxembourg I, care e mai apropiată de centru, la cinci minute de mers pe jos plus o stație de tramvai distanță de noua Bibliotecă Națională – care e, de asemenea, un loc impresionant –, școală care are, și ea, un spațiu generos, dar nu de anvergura celui de care dispune École Européenne Luxembourg II. Ca să vă faceți o idee, are clădiri distincte pentru învățămîntul primar, pentru gimnaziu, respectiv pentru liceu, de asemenea, o clădire administrativă, în care doar cantina se întinde pe două niveluri, cu săli distincte pentru elevii de primar, respectiv gimnaziu și liceu, cu o sală de spectacole de 700 de locuri, mai are clădiri destinate activităților sportive, în speță bazin de înot, alături de terenurile exterioare de recreație și de sport, care se întind pe suprafețe apreciabile. Spre exemplu, de la clădirea nivelului primar pînă la cantină parcurgi o distanță cam de cinci minute de mers pe jos.

Și pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, voi rămîne eu fără spațiu pentru această prezentare, limitîndu-mă astăzi la aceste prime cinci lucruri, urmînd ca săptămîna viitoare să revin cu celelalte cinci pe care le-am promis.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Foto: École Européenne Luxembourg II © Horia Corcheș