Vremea zidurilor

Publicat în Dilema Veche nr. 168 din 30 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Militarii americani, alături de forţele de ordine irakiene, construiesc în nordul Bagdadului, pe malul estic al Tigrului, un zid menit să separe comunitatea sunnită din suburbia Adhamiyah de vasta comunitate şiită care o înconjoară. Doar o stradă desparte pe sunniţi de şiiţi în această suburbie a Bgdadului şi, ca să detoneze o bombă în cartierul vrăjmaş, teroristul nu are decît să traverseze. Şi asta se întîmplă sîngeros de des. Aici au loc frecvent atacuri cu bombă în care fiecare dintre cele două comunităţi religioase sînt antrenate ca într-o spirală fără sfîrşit. Zidul va fi înalt cam de 4 metri şi lung de aproape 6 kilometri. Această construcţie face parte din planul de securizare a Bagdadului, practic ultima şansă a preşedintelui Bush de a mai întoarce în favoarea sa ceva ce, pentru cei mai mulţi dintre liderii politici şi dintre comentatori, este deja ireversibil - şi anume falimentul politicii administraţiei sale în Irak. Zidurile dau fiori. Prima reacţie cînd afli că undeva în lume se construieşte un zid menit să separe oameni, să oprească accesul unora către ceilalţi, este şi cea de bun-simţ. Spui, axiomatic, că niciodată un zid nu a rezolvat o problemă şi te revolţi puţin. Cel mai recent experiment al lumii mele în această materie este, poate, şi cel mai celebru zid al secolului al XX-lea: Zidul Berlinului. Încărcat de o copleşitoare simbolistică geo-strategică, politică, filozofică şi, mai ales, umană, acest zid, construit anume ca să izoleze cetăţeanul Estului comunizat de Vestul liber, a căzut atunci cînd regimul care l-a construit s-a prăbuşit, la rîndu-i. Pentru unul ca mine, deci, un zid de separaţie e ca o rană adîncă şi rece. Iar lumea de astăzi e plină de asemenea răni. Pe la ştiri, mai avem, din cînd în cînd, veşti despre zidul construit de cabinetul Sharon acum vreo 4-5 ani, pentru a separa Teritoriile de Israel, de-a lungul faimoasei "linii verzi" stabilită în 1949. Acest zid, înalt cam de 8 metri, cu o "zonă exclusivă" de 60 de metri în jurul său, a stîrnit furiile multor organizaţii dedicate drepturilor omului, a primit critici de la ONU şi a avut - şi are încă - o imagine catastrofală în presa lumii libere. Fapt este că, scopul pentru care a fost ridicat pare a fi fost atins: infiltrările teroriştilor dinspre Teritorii spre Israel s-au rărit semnificativ, iar numărul atacurilor sinucigaşe produse de islamişti radicali în oraşele evreieşti şi, mai ales, la Ierusalim, a scăzut simţitor. Experţii în securitate, lucrînd cu date certe, nu pot nega rolul major al acestui zid, în oprirea acţiunilor teroriste. Dar acest fapt nu face zidul mai puţin antipatic ochiului occidental. Un alt zid celebru, cu funcţie precisă de stopare a migraţiei este aşa-numitul "Tortilla Wall", zidul pe care SUA îl construiesc la graniţa cu Mexicul, lung de 22 km. Rolul acestui zid este acela de a opri accesul emigranţilor clandestini dinspre Mexic spre SUA. Şi acesta este un zid controversat, care a stîrnit în America şi aplauze şi, critici vehemente, dar şi umorul marelui Jay Leno: "Sînt uimit de inteligenţa membrilor Congresului care au acceptat acest zid. Va să zică, vor să securizeze cu un zid de 22 km o graniţă de peste 3000 km. Briliant. Să-i aplaudăm!". Dar, poate că zidul cel mai faimos din lume este Zidul chinezesc, lung de 6400 km şi care a apărat vreme de 10 secole nordul Imperiului chinez. Acum, ne raportăm la el ca la un impresionant monument, mărturie a unui trecut colosal şi a puterii imense a Chinei, dacă nu, chiar mai mult, ca la o mărturie a forţei constructive a civilizaţiei umane. Zidul chinezesc, odată descărcat de orice rol militar, a devenit monument istoric şi legitim prilej de meditaţie pentru oricine trece pe acolo. Într-un fel, Zidul chinezesc a căzut atunci cînd utilitatea lui strategică s-a dizolvat. Dar, în alt fel, el rămîne în picioare, căpătînd alte semnificaţii. Toate aceste ziduri au ceva în comun. Separă. De aceea, poate cu excepţia Zidului chinezesc, nici nu au vreo ambiţie estetică, nici nu îşi propun să se integreze în vreun peisaj, nici nu vor să aducă vreo contribuţie urbanistică. Dimpotrivă, sînt ziduri urîte, respingătoare (de-aia au şi fost construite, să alunge oamenii, nu să-i ademenească!) care schilodesc şi amputează. Trăim, din cîte îmi dau seama, în plină vreme a zidurilor. Idealurile gingaşe de tip flower power - "să ne iubim cu toţii într-o lume fără diferenţe" - par mai naive ca niciodată. Există, pentru cine mai consumă aşa ceva, şi o consolare. Înţelepciunea vetero-testamentară ne spune că e o vreme pentru a construi (chiar şi ziduri) şi o vreme pentru a dărîma ceea ce s-a construit. Dar lumea zidurilor, oricît de ciudat ar suna, pare mai sigură. Înconjurat de separaţii solide, omul actual se simte cu mult mai bine, deşi conştiinţa sa, educaţia sa, valorile în care a fost crescut îl împiedică să admită că aşa este. Ştiu, o sumedenie de sufletele frumoase şi inteligenţe bine garnisite cu sentimente pozitive vor spune că zidul oferă o siguranţă aparentă, că izolarea nu este o soluţie, că zidul, de fapt, nu poate opri nimic tocmai pentru că are ambiţia de a opri totul, şi, oricum, nu există zid impenetrabil sau, cel puţin, zid de neevitat. O fi adevărat. Eu cred însă că există o vreme în care trebuie să ne separăm, tocmai pentru ca, mai tîrziu, să ne regăsim într-o solidaritate autentică, pe baza asemănărilor reale şi a valorilor adînci din noi, şi nu pentru că aşa ne cer teorii de carton şi lozinci prefabricate. Priviţi tendinţele globale. Europa se uneşte, se integrează, dar în acelaşi timp se separă cu o evidenţă tot mai mare de vecinii din Est sau de fratele transatlantic. La noi, în România de acum, apele se separă, zidurile interioare se ridică, trăim tot mai acut sentimentul că nu vrem să împărţim nimic cu anumiţi concetăţeni. Eu, unul, nu vreau să am absolut nimic în comun cu oameni precum Mircea Geoană ori Dan Voiculescu. Desigur, şi dumneavoastră aveţi lista proprie de oameni de care vă vreţi separaţi, fie şi numai din raţiuni de minimă igienă morală. Trebuie să construiţi zidul. Simt că societatea românească este împinsă într-o asemenea opţiune şi nu trebuie să se sperie de ea. Poate că trăim o vreme a zidurilor. Să le ridicăm, aşadar, cu curaj şi cu conştiinţa că, oricare ar fi rostul lor acum, finalul lor este acelaşi: vor cădea.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.