Vremea democraţilor

Pentru orice observator cît de cît avizat al spectacolului politicii americane, rezultatul alegerilor de la 7 noiembrie nu este deloc surprinzător. Cam din vară, se putea spune, cu crescîndă certitudine, că democraţii vor cîştiga aceste alegeri. Observa unul dintre comentatorii lui Washington Post: la alegerile parţiale din 2002, George Bush a fost principala armă electorală cu care candidaţii republicani au învins pe democraţi; patru ani mai tîrziu, deşi George Bush a rămas un mare fundraiser, candidaţii republicani nu ştiau cum să facă mai bine să transmită spre electorat mesajul că nu au legătură cu preşedintele. Firesc, dacă ne gîndim că, în preajma alegerilor parţiale din 2006, în jur de 60% dintre americani erau nemulţumiţi de preşedintele lor. La prezidenţialele din 2004 totuşi, Bush a cîştigat alegerile cu o diferenţă aproape istorică în votul popular. Ce s-a întîmplat în aceşti doi ani? Cauzele recolorării dramatice a peisajului politic washingtonian în albastru sînt, fără îndoială, multe şi conjugate. Mă aştept ca acesta să fie doar începutul - dacă democraţii oferă americanilor cîteva lucruri despre care am să vorbesc mai jos, e foarte posibil ca una dintre noile lor stele - fie Hillary Clinton, fie Barack Obama - să ajungă în Biroul Oval începînd cu 2008. Nu ştiu dacă strategii democraţi s-au gîndit la aşa ceva, dar un tichet comun "Obama-Clinton" sau "Clinton-Obama" ar fi foarte greu de bătut, chiar şi de cineva cu popularitatea şi carisma senatorului McCain. Dar, să ne oprim cu speculaţiile şi să revenim la analiză. După opinia mea, în momentul în care marile ziare au devenit constant critice la adresa administraţiei Bush, echilibrul s-a rupt şi democraţii au putut sprinta spre victorie. Cele două mari curente americane, liberalii (de stînga) şi conservatorii (de dreapta) sînt relativ egal susţinute la televiziuni, deşi pasionalii de stînga sau de dreapta spun că televiziunile sînt complet acaparate de partea cealaltă. Însă, momentul în care giganţii presei americane, New York Times, Washington Post, Chicago Tribune, Los Angeles Times şi alţii asemenea s-au plasat în mod constant împotriva administraţiei Bush, şi asta s-a întîmplat cam acum un an de zile, echilibrul s-a rupt. Ziarele au cîştigat alegerile, pentru că ele au fixat agenda dezbaterilor, o agendă după care republicanii nu puteau decît să piardă. Au fost ocultate subiectele care îi avantajau electoral pe republicani, precum chestiunea avortului, a secularizării agresive a societăţii, mariajul homosexual şi, în general, cauzele promovate de liberalii americani de extremă stîngă, care ating profund fundamentul valorilor societăţii tradiţionale americane, ca şi tema economiei care a început să dea semne bune. În schimb, au fost puse în atenţia oamenilor alte teme (precizez: la fel de importante, dacă nu chiar mai importante!) precum războiul din Irak, abuzurile împotriva libertăţilor fundamentale (scandalul ascultării telefoanelor, al închisorilor la limita legii, al interogatoriilor prin tortură etc.), deteriorarea imaginii Americii în lume. Lipsa de rezultate vizibile în Irak a fost una dintre cauzele principale ale deteriorării administraţiei Bush. Publicul a votat pentru schimbare în Irak. Rămîne, desigur, întrebarea "în ce va consta această schimbare?", căci democraţii nu prea au articulat-o în campanie. Nancy Pelosi a lăsat să se înţeleagă ceva cînd a spus unui realizator TV prorepublican că, în opinia ei, războiul din Irak nu e parte a războiului antiterorist - aşa cum spune preşedintele Bush - şi că partidul său va dezangaja treptat forţele americane din războiul din Irak pentru a le pune să lupte, într-adevăr, cu teroriştii. Totuşi, toată lumea e de acord că o retragere precipitată din Irak ar duce la un dezastru. La fel, toată lumea vede că prelungirea prezenţei în Irak nu duce nicăieri. Chiar şi preşedintele Bush, cu mult mai concesiv spre sfaturi realiste după înfrîngerea din 7 noiembrie, pare să accepte acest lucru. Cred, de asemenea, că retorica administraţiei Bush, care i-a convins pe americani şi în 2002, şi în 2004, şi-a pierdut, acum, substanţa. O retorică puternică, mobilizatoare, credibilă acum doi ani şi acum patru ani, este, azi, neadaptată la realităţile din teren. Mantra discursului public american, stay on message, nu merge mereu. Cînd eşti întrebat despre oameni ridicaţi de pe stradă din ţările lor, duşi la Guantanamo în cel mai deplin secret, interogaţi brutal şi eliberaţi după doi ani pentru că s-a dovedit că nu au de-a face cu terorismul, nu poţi să o ţii tot cu "lupta pentru libertate". Americanii, un popor cu un acut simţ al legalităţii, nu sînt indiferenţi la aşa ceva. Cînd administraţia Bush a început să piardă proces după proces în legătură cu ascultările de telefoane şi cu deţinuţii de la Guantanamo, gradul de aprobare populară a preşedintelui a scăzut constant. Americanii au înţeles că e posibil ca preşedintele lor să facă, poate din prea mult zel, lucruri la limita legii. Americanii nu vor accepta niciodată aşa ceva. În fine, eu cred că vremea unei schimbări chiar sosise. O elită politică conservatoare, care a dominat Washington-ul mai bine de 10 ani, s-a epuizat. Vremea democraţilor a sosit. În plus, se pare că a sosit vremea unui nou fel de democraţi. Un recent articol din New York Times arată că aproape toţi cei nou-veniţi în Washington, adică persoane care cîştigă acum pentru prima oară un loc în Congres sau în Senat (şi nu sînt puţini: 41 de congresmani şi 9 senatori) vin cu gînduri bipartizane. Aceşti "bipartizani", majoritatea democraţi, au cîştigat împotriva unor republicani ireductibili, tocmai pe ideea că, odată ajunşi la Washington, vor lucra pentru ca divizarea Americii să ia sfîrşit. Din cîte se pare, ei îşi înţeleg bine mandatul şi ne putem aştepta la un nou fel de a face politică în America. La rîndul său, înţelegînd bine sensul înfrîngerii, George Bush a făcut primele gesturi fără echivoc în direcţia reconcilierii. Republicanii au acum ani buni în faţă pentru a se regrupa, a strînge noi energii şi a reveni cînd, epuizaţi, democraţii vor pierde. Jocul democraţiei americane e fascinant şi, mai ales, sănătos. Cei care spun că imperiul american se apropie de sfîrşit, greşesc. Resursele modelului american sînt departe de a se fi epuizat, de vreme ce sistemul se poate reaşeza şi reîmprospăta după propriile reguli.