Visul kurd

Criza a devenit deschisă din 17 octombrie, cînd Parlamentul turc a votat în favoarea unei invazii pe teritoriile kurde din Irak. De acolo Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a lansat atacuri în vecinătăţile turceşti, unde au murit militari şi civili. În Turcia, alegerile din iulie dăduseră cîştig de cauză unui partid islamist care dăduse dovezi de deschidere democratică, de voinţă de europenizare. Adversarii considerau că discursul reformist al premierului Erdogan este ipocrit, că scopul său şi al partidului său este un stat islamic sau ceva foarte asemănător. Pericolul kurd a deplasat discuţia de pe terenul problematicii interne, pe acela unificator, al apărării patriei. Generalii care credeau cel mai puţin în dorinţa lui Erdogan de a întreprinde reforme democratice, acum sînt alături de el în intenţia de a lovi militar răsculaţii. În Turcia trăiesc 15 milioane de kurzi, care pînă de curînd nu aveau dreptul să-şi folosească limba în nici o împrejurare oficială, nici vorbă de învăţămînt în limba maternă, şi care au fost victimele unor brutale strămutări de populaţie şi ale represiunii armate. Realitatea opresivă a radicalizat mişcările autonomiste, devenite secesioniste; războiul între armata regulată turcă şi rebelii kurzi a făcut cel puţin 35.000 de morţi. După arestarea liderului PKK, Abdulah Ocalan, în 1999, PKK a declarat o încetare a focului unilaterală, denunţată în 2004. PKK figurează pe lista organizaţiilor teroriste. Între timp, ca o consecinţă a evoluţiilor contradictorii din războiul din Irak, kurzii din această ţară (4,5 milioane) au cunoscut o evoluţie paşnică. Ca urmare a persecuţiilor suportate de-a lungul anilor, s-au revoltat continuu; în 1991, în timpul campaniei din Kuweit, au fost protejaţi militar de occidentali. Acum însă, în condiţiile haotice din Irak, regiunea locuită de kurzi este relativ calmă, administraţia locală funcţionează şi oaza de relativă pace reprezentată de Kurdistanul irakian alimentează visurile unui stat independent întreţinut nu doar de kurzii din Turcia, dar şi de cei din Siria şi Iran. Un conflict sîngeros, păstrat mult timp în limite regionale, ameninţă să devină mondial. În oraşele mari din Turcia nu contenesc manifestaţiile care cer Guvernului fermitate faţă de kurzi: "Tunurile noastre sînt îndreptate împotriva lui Barzani (liderul kurzilor irakieni). Ţintele noastre sînt structurile lor militare şi politice. ŤVisul kurd» o să devină Ťcoşmarul turc»..." scrie un ziar din Istanbul, unde se face observaţia că Turcia e alături, iar America - la 14.000 de kilometri distanţă. O acţiune militară a Turciei în Irakul ocupat în principal de americani ar schimba fundamental linia de despărţire între amici (aliaţi) şi inamici. Turcia este singura ţară din Orientul Mijlociu care se străduieşte să facă faţă unor standarde democratice, este singura ţară musulmană membră NATO, aliată în Afganistan, prin teritoriul ei trec trupele spre Irak. Pentru a evita desprinderea Turciei de alianţa condusă de americani, preşedintele Bush, în dorinţa de a nu mai şti armatele turceşti masate la graniţa cu Irakul, i-a oferit prim-ministrului turc ajutor suplimentar în lupta cu teroriştii kurzi, concretizat în date ţinute pînă acum secrete, despre liderii PKK. Teroriştii - a spus preşedintele american - "sînt inamicii Turciei, sînt inamicii Irakului, sînt inamicii Statelor Unite". La nivelul cancelariilor s-a făcut un pas. Prim-ministrul turc cerea domnului Bush să contribuie la distrugerea bazelor de antrenament ale luptătorilor kurzi (din Irak) şi la capturarea liderilor organizaţiei. La conferinţa de presă finală nu s-au pomenit aceste măsuri, dar pe teren, sîmbătă, gherilele kurde au eliberat opt prizonieri turci. Ceea ce nu înseamnă că la faţa locului nu vor continua actele de provocare, pentru că, oricine ar fi mai tare, lupta ar putea fi lungă şi spectaculoasă: la graniţa cu Turcia este una dintre regiunile cele mai accidentate, fără drumuri, cu cărări cunoscute doar de iniţiaţi. Experienţa (Vietnam/SUA, Afganistan/URSS, Liban/Israel) arată că armatele regulate - oricît de bine antrenate şi înarmate - pierd teren şi demnitate în faţa luptătorilor dispersaţi cu susţineri din partea unor formaţiuni care, în cazul de faţă, departe de a fi pro-kurde, sînt antiamericane. Probabil că toate aceste evoluţii nu sînt fără legătură cu anunţul unor noi tratative între statul Israel şi palestinieni. Se pare că, în acea regiune, rezolvarea conflictelor trece prin înmulţirea lor.