Viitorul lui Miron Cozma
Miron Cozma e liber. Fostul lider al minerilor a ieşit din închisoare la termen, după cîteva recursuri respinse şi, mai ales, după rocambolesca escapadă din iarna lui 2004, cînd fusese graţiat de Ion Iliescu, graţiere revocată cîteva zile mai tîrziu, în urma scandalului provocat. De data aceasta, nici urmă de scandal. Doar Asociaţia Victimelor Mineriadelor a emis un comunicat în care protestează faţă de eliberarea "teroristului" Miron Cozma. În rest, televiziunile au făcut "breaking news" din acest eveniment aşteptat, urmărindu-l cu maşinile pe proaspătul eliberat, trimiţînd carele de reportaj în zonele în care era aşteptat, întreţinînd tensiunea cu ajutorul corespondenţilor care spuneau că va sosi dintr-un minut în altul într-o casă din Voluntari şi, mai tîrziu, la o locuinţă din Timişoara. Cu cîteva kilograme în plus faţă de ultima oară cînd îl văzuserăm (dar cu aceeaşi coamă leonină), Miron Cozma nu putea să nu profite de prezenţa camerelor de luat vederi. "Am făcut 10 ani de puşcărie pentru că mi-am făcut datoria de lider de sindicat şi pentru că am avut curajul să lupt împotriva politicienilor corupţi. Vin din puşcărie şi n-am văzut nici un politician corupt acolo." O declaraţie scurtă, rostită la poarta închisorii. Cozma n-a spus mai multe - chiar dacă a precizat că mai are multe de spus -, dar a anunţat că deocamdată doreşte să se liniştească şi să-şi revadă familia. Oricum, declaraţia lui e mult mai bine pregătită decît cea din 2004, cînd spunea că nu va mai da interviuri decît pe bani. Acum, fostul lider al minerilor a vrut să dea imaginea unui om responsabil, o victimă a sistemului, un ţap ispăşitor pentru actele comise de "politicienii corupţi". Întrebarea este însă dacă, dincolo de declaraţii de reproş la adresa politicienilor, Miron Cozma mai are ceva de spus în societatea românească. Optimiştii spun că nu. România lui 2007 este mult schimbată faţă de cea din 1999, cînd Cozma a intrat după gratii. Atunci, România era o ţară extenuată după o tranziţie prea lungă, cu grave probleme sociale şi economice. Pentru cine îşi mai aminteşte, 1999 a fost anul în care analiştii economici avertizau că România va intra în încetare de plăţi. NATO şi UE erau doar nişte speranţe, Guvernul Radu Vasile era măcinat de conflicte interne, şomajul atingea cote alarmante în urma restructurărilor economice. Opt ani mai tîrziu, situaţia e alta. Membră a Organizaţiei Nord-Atlantice şi a Uniunii Europene, România este una dintre ţările cu cele mai mari creşteri economice din regiune, şomajul e foarte mic, iar Valea Jiului, locul de unde Cozma îşi recruta minerii, s-a schimbat. Cele mai multe mine au fost închise, din cei 45 de mii de mineri care lucrau în Vale în urmă cu 10 ani, doar 11 mii şi-au păstrat locul de muncă. Mulţi "disponibilizaţi" au plecat din regiune, o parte dintre ei fiind acum în Spania sau Italia. Situaţia celor rămaşi nu este cea mai fericită - mulţi trăiesc doar din ajutoarele sociale -, dar ei sînt oricum prea puţini pentru a se gîndi la vreo mişcare de protest de tip "mineriadă". În plus, Cozma nu are dreptul să calce prin Valea Jiului şi nici prin Bucureşti timp de 5 ani şi, chiar dacă a anunţat că va contesta această interdicţie, e greu de crezut că justiţia o va ridica. Altfel spus, Miron Cozma este un om al trecutului. Există însă şi o altă posibilitate: Cozma să rămînă în viaţa publică şi să fie interesat de politică. Personajul nu e lipsit de charismă, ştie să vorbească şi să transmită mesaje. Discursul său populist ar fi cu siguranţă mai coerent decît cel al lui Gigi Becali, care amestecă naţionalismul cu fotbalul şi cu religia, şi mai proaspăt decît cel al lui Corneliu Vadim Tudor, care acuză uriaşe fraude electorale la fiecare alegeri. Un Cozma victimizîndu-se, arătînd cu degetul spre oamenii politici "corupţi" care l-au trimis în închisoare, ar avea şanse să fie auzit în unele medii. Pentru a face însă politică, Miron Cozma ar trebui să intre într-un partid sau să îşi creeze unul. La un moment dat, a fost membru al PRM, dar despărţirea de Corneliu Vadim Tudor nu s-a produs în cei mai buni termeni. Aflat în criză de personalităţi puternice, Tudor ar putea să încerce însă să îl "recupereze" pe Cozma, oferindu-i astfel un statut. Ca să capete şi glas, Cozma ar trebui să înceapă să fie invitat la televiziuni, dîndu-şi cu părerea despre evoluţia ţării, în numele sacrosanctei audienţe. N-ar strica însă ca, pentru o dată, acestea să fie ceva mai responsabile şi să nu îi acorde spaţii largi pentru desfăşurare. Atmosfera mediatică ar fi, cu siguranţă, mai sănătoasă.
