Victoria lui Viktor

E al treilea mandat consecutiv de premier și al patrulea din cariera sa politică: Viktor Orbán a cîștigat la scor alegerile de duminica trecută din Ungaria. A obținut mai mult decît a sperat: partidul său, FIDESZ, dispune de o majoritate de două treimi în Dietă, ceea ce îi permite să guverneze fără să mai facă vreo alianță. Această victorie se datorează unei mobilizări fără precedent a electoratului. Factorul-cheie a fost confiscarea dezbaterii electorale prin recursul la o temă unică: pericolul pe care îl reprezintă imigranții pentru Ungaria (și critica implicită ori explicită a politicilor Uniunii Europene de adoptare a unor cote obligatorii de refugiați pentru fiecare stat membru). Tema a divizat puternic, dar a atras, pînă la urmă, cea mai mare parte a voturilor de partea lui Orbán. La alegerile din 2010 și la cele din 2014, prezența relativ scăzută la vot a avantajat ascensiunea FIDESZ. Atunci, pe fondul unei mobilizări scăzute a Opoziției, Viktor Orbán a reușit să cîștige alegerile. Duminica trecută, prezența foarte numeroasă la vot a dat, pentru cîteva ore, speranțe Opoziției, care a crezut că a reușit să-și mobilizeze electoratul. S-a văzut, pînă la urmă, că formidabila prezență la vot se datorează tot discursului promovat de liderul populist: Orbán a reușit să aducă la urne cetățeni altminteri pasivi politic. Discursul xenofob și antieuropean a fost convingător mai ales pentru electoratul din mediul rural. La Budapesta, marea majoritate a populației a votat anti-Orbán. O lecție importantă: mobilizarea puternică la vot nu e întotdeauna un semn bun pentru democrație.

Sînt multe explicații pentru victoria lui Viktor Orbán. Cultural și istoric, discursul suveranist, xenofob și antieuropean a prins bine pe fondul unui anume complex național de inferioritate, cultivat și speculat de FIDESZ. Vreme de secole, ceea ce numim astăzi Ungaria a fost un cîmp de luptă disputat între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. Au urmat, în secolul al XX-lea, colaborarea cu Hitler și, după cel de-al Doilea Război Mondial, influența sovieticilor și căderea Cortinei de Fier. Istoria acestei țări e și o istorie a supunerii și a umilinței. Democrație și suveranitate înseamnă, pentru Viktor Orbán, autodeterminare. Inclusiv în relația cu Bruxelles.

Dar „inamicii“ poporului maghiar sînt numeroși și ușor de depistat. Ei au tot fost arătați cu degetul în ultimii ani și mai ales în ultimele săptămîni ale campaniei electorale. UE (pentru promovarea austerității în timpul crizei economice din 2008-2010, dar și pentru politicile de primire a refugiaților musulmani în timpul crizei umanitare din 2015); NATO (pentru scuturile antirachetă instalate în Europa de Est și pentru tensiunile cu Rusia); ONG-urile (pentru că sînt pro-europene); George Soros (inamicul perfect pentru Orbán, căci e liberal, progresist, pro-atlantist și evreu, pe deasupra).

Mai grav e că, în Ungaria, democrația liberală pare că și-a epuizat resursele: o alternativă democratică la FIDESZ e dificil, dacă nu imposibil de întrevăzut în viitorul apropiat. Partidele democratice, slabe și destrămate, nu au avut nici o șansă la ultimele alegeri. Pe locul al doilea în preferințele electoratului e Jobbik. Cum ar veni, un partid aparținînd dreptei radicale e singurul care poate, într-un fel, să se opună populiștilor de dreapta…

Urmează orbánizarea Europei? – se întreabă, cu teamă, unii comentatori. Cu un an înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2019, victoria lui Viktor Orbán reprezintă și un semnal de încurajare pentru partidele populiste de dreapta din Europa. Pînă nu demult, se spera în găsirea unei soluții europene comune la problema migrației. Odată cu realegerea lui Orbán, așa-numitul grup de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) se consolidează.

Poate e timpul ca și Uniunea Europeană să reacționeze la derivele antieuropene al noului (vechi) premier al Ungariei. De pildă, sancționînd, la Bruxelles, discursul naționalist, xenofob, extremist al lui Orbán. Din grupul Partidului Popular European fac parte atît partide de centru-dreapta precum CDU/CSU și Les Républicains, cît și FIDESZ – o asociere tot mai incomodă, ca să nu spun incompatibilă.