Victoria lui Tadici

Pentru a-i identifica mai uşor pe candidaţii sîrbi la preşedinţie, presa mondială le-a lipit etichete: Tadici - pro-occidental, pro-european, Nikolic - naţionalist, pro-rus. Acest tip de definire conţine o bună doză de aproximaţie: şi Vojislav Kostunica fusese declarat democrat şi pro-occidental cînd s-a prezentat în alegerile din 2000 împotriva lui Miloşevici, dar acum, devenit premier, i-a refuzat sprijinul lui Tadici, tocmai pentru a nu pierde susţinerea electoratului radical. Mitul Kosovo, "leagăn al naţiunii sîrbe", influenţează balanţa politică a zilei, obturînd realitatea: din 1999, Serbia nu-şi mai exersează nici un fel de prerogative ale statului naţional în acest teritoriu, guvernat de organisme internaţionale şi de trupele lor. Duminică, prezenţa masivă la vot (67%) a întors rezultatele din primul tur şi l-a dat cîştigător pe Tadici, la o mică diferenţă faţă de contracandidatul său, care s-a declarat înfrînt. Tomislav Nikolici, liderul Partidului Radical, naţionalist, şi-a început viaţa de adult lucrînd într-un cimitir şi este poreclit "cioclul". Nu este exclus ca această conotaţie lugubră să-i fi răpit un număr de voturi. Oricum, presa şi diplomaţia europeană au salutat victoria lui Tadici, considerînd că acesta e mai apt să conducă Serbia pe un itinerar lipsit de primejdii spre o Europă paşnică şi eventual unită. Deşi economia şi conflictele sociale sînt departe de a merge pe pilot automat (un milion de şomeri, salariul mediu 665 de dolari pe lună), miza principală a alegerilor a fost tot regiunea Kosovo. Cîştigătorii alegerilor din noiembrie din Kosovo au acceptat să proclame independenţa regiunii după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor din Serbia. Problema nu era dacă, problema era cînd. Independenţa regiunii locuite de albanezi a fost inacceptabilă pentru ambii candidaţi şi este inacceptabilă pentru electorat. E adevărat că Tadici a vorbit mereu despre strîngerea legăturilor cu Statele Unite şi Europa şi a declarat că, deşi are "un plan de acţiune" nu va recurge la soluţia militară dacă regiunea Kosovo îşi va declara independenţa. Nikolici era doar pentru o tactică diferită: "Doresc să ne ajute Uniunea Europeană şi vreau investiţii în Serbia, dar am o singură pretenţie: nu vă atingeţi de Kosovo", declaraţie făcută la televiziune, la întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde, însoţit de fratele lui Slobodan Miloşevici, s-a întîlnit cu Medvedev şi a tratat contractul cu Gazprom. Era un fel de a combate propaganda rivalului său care susţinea că victoria naţionalismului va însemna din nou conflicte, izolare şi discriminare. Rusia a promis că va bloca în Consiliul de Securitate recunoaşterea independenţei regiunii Kosovo, ceea ce i-ar asigura nu doar devotament (sentiment fără valoare politică), ci şi anumite privilegii economice, iar "indiscreţia" cu privire la planurile de instalare a unei baze militare pe teritoriul Serbiei readuce vînturile războiului rece în inima Europei. În această încîlceală politică, în care Rusia e decisă să-şi refacă influenţa europeană, decisiv va fi ceea ce se va întîmpla la faţa locului. Dacă proclamarea independenţei va fi însoţită de acte de violenţă, e mai mult decît probabil că sîrbii concentraţi în zona de Nord vor dori să-şi proclame la rîndul lor independenţa, în vederea alipirii la Serbia, mişcare nu fără consecinţe în Bosnia, Macedonia şi în alte ţări şi teritorii rezultate din descompunerea Iugoslaviei şi probabil a Uniunii Sovietice. Va fi nevoie de multă îndemînare şi tact diplomatic pentru a găsi soluţia satisfăcătoare, fără a leza orgoliul nimănui, a adversităţilor ireductibile dintre sîrbi şi albanezii majoritari în Kosovo. Istoricii discută despre rădăcinile răului: Iugoslavia lui Tito e idealul la care ar trebui să se întoarcă popoarele fostei Federaţii sau este rădăcina răului, marcînd tragedia unor popoare? Între faţada înţelegerii şi fondul solid de neîncredere s-au născut frustrările de unde au pornit luptele, masacrele, asasinatele politice, răsturnările, pe care s-au apucat să le rezolve aventurieri în politică şi politicieni pentru care orice decizie e o aventură.