Victoria lui Sarkozy

Aritmetica sondajelor se dovedeşte a fi o ştiinţă exactă: în perioada preelectorală a recentelor alegeri prezidenţiale din Franţa, Sarkozy era dat mereu cîştigător. Şi a cîştigat: din 16 mai va fi preşedintele Franţei. Sarkozy a cîştigat pentru că în cercul, pînă la urmă restrîns, din palatele puterii el este un personaj atipic. Nu atît de atipic încît să fie respins de mediul convenţional al politicienilor de carieră: aproape toţi, indiferent de orientarea politică actuală, au copilărit în aceleaşi cartiere (în Franţa, acesta este un indicativ social important) şi sînt absolvenţi ai aceloraşi şcoli elitare. Sarkozy - nu. Atipică la el mai este şi sinceritatea, ştiinţa de a-şi explica poziţiile prin cuvintele oamenilor normali, sinceritatea care induce acţiune, acţiune asumată nu doar pentru beneficiari, ci şi pentru cei ce pierd. Uneori se îndepărtează de standardele politeţii, alteori jigneşte, dar nimeni nu-i poate pune la îndoială buna credinţă. Sarkozy a candidat în numele dreptei şi în toată campania sa electorală a promovat ideile dreptei şi a explicat cu cifrele în mînă cum pot fi ele aplicate în contextul francez actual. În opinia lui Sarkozy, o explicaţie a stagnării economice din ultimii ani se datorează adoptării legii socialiste a reducerii săptămînii de lucru la 35 de ore. A fost dezorganizată activitatea tuturor companiilor cu foc continuu, a fost încurajată lenea, plata orelor suplimentare a atîrnat greu în bilanţul întreprinderilor. Toate măsurile economice expuse de Sarkozy în campania electorală - reducerea impozitelor, a deficitelor, restructurarea aparatului de stat prin diminuarea numărului de funcţionari publici, revederea codului muncii - sînt proiecte de dreapta, dar ele au fost adoptate la timpul lor de laburistul Blair - om de stînga -, cînd a vrut să revigoreze economia Marii Britanii. Ségol