Vă recomand cartea mea, de acelaşi autor
O carte e ca un vapor: o lansezi la apă cu fast, numai ca s-o vezi micşorîndu-se spre linia orizontului. Nu poţi să aduci şampanie, întrucît studenţimea care mai cumpără şi citeşte cărţi preferă tequila, shot, cu puţină sare. Sare e recomandabil să foloseşti şi tu ca autor, pentru rănile care se deschid brusc cînd intri în librărie şi vezi cu cîţi inşi cu mult mai buni trebuie să concurezi. M-am gîndit la asta acum cîteva zile, în Diverta, cînd am lansat Ce n-a avut loc în prompter*. Iniţial, am numit volumul Cartea de închis televizorul, însă m-am gîndit mai bine şi-am realizat că nu vreau să trăiesc doar din literatură: vedeţi dumneavoastră, m-am obişnuit cu maşinile cu un anumit număr de cilindri, precum şi cu vacanţele într-o ţară exotică pe numele ei România. Ei da, îmi permit Poiana Braşov, să vă fie clar, şi deja strîng bani pentru Mamaia! M-am gîndit apoi să-mi pun poza pe copertă, în ideea că o asociere cu o figură publică destul de controversată o să-mi ajute. Însă designerul a sugerat că imaginea blocului din Pantelimon în care am copilărit ar realiza acelaşi lucru pentru vînzări, fără să sperie publicul cititor care preferă alte posturi de televiziune. Nu cred nici acum, dar vă îndemn să căutaţi o carte cu coperta cu două dungi negre sus şi jos şi-un bloc maro între ele. Aşa a fost toată adolescenţa mea, mulţumesc arhitecţilor care au inventat Pantelimonul! În general, lansarea de carte conţine o mare dezamăgire: autorul. De obicei, speech-ul lui e cu mult mai slab decît volumul. E ca un sportiv care a alergat Maratonul şi pe care îl pui să sară coarda cîteva minute, după ce a terminat. Nu mai poate. Nu mai are nimic de zis, n-au mai rămas decît banalităţile şi clişeele, ca mîlul pe fundul Herăstrăului secat. Cînd un autor vorbeşte prea bine la lansare, ar trebui să ni se aprindă un semnal de alarmă: sigur cartea nu e cine ştie ce! În ultimul an am trăit experienţa pirateriei literare. Două dintre textele mele de aici din Dilema veche ("România cu lanţul de gît" şi "Cine a mai rămas în Bucureşti") au fost luate cu copy/paste, dezbrăcate de numele autorului şi trimise să facă turul Internetului, exact ca Madonna, însă un pic mai bine îmbrăcate. Acum ştiu ce simt Adrian Minune şi Costi Ioniţă, ale căror MP3-uri zac, fără plata drepturilor de autor, în mii de torpedouri de bemveuri şi audi-uri. Aviz amatorilor: dacă doriţi să vă împăunaţi cu proaspăta dvs. achiziţie (cartea, adică, lăsînd-o demonstrativ în maşină, pe bancheta din spate), vă rog să folosiţi maşini mai puţin ostentative. Recomand Volvo, poate şi în virtutea unui contract de PR, sau poate că nu, chiar şi fără el! Acum cîţiva ani, cînd am plecat de la Ziarul financiar la Antena 1, o mulţime de cetăţeni bine intenţionaţi m-au compătimit că devin un cititor de prompter. În cultura urbană, cititorul de prompter e un pic mai prostovan decît păpuşa care zice "mama", dar cu mult mai bun de gură. Nu c-aş vrea să fac o pledoarie pentru cauza proprie, însă şi aici înţelepciunea populară se înşală: e greu, nene! Chiar şi numai să nu te bîlbîi! Şi, în general, cititorii de prompter pe care îi ştiu, ăia de nivel olimpic, sînt cu mult peste nivelul oricărei păpuşi, chiar dacă, după o oră de machiaj şi coafură, seamănă un pic cu ea. Toată înţelepciunea prompterului e ce anume scoţi din el. Editarea pentru textul prezentatorului e în general o sumă de tăieturi. La început, acum 16 ani, făceam asta cu foarfeca. Acum avem programe specializate şi scumpe. Ele îţi garantează că, la capătul unei ore, textul pe care îl vei citi are efectul esenţei de rom: concentrată, de-ţi trebuie doar trei picături de pus în chec, şi uşurică în acelaşi timp, dacă te uiţi la ea în lumină. Ei bine, tocmai pentru că în fiecare zi trebuie să tai texte, m-am gîndit să vă spun ce-a rămas pe dinafară. Adică exact ceea ce cred. Şi e firesc aşa: jurnalismul de fiecare zi, acela de prompter, e despre ce credeţi voi, nu eu. * O culegere de texte din Dilema veche. Dacă vă plac, daţi-mi un semn, prin achiziţia cărţii. Vă asigur că nu voi dona nimic în scop de binefacere, ci o să-mi cumpăr ceva frumos! Aştept şi sugestii la lucian@signfactor.ro
