Va fi vreodată VAR pe stadioanele românești? Și, dacă va fi, se vor termina problemele?

Publicat în Dilema Veche nr. 885 din 25 - 31 martie 2021
Un sport la Răsărit jpeg

Va fi, va fi. De fapt, pe la noi au fost cam toate cîte au fost pe lume, doar că un pic mai tîrziu. Sau mult mai tîrziu. Sau inacceptabil de tîrziu. Cum e cu autostrada prin Carpaţi, aşa şi cu VAR-ul pe la fraţi. Fraţi întru „ba pe-a mamei domniei-tale”.

VAR, adică Video Assistent Referee, adică ochii electronici ai unui sărman om cu fluier, există mai peste tot prin lumea civilizată sau mai puţin civilizată. La noi, cei de la federaţie şi liga profesionistă a fotbalului au zis că va fi de acum un an. Rezultatul? Va fi peste un an. Cică. Chestia e că fiecare a dat vina pe cealălalt cînd a fost să se afle cine e responsabil pentru doi ani de iluzii pierdute şi de scandaluri cu nemiluita. În plus, pînă de curînd s-au tot certat pe cine dă banii. Acum, că s-au pus, sub presiunea publică, de acord, aflăm, proştii de noi, că implementarea e o treabă atît de complicată încît arbitrilor le trebuie o jumătate de an (şi o jumătate de milion de euro) ca să se specializeze în a judeca la video o fază controversată, cu toate monitoarele şi reluările posibile. O chestie pe care o poate face nea Ion de la televizorul lui care trebuia schimbat de mult, cu o bere în mînă şi fără nici un „training”. Poate doar cu un trening, pe el. Dacă ruşii şi americanii lucrau în ritmul ăsta ne uitam încă la stele şi la Lună precum oamenii din Epoca de Piatră. Ai senzaţia că  stimabilii judecători ai meciurilor vor fi antrenaţi pentru a ajunge pe Marte. Nu-i vorbă, cîteodată chiar că par de acolo... Aşa e cînd te iei prea în serios, rişti să decolezi către penibil. Şi, da, vor fi, vor fi. Tot scandaluri, la o adică. Aşa e peste tot.

VAR nu e o treabă infailibilă. Tot oamenii judecă, şi nu toţi orbii nimeresc Brăila. Dar vom fi mai aproape de adevăr, asta contează. Poate de asta a şi trenat atît implementarea VAR în ajutorul celor care împart dreptatea. Că cine-mparte...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Raluca Podea, o mamă puternică
Raluca Podea, aniversată în familie! Ce cadou i-a făcut fiul ei, David, și cum a slăbit 16 kilograme: „Sunt bombă!”
Raluca Podea (40 de ani) și-a sărbătorit ziua de naștere alături de familie și prieteni, iar fiul ei, David, i-a oferit un colier pe care și-l dorea de ceva timp.
Brasov, foto Shutterstock jpg
Două orașe din România au ajuns sufocate de turiști. Localnicii au început să primească reduceri
Atunci când vine vorba despre problema supraturismului, cei mai mulți dintre noi ne gândim imediat la locații precum Barcelona, Veneția sau Atena. Însă, chiar și România a început să se confrunte cu această problemă, iar efectele ei încep să fie vizibile în două orașe anume.
autoritatea vamala fb jpg
Poliția investighează dispariția a aproape 700.000 de euro de la Vama Otopeni. În sacul cu bani au fost găsite coli de hârtie și o singură bancnotă
Autoritatea Vamală Română a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro, reținută la începutul anului pe Aeroportul Otopeni și depozitată ulterior în sediul Biroului Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători.
turism romania   foto ovidiu oprea jpeg
Românii preferă vacanțele în țară. Cât costă un weekend la munte, la mare sau în Maramureș
Nu trebuie să pleci din țară ca să te bucuri de o vacanță frumoasă. Tot mai mulți români aleg să-și petreacă timpul liber în România, fie la munte, la mare sau prin satele în care tradițiile încă se păstrează. Potrivit Eurostat, aproape 9 din 10 călătorii turistice ale românilor au avut loc în țară.
Platforma pentru pelerini 1536x864 webp
Site special cu noutăți de la moaște și cărți poștale trimise gratuit, premierele Patriarhiei de la sărbătoarea „Sfântului Dimitrie cel Nou”
Vrei să știi în timp real ce se întâmplă la sărbătoarea „Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei” sau pe unde este coada de la cele șase moaște depuse pe Dealul Mitropoliei? Ei bine Patriarhia Română a adus credința la alt nivel: a creat un site al „cozii la moaște”.
kanal d facebook jpg
Tranzacție majoră pe piața media din România. Posturile Kanal D și Radio Impuls au fost vândute
Clever Media Network a semnat acordul pentru achiziționarea integrală a Doğan Media International, compania care deține posturile Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls și divizia digitală.
dovleac placintar colaj captura video jpg
Cel mai simplu desert de toamnă. Cum prepari dovleacul copt la cuptor, cu miere și scorțișoară
Toamna este anotimpul perfect pentru deserturile aromate, pregătite din ingrediente simple, pe care le găsim în aproape orice gospodărie. Dovleacul plăcintar este unul dintre vedetele sezonului, iar gustul său dulce devine și mai intens după ce este copt la cuptor.
congres-sua-shutterstock
Scandal la Washington: Mai mulți congresmeni, inclusiv un republican, avertizează companiile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de congresmeni democrați, alături de senatorul republican Thom Tillis, au avertizat marile bănci și autoritățile portuare din SUA că eventualele importuri de motorină din Rusia ar putea atrage investigații ale Congresului și consecințe juridice.
politist radar rutier mobil foto politia romana
Un șofer din Timiș, prins cu 207 km/h pe un drum cu limită de 70 km/h. Ce amendă a primit
Un bărbat de 41 de ani din Timiș a fost prins luni, 26 octombrie, conducând cu o viteză de 207 km/h pe un sector de drum cu limită de 70 de km/h.